Începe Festivalul NexT: Cinci zile de filme, dezbateri și petreceri
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-next-cinci-zile-de-filme-dezbateri-si-petreceri/

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România, ajuns la ediţia a noua, se deschide oficial miercuri, 15 aprilie, de la ora 19.30, la Cinema Studio din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|14 aprilie 2015

Până pe 19 aprilie, Festivalul Internațional de Film NexT vine cu 146 dintre cele mai noi și mai bune filme scurte recente, în nu mai puțin de 17 secțiuni, zeci de invitați speciali, seminarii și petreceri, în opt locații diferite. Oscars Night, Monsters Night, seara LGBT, Kung Fu NexT sunt doar câteva dintre programele de neratat ale ediției.

Anul acesta, pasionații de film au șansa să o întâlnească la NexT pe Claire Denis, una dintre cele mai importante autoare din cinema-ul contemporan.

La gala de deschidere, Ada Solomon, fondatoarea Societății Culturale NexT, și Yvonne Irimescu, coordonatoarea festivalului, vor prezenta cele mai importante momente ale ediției. Deschiderea va fi urmată de scurtmetrajele din secțiunea nouă Behind the Scenes. De la comedie absurdă la desktop documentary, filmele aruncă un ochi spre ce se întâmplă în spatele camerei de filmat. Două dintre ele sunt românești: Artă, în regia lui Adrian Sitaru, și Fata care mănâncă pizza, de Ion Indolean, Bogdan Coste și Adrian Cârlugea.

În aceeași seară, de la 20.30, în Club Control, cele șase filme provocatoare din secțiunea LGBT vor pune în discuție prejudecățile despre sexualitate și minoritățile sexuale. O petrecere plină de surprize marca Tomboy, dedicată comunității LGBT, va încinge atmosfera până noaptea târziu.

Prima zi de festival e cu emoții pentru cei 14 participanți la concursul de The Pitch, organizat de ShortsTV. Miercuri, de la 12.00, la Cărturești Verona, aceștia își vor prezenta proiectele în fața camerei de filmat. Concurenții la premiul de 5.000 de euro sunt Anca Boariu (Apartment for Sale), Anca Oproiu (Drapelului, str. nr. 1), Andreea Borțun (When Night Meets Dawn), Claudiu Iordache (Spongebob Lunchbox), George ve Gänæaard (Motan’s Cat), George Buzoianu (My Father Died), Ozana Nicolau (Good Friday), Paul Mureșan (Mom, Dad, I Have to Tell you Something…), Raia Al Souliman (Forevers), Ruxandra Ghițescu (Ana is Coming Back), Sarra Tsorakidis (Years From Now and Only if You Look at It from Afar), Sergiu Lupșe (Night Time), Ștefania Matei (Portrait with Cake) și Vlad Andrei Ghinea (Bootcamp).

Programul poate fi consultat pe www.nextfilmfestival.ro, iar biletele au fost puse în vânzare pe eventbook.ro, la Cinema Studio, Elvire Popesco și Librăriile Anthony Frost și Kyra Kyralina.

A noua ediție a Festivalului Internațional de Film NexT are loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO și la Institutul Cultural Român, Club Control, J’ai Bistrot, Cărturești, Garajul Ciclop (Magheru 6-8).

INFO

Informații despre bilete și abonamente: http://www.nextfilmfestival.ro/bilete/
Intrarea la seminarii și masterclass-uri este liberă.

12
/08
/15

„Meşterul Radu Beligan m-a încurajat să folosesc porecla Vizante, pe care am căpătat-o prin calsa a IX-a, ca nume de scenă. Eram deja actor la „Naţional", urma să joc în primul spectacol ca profesionist şi meşterul Beligan a văzut afişul şi mi-a zis: „Da' tu nu joci în ăsta?". „Ba da." „Păi, unde, că nu eşti. Ce, faci figuraţie?" „Nu, maestre, sunt acolo, printre primii." „Păi, cum? Nu te cheamă Vizante?" „Nu, asta e porecla." „Atunci cum te cheamă?" „Marius Florea." „Hm, păi ăsta e nume de actor? Du-te repede să schimbi afişul, pune Vizante!" Şi, de atunci, din primăvara lui 1998, am ca nume de afiş Marius Florea-Vizante”. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 43 de ani.

12
/08
/15

Există o problemă a romilor din România în Polonia, unde nu sunt bine primiţi, nici măcar de romii locali – recunoaşte regizoarea poloneză Agnieszka Zwiefka, autoarea unui documentar special despre Denisa, o fată care nu aude şi nu poate vorbi, dintr-o tabără de romi de la marginea oraşului Wroclaw.

12
/08
/15

Caravana NexT 2015 a ajuns deja în cel de-al doilea oraș din traseul său, după două seri de cinema in aer liber la Piatra Neamț. De la Iași, caravana pornește spre Târgu Neamț, urmând să parcurgă toate cele nouă orașe din program până pe 27 august.

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

12
/08
/15

Cel mai nou film semnat de Radu Muntean va fi proiectat în cinematografele din România începând cu 18 septembrie. Lăudat de presa internațională, „Un etaj mai jos” a avut premiera mondială în această primăvară, la Festivalul de la Cannes, în selecția oficială Un Certain Regard.

11
/08
/15

Luni, 10 august, publicul bucureştean a petrecut prima dintre cele "5 seri TVR 2 în lumina Taborului" - organizate săptămâna aceasta în Studioul "Horia Bernea" din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

11
/08
/15

Robert Downey Jr., protagonistul filmelor din seria "Iron Man", ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori din lume, potrivit unui clasament publicat de revista Forbes. Pe poziţiile următoare se află Jackie Chan şi Vin Diesel.

11
/08
/15

„Indiferent ce îţi spun oamenii, cuvintele şi ideile pot schimba lumea.” - Robin Williams. Astăzi se împlineşte un an de la moartea unuia dintre cei mai populari şi apreciaţi actori de comedie din ultimele decenii. Robin Williams s-a sinucis pe 11 august 2014, în locuinţa sa din Tibourn, în apropiere de San Francisco, după o viaţă marcată de lupta cu depresia, dependenţa de droguri şi alcoolul.

10
/08
/15

''Doamna comediei românești'', una dintre reprezentantele Generației de Aur a teatrului românesc, împlineşte astăzi 86 de ani. Tamara Buciuceanu-Botez a debutat în 1952, pe scena Teatrului Giulești (actualul Odeon), cu rolul Marfa din ''Makkar Dubrava''.

08
/08
/15

Câştigătorul Premiului Oscar, actorul Ben Kingsley acceptă o nouă provocare şi face schimb de identitate cu Ryan Reynolds, odată cu premiera filmului Self/Less: Transfer de viaţă, care va putea fi urmărit în cinematografe din 7 august, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

07
/08
/15

În data de 18 septembrie 2015, va avea loc în România premiera în cinematografe a filmului AMY, regizat de Asif Kapadia (premiat cu BAFTA pentru SENNA). Chiar dacă a declanșat controverse înainte să apară, filmul AMY promite să spună o poveste emoționantă despre cine a fost Amy Winehouse, dincolo de scenă.

07
/08
/15

Astăzi, 7 august, cu ocazia zilei ei de naștere, Charlize Theron îi invită pe toții fanii din România să petreacă o seară specială împreună, pe Canalul Paramount. Actriță, model și o persoană implicată în acțiuni caritabile, Charlize Theron a jucat într-o serie de filme produse la Hollywood care au reușit să obțină atât succesul de box-office, cât și aplauzele criticilor.