-->

Începe Festivalul Național de Teatru!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-national-de-teatru-2/

#teatrulschimbalumea #fnt2017. Astăzi debutează în Bucureşti, pentru a 27-a oară, Festivalul Naţional de Teatru.

Un articol de Liliana Matei|20 octombrie 2017

Cu o medie de 9 spectacole pe zi, cu 91 de reprezentaţii în cele 11 zile de Festival, cu cele 7 expoziţii la care se adaugă 25 de lansări de carte şi două producţii proprii ale FNT, ediţia din acest an este cea mai amplă din istoria acestui fenomen cultural care a câştigat notorietate atât în rândul publicului român, cât şi dincolo de graniţe. Dimensiunea internaţională a Festivalului completează din nou în mod fericit selecţia celor 53 de producţii româneşti, cu nume de primă mărime ale scenelor lumii.

De altfel, principala atracţie a zilei de deschidere o reprezintă spectacolul HAMLET / COLLAGE”, în regia renumitului regizor canadian Robert Lepage, prezent pentru prima oară în România la invitaţia Festivalului Naţional de Teatru. Viziunea scenică propusă de Lepage în colaborarea cu Teatrul de Stat al Naţiunilor din Moscova este una total neobişnuită: regizorul a încredinţat 12 roluri din textul shakespearian unui singur actor, într-un spectacol-colaj ce beneficiază de o scenotehnică impresionantă. Actorul este nimeni altul decât celebrul rus Evgeny Mironov – director al Teatrului Naţiunilor din Moscova.

HAMLET / COLLAGE” va avea o reprezentaţie unică, în această seară – la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, începând cu ora 20,00.

FNT propune şi o oportunitate extrem de rară iubitorilor de teatru – cea a întâlnirii directe cu cei doi creatori: În dialog Robert Lepage şi Evgheny Mironov” este titlul întâlnirii speciale, iniţiate şi moderate de criticul Marina Constantinescu, director al FNT, întâlnire cu intrare liberă, care va avea loc mâine, sâmbătă, de la ora 11.30, în foaierul Tapiserii al TNB.

Cele şase spectacole ale primei seri din FNT vor debuta de la orele 18.00, 20.00 şi 22.00, în locaţiile Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului ACT, Teatrului LUNI de la Green Hours, ARCUB şi, desigur, TNB.

Programul manifestărilor este disponibil pe site-ul Festivalului – www.fnt.ro – iar biletele pot fi achiziţionate de pe platforma online mystage.ro/fnt, sau de la Casa centralizată de bilete a Teatrului Naţional I.L. Caragiale” din Bucureşti.

26
/01
/25

NOUTATE Încă netradusă în limba română, cea mai recentă carte a tânărului scriitor francez care a cucerit scena literară este un sfârșit și un început: sfârșitul seriei care l-a consacrat și începutul unui alt drum în ficțiune.

26
/01
/25

În acest an, UNATC sărbătorește 75 ani de existență în formula actuală și 191 de ani de la înființarea primei forme instituționalizate de învățământ teatral în cadrul Școlii Filarmonice din București.

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.

22
/01
/25

Lansarea volumului „Tatăl. Psihanaliza paternității astăzi” de Daniela Luca, publicat la Editura Litera, bestseller Gaudeamus 2024, recent apărut în colecția Perspektiv, coordonată de Cosmin Perța, va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, ora 18.00, la Cărturești Modul Editura, în strada Academiei.

22
/01
/25

Între 2 februarie – 8 martie 2025, Analia Selis prezintă publicului din România turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american. Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025. 

21
/01
/25

Institutul Cultural Român organizează miercuri, 22 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Mare din sediul central (Aleea Alexandru nr. 38), o dezbatere despre importanța jurnalismului cultural în societatea contemporană, cu titlul „Pledoarie pentru jurnalismul cultural”.

13
/01
/25

INVITAȚIE O expoziție, un concert și un spectacol de poezie pun în lumină forța și farmecul creației autohtone. Trei dintre evenimentele culturale anunțate în capitală pentru 15 ianuarie, din anul 2010 Ziua Culturii Naționale, vă invită să descoperiți și să admirați câteva fațete ale culturii din România.