Începe PADINA FEST, muzică şi sport la înălţime
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-padina-fest-muzica-si-sport-la-inaltime/

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale – Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2015

Joi vor urca pe scena Padina Fest 3 trupe la început de drum:The Purple Dandies, Gray Matters şi Poşta Mare (Timişoara).

Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte cele mai bune trupe de rock şi alternative ale Padina FEstmomentului: Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firma.

Sâmbătă seară va avea loc tradiţionalul concert Şuie Paparude, Firkin (Ungaria) vor susţine un concert incendiar pe ritmuri irlandeze, Naked(Serbia) vor combina îndrăzneţ sonorităţi preluate din tradiţia balcanică cu elemente de swing şi free-jazz, iar Nişte Băieţi ne vor cânta în ritmuri punk şlagărele anilor ’80.

Un eveniment aparte îl reprezintă redeschidera Peşterii Ialomiţa, care în ultimul an a fost închisă pentru reamenajări. Momentul va fi punctat de Camerata Muntenia printr-un recital de excepţie sâmbătă, 25 iulie, începând cu orele 11:00 a.m.

Camerata Muntenia va mai susţine un recital şi pe scena Padina Fest, dar duminică dimineaţă, tot de la ora 11:00.

Pentru al 6-lea an consecutiv, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân priorităţile Padina Fest şi pentru ediţia din 2015 a festivalului, care se va desfăşura în perioada 23-26 iulie pe Platoul Padina din Munţii Bucegi, la 1509 m altitudine.

Foto: PADINA FEST  – padinafest.ro

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

01
/09
/14

Pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu în 1964: „Imediat dupa 1989, când încă se vedeau la București urmele gloanețelor pe clădiri, la Concursul și la Festivalul Enescu veneau mari muzicieni din toată lumea. Nu poți decât să te înclini în fața acestor lucruri!”

01
/09
/14

Promenada Operei 2014: un program de înaltă calitate artistică, o scenografie spectaculoasă, focuri de artificii, mii de spectatori. Toate au contribuit la succesul celui mai mare eveniment în aer liber din capitală dedicat artei lirice, organizat de Opera Naţională Bucureşti, ajuns la a opta ediţie.

31
/08
/14

Într-o serie unică de interviuri, șapte artiști recunoscuți în lumea muzicii clasice internaționale vorbesc în premieră despre cum câștigarea Concursului Enescu a fost o deschidere de drum pentru cariera lor și spun de ce România contează!

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.