Începe Les Films de Cannes a Bucarest. “Toni Erdmann” deschide evenimentul
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-les-films-de-cannes-a-bucarest-toni-erdmann-deschide-evenimentul/

Comedia “Toni Erdmann”, de Maren Ade, va deschide oficia, în această seară (vineri, 14 octombrie), la CinemaPRO, cea de-a VII-a ediţie a Les Films de Cannes a Bucarest, festival ce se desfăşoară în perioada 14 – 23 octombrie

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2016

La deschiderea Les Films de Cannes a Bucarest va lua parte și regizoarea Maren Ade, care va sta de vorbă cu publicul la finalul proiecției. Comedia filmată aproape integral la București a câștigat Premiul criticii — FIPRESCI și va reprezenta Germania la Gala Oscar 2017.

Pe Maren Ade, cinefilii o vor putea întâlni și la “Everyone Else”/”Alle Anderen” (2009), un alt film de succes al regizoarei germane, distins cu Marele Premiu al Juriului și Ursul de argint pentru interpretare (Birgit Minichmayr) la Berlin.

Un alt invitat special în primul weekend al evenimentului este artista Mania Akbari, care va fi prezentă la proiecțiile filmelor lui Abbas Kiarostami.

În secțiunea Tribut Abbas Kiarostami vor fi proiectate câteva dintre filmele remarcabile ale regizorului iranian: “Close-Up” (1990), “Through the Olive Trees” (1994), “Le Gout de la cerise”/”Taste of Cherry” (Palme d’Or, Cannes 1997) și “Ten” (2002), cu Mania Akbari în rolul principal. Kiarostami s-a stins din viață în iulie anul acesta la Paris, la vârsta de 76 de ani.

Printre invitații speciali ai ediției din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest se mai află regizorul francez Alain Guiraudie, care își va prezenta noul film “Rester Vertical”, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes, regizorul israelian Eran Kolirin, care vine cu “Beyond the Mountains and the Hills”, și cineastul turc Mehmet Can Mertoglu, care va vorbi despre debutul “Album”, distins cu Prix Revelation France 4 în Semaine de la Critique.

Sâmbătă este Ziua de Aur la CinemaPRO. Filmele recompensate cu cele mai importante trei trofee ale anului în marile festivaluri vor rula în premieră, într-o singură zi.

Maratonul începe la 13,30 cu “The Woman Who Left”, noul film al regizorului Lav Diaz, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, și continuă cu “Fire at Sea” — regia Gianfranco Rosi, documentarul distins cu Ursul de Aur la Berlin, și filmul laureat cu Palme d’Or, “I Daniel Blake” — regia Ken Loach.

Regizorul finlandez Juho Kuosmanen, marele câștigător al secțiunii Un Certain Regard la Cannes cu “The Happiest Day in the Life of Olli Maki”, va fi prezent duminică la proiecția filmului său de la Cinema Elvire Popesco. Debutul său remarcabil, inspirat de o poveste reală, este propunerea Finlandei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Tot în weekend, încep proiecțiile din Focus Olivier Assayas, marele invitat al ediției din acest a Les Films de Cannes a Bucarest: “Demonlover”, “L’Heure d’ete”, “L’Eau froide”.

Renumitul regizor francez va susține un masterclass cu intrare liberă la UNATC pe 21 octombrie, de la ora 11,00, moderat de criticul de film Michal Oleszczyk (Rogerebert.com).

Un masterclass cu intrare liberă va susține și regizorul francez Alain Guiraudie (Rester Vertical, L’Inconnu du lac), pe 18 octombrie, de la ora 11,00, la Sala de cinema a UNATC. Moderator va fi criticul de film Pascal Merigeau (Nouvel Observateur).

Printre titlurile programate în primul weekend se află și “Juste la fin du monde” al lui Xavier Dolan (Marele Premiu), “American Honey” (regia Andrea Arnold, Premiul Juriului), “Ma’Rosa” (Premiul de interpretare feminină — Jaclyn Jose), “Elle” (regia Paul Verhoeven), propunerea Franței la Oscar, “Fixeur”, noul film al lui Adrian Sitaru, și pelicula “Și va fi…”.

Aceasta este o coproducție a studiourilor Buftea și a Delta Film (Moscova), regizată de cineastul basarabean Valeriu Jereghi, filmată de Vivi Drăgan Vasile și proiectată în Un Certain Regard la Cannes, în 1993. O parte din echipă va fi prezentă la proiecția de duminică, la Cinema Muzeul Țăranului.

Olivier Assayas se va întâlni pe 20 octombrie, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României, și cu publicul la premiera noului său film, “Personal Shopper”, laureat pentru regie (ex aequo) la Cannes.

Assayas va susține și un masterclass cu intrare liberă la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” pe 21 octombrie.

În cadrul Focusului Olivier Assayas vor fi proiectate și trei dintre cele mai apreciate filme ale sale: “L’Eau froide” (1994), thriller-ul high-tech “Demonlover” (2002) și “L’Heure d’été” (2008), cu Juliette Binoche.

Un horror psihologic și propunerile Franței, Spaniei și Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

O premieră în București va fi conferința “Managing Talents”, care va avea loc pe 22 octombrie, la Cinema “Elvira Popescu”.

Invitații conferinței sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania).

Les Films de Cannes a Bucarest va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă.

Festivalul va avea anul acesta o ediție extinsă. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Foto: Les Films de Cannes a Bucarest

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

19
/06
/19

„Un om fidel”, regizat de starul francez Louis Garrel, și „Dați-mi libertate”, realizat de americanul de origine rusă Kirill Mikhanovsky, remarcat la Sundance și la Cannes, completează selecția celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film București (BIFF), care va avea loc între 24 și 30 iunie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și Grădina cu filme – Cinema & More.

18
/06
/19

După TIFF 2019, continuăm experiența de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât și off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, care va avea loc în week-end-ul 21 - 23 iunie la Verde Stop Arena din București.

17
/06
/19

Începutul verii ajunge la inimile iubitorilor de film românesc din Vaslui și Buzău. În paralel, caravana va ajunge la Bacău, Iași și București. O selecție a celor mai noi filme românești, premiate sau participante la festivaluri prestigioase, precum și câteva filme regizate de Cristian Mungiu, completează programul Caravanei Zilele Filmului Românesc în aceste orașe.

17
/06
/19

Ediția in curs conține, printre altele, retrospective Alfonso Cuaron, Paolo Sorrentino, Kim Ki-Duk, Wes Anderson, Star Ward, omagii aduse lui Bertolucci, Sophia Loren Steven Spielberg sau filme clasice de animație semnate de Walt Disney. 

13
/06
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai îndrăgiți și distribuiți actori români de cinema, Vlad Ivanov vorbește despre ultimele sale două roluri, în două mari filme care pot fi văzute în acest an în cinematografe: „Sunset” („Apusul”), al regizorului maghiar Laszlo Nemes, și „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu.

12
/06
/19

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezență românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal și unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa.

Pagina 40 din 277« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »