Începe Les Films de Cannes a Bucarest. „Toni Erdmann” deschide evenimentul
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-les-films-de-cannes-a-bucarest-toni-erdmann-deschide-evenimentul/

Comedia „Toni Erdmann”, de Maren Ade, va deschide oficia, în această seară (vineri, 14 octombrie), la CinemaPRO, cea de-a VII-a ediţie a Les Films de Cannes a Bucarest, festival ce se desfăşoară în perioada 14 – 23 octombrie

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2016

La deschiderea Les Films de Cannes a Bucarest va lua parte și regizoarea Maren Ade, care va sta de vorbă cu publicul la finalul proiecției. Comedia filmată aproape integral la București a câștigat Premiul criticii — FIPRESCI și va reprezenta Germania la Gala Oscar 2017.

Pe Maren Ade, cinefilii o vor putea întâlni și la „Everyone Else”/”Alle Anderen” (2009), un alt film de succes al regizoarei germane, distins cu Marele Premiu al Juriului și Ursul de argint pentru interpretare (Birgit Minichmayr) la Berlin.

Un alt invitat special în primul weekend al evenimentului este artista Mania Akbari, care va fi prezentă la proiecțiile filmelor lui Abbas Kiarostami.

În secțiunea Tribut Abbas Kiarostami vor fi proiectate câteva dintre filmele remarcabile ale regizorului iranian: „Close-Up” (1990), „Through the Olive Trees” (1994), „Le Gout de la cerise”/”Taste of Cherry” (Palme d’Or, Cannes 1997) și „Ten” (2002), cu Mania Akbari în rolul principal. Kiarostami s-a stins din viață în iulie anul acesta la Paris, la vârsta de 76 de ani.

Printre invitații speciali ai ediției din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest se mai află regizorul francez Alain Guiraudie, care își va prezenta noul film „Rester Vertical”, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes, regizorul israelian Eran Kolirin, care vine cu „Beyond the Mountains and the Hills”, și cineastul turc Mehmet Can Mertoglu, care va vorbi despre debutul „Album”, distins cu Prix Revelation France 4 în Semaine de la Critique.

Sâmbătă este Ziua de Aur la CinemaPRO. Filmele recompensate cu cele mai importante trei trofee ale anului în marile festivaluri vor rula în premieră, într-o singură zi.

Maratonul începe la 13,30 cu „The Woman Who Left”, noul film al regizorului Lav Diaz, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, și continuă cu „Fire at Sea” — regia Gianfranco Rosi, documentarul distins cu Ursul de Aur la Berlin, și filmul laureat cu Palme d’Or, „I Daniel Blake” — regia Ken Loach.

Regizorul finlandez Juho Kuosmanen, marele câștigător al secțiunii Un Certain Regard la Cannes cu „The Happiest Day in the Life of Olli Maki”, va fi prezent duminică la proiecția filmului său de la Cinema Elvire Popesco. Debutul său remarcabil, inspirat de o poveste reală, este propunerea Finlandei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Tot în weekend, încep proiecțiile din Focus Olivier Assayas, marele invitat al ediției din acest a Les Films de Cannes a Bucarest: „Demonlover”, „L’Heure d’ete”, „L’Eau froide”.

Renumitul regizor francez va susține un masterclass cu intrare liberă la UNATC pe 21 octombrie, de la ora 11,00, moderat de criticul de film Michal Oleszczyk (Rogerebert.com).

Un masterclass cu intrare liberă va susține și regizorul francez Alain Guiraudie (Rester Vertical, L’Inconnu du lac), pe 18 octombrie, de la ora 11,00, la Sala de cinema a UNATC. Moderator va fi criticul de film Pascal Merigeau (Nouvel Observateur).

Printre titlurile programate în primul weekend se află și „Juste la fin du monde” al lui Xavier Dolan (Marele Premiu), „American Honey” (regia Andrea Arnold, Premiul Juriului), „Ma’Rosa” (Premiul de interpretare feminină — Jaclyn Jose), „Elle” (regia Paul Verhoeven), propunerea Franței la Oscar, „Fixeur”, noul film al lui Adrian Sitaru, și pelicula „Și va fi…”.

Aceasta este o coproducție a studiourilor Buftea și a Delta Film (Moscova), regizată de cineastul basarabean Valeriu Jereghi, filmată de Vivi Drăgan Vasile și proiectată în Un Certain Regard la Cannes, în 1993. O parte din echipă va fi prezentă la proiecția de duminică, la Cinema Muzeul Țăranului.

Olivier Assayas se va întâlni pe 20 octombrie, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României, și cu publicul la premiera noului său film, „Personal Shopper”, laureat pentru regie (ex aequo) la Cannes.

Assayas va susține și un masterclass cu intrare liberă la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” pe 21 octombrie.

În cadrul Focusului Olivier Assayas vor fi proiectate și trei dintre cele mai apreciate filme ale sale: „L’Eau froide” (1994), thriller-ul high-tech „Demonlover” (2002) și „L’Heure d’été” (2008), cu Juliette Binoche.

Un horror psihologic și propunerile Franței, Spaniei și Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

O premieră în București va fi conferința „Managing Talents”, care va avea loc pe 22 octombrie, la Cinema „Elvira Popescu”.

Invitații conferinței sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania).

Les Films de Cannes a Bucarest va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă.

Festivalul va avea anul acesta o ediție extinsă. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Foto: Les Films de Cannes a Bucarest

22
/08
/23

Începând de azi și până pe 3 septembrie va debuta ediția aniversară a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, etapa Open Air, în Parcul Obor din București, cu un program de douăsprezece filme pentru toată familia, ateliere de creație și educație cinematografică, spectacole de jonglerii și magie și un târg de produse handmade, care va avea și o zonă gastronomică.

22
/08
/23

Cinema în aer liber continuă pe Insula Artelor din Parcul Titan cu încă trei săptămâni în care vor rula unele dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri.

22
/08
/23

Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000 în care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii, care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate.

22
/08
/23

„Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.” Aceasta a fost motivația juriului care a oferit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) filmului românesc Libertate, regizat de Tudor Giurgiu, la cea de-a 29-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo.

21
/08
/23

8 zile pline de întâlniri și revelații, 35 de spectacole, concerte, masterclass-uri și proiecții de film și peste 8.000 de participanți – așa a arătat Ideo Ideis Festivalul la ediția de majorat. Maratonul de evenimente dedicate comunității locale s-a încheiat vineri, pe 18 august, cu o seară de gală încărcată cu emoții și promisiuni. Pentru cei 100 de adolescenți din trupe, experiența începută în Alexandria va continua. Timp de un an de zile, trainerii și mentorii care i-au însoțit în procesele lor de explorare și dezvoltare în zilele de festival vor rămâne alături de ei, oferindu-le îndrumare, susținere, feedback și recomandări care să-i ajute să dea tonul transformărilor în comunitățile din care fac parte.

17
/08
/23

Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest.

16
/08
/23

CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?