Începe Gărâna Jazz Festival în Munții Semenic
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-garana-jazz-festival-in-muntii-semenic/

Joi, 12 iulie, începe Gărâna Jazz Festival, ediţia cu numărul 22 – un festival iubit pentru starea de spirit la care contribuie, deopotrivă, muzica, peisajul splendid, gastronomia şi farmecul satului bănăţean.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2018

Cele trei scene din Munții Semenic (Poiana Lupului, Hanul la Răscruce și Biserica Catolică din Văliug) își așteaptă iubitorii de jazz din toată Europa, pentru a se bucura de cele 25 de concerte susținute de muzicieni din 16 țări, inclusiv România.

Line-up 
Youn Sun Nah & Ulf Wakenius, Stanley Clarke Band, Sly & Robbie meet Nils Petter Molvær feat. Eivind Aarset & Vladislav Delay, Roberto Fonseca Trio, Rymden (Wesseltoft, Öström, Berglund), Sebastian Studnitzky Quartet, Ekalavya (Abhijith PS Nair, Mohini Dey, Sandeep Mohan, Johnson, Roop), La Classe operaia va in Paradiso (lider Mircea Tiberian), Pink Freud, Kekko Fornarelli Trio, Elena Mîndru Finnection feat. Adam Bałdych, Bandes Originales (Courtois, Erdmann, Fincker), Avishai Cohen’s Big Vicious, Puba Jazz Connection, Adam Bałdych & Helge Lien Trio și Tore Brunborg,Stefano Battaglia Trio,Emil Bîzgă Quartet – Gipsy Blues, Exit Oz, Trigon, Benny Rietveld Ensemble, Horea Crișovan Acoustic Trip, Alex Calancea Band, Raul Kusak, Teodor Pop, Gheorghe Fikl.garana

Program
Programul complet al concertelor în funcție de scene și ore de începere este disponibil aici.

Bilete
Dacă nu ați apucat încă să achiziționați bilete la festival, o mai puteți face online pe www.garana-jazz.ro/bilete. Biletele vor fi disponibile și la fața locului, la punctul de acces în Poiana Lupului, de joi, începând cu ora 16.00, în trei variante: bilet de o zi, la prețul de 85 lei; abonament pentru trei zile, la prețul de 240 lei și abonament pentru întreaga perioadă a festivalului, la prețul de 300 de lei.

Kit de festival
Serile la Gărâna pot fi destul de friguroase, ținând cont că ne aflăm la peste 1000 de metri altitudine. Pe timp de seară temperatura este de 10-11 grade Celsius, iar în timpul zilei vor fi până la 27 de grade. Spectatorii sunt sfătuiți să pună în bagaje haine călduroase, hanorace și jachete potrivite pentru o vacanță la munte. Din fericire, nu sunt anunțate ploi, dar, pentru orice eventualitate, nu ar trebui să lipsească din bagaje hainele impermeabile. Peste zi se poate face plajă și baie în lacurile din zonă (Lacul 3 Ape, Văliug), așa că, pe lângă pelerina de ploaie, puteți lua cu voi și costumul de baie. Mai multe despre bagaje la Gărâna Jazz Festival.

Dacă nu ați apucat încă să vă rezervați cazare, recomandăm opțiunea campării – este cea mai populară variantă de cazare la festival. O recomandăm mai ales pentru cei obișnuiți cu șederea la cort. Camparea se poate face pe dealuri, peste drum de scenă sau în curțile sătenilor. Este important să fiți înarmați cu echipamentul potrivit pentru camping: izoprene, saltele, saci de dormit, lanterne și, mai ales, haine groase. Detalii despre campare.

Brothers

Drum
Pe site-ul festivalului sunt disponibile cele mai ușoare rute cu mașina, trenul sau avionul. Pentru opțiunea de carpooling găsiți detalii aici. Nu ezitați să postați anunțul vostru, cu siguranță se pot naște conexiuni utile.

Ce se întâmplă la Gărâna pe lângă concerte
Pe lângă concerte, publicul va putea participa la prezentarea unei instalații-experiment realizată de pictorul Gheorghe Fikl, la reprezentația piesei de teatru “Ferma”, a trupei Auăleu, la Târgul Național de Viniluri, la expoziția de afișe de jazz, precum și la lansarea cărții “Instant Stage” semnată de Ioana Tăut.

Rymden

Împrejurimi 
Peisajul zonei în care se află Gărâna este la fel de interesant ca muzica pe care o veți asculta timp de 4 zile. Dacă ajungeți pentru prima dată la festival, luați-vă timp săexplorați împrejurimile pe timp de zi. Aici mai multe despre traseele din zonă, accesibile pe jos, cu bicicleta sau mașina, dar și despre specificul culinar al zonei.

Festivalul de jazz de la Gărâna se desfășoară anul acesta între 12-15 iulie 2018.

Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului (seara, după ora 19), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14) și în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11).

Mai multe detalii despre cazare, transport şi experiența la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro

Foto: Gărâna Jazz Festival  – facebook

25
/08
/15

În fiecare week-end, în perioada 30 august-20 septembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Regiunilor de pe Bulevardul Unirii- Bulevardul Artelor, publicul se va putea bucura gratuit de 10 dintre cele mai importante concerte susținute de mari orchestre din întreaga lume, reunite la a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

24
/08
/15

QuartFest este primul festival dedicat în totalitate cvartetelor de coarde din România şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa Centrală şi de Est. Ediţia de anul trecut a QuartFest s-a bucurat, în cele trei seri de festival, de prezenţa a 9 cvartete româneşti apreciate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Season Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

20
/08
/15

Cetatea Sibiului se pregăteşte pentru cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane”, eveniment organizat de cincisprezece ani în ultimul sfârşit de săptămână din luna august. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 28 – 30 august 2015, în Piaţa Mare din Sibiu.

20
/08
/15

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirilor SpectActor, un proiect iniţiat în anul 2009 la Teatrul Naţional Marin Sorescu, va beneficia de prezenţa unui oaspete de prim rang al muzicii şi culturii europene, Ioan Holender.

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.