Începe „Poets in Transylvania. Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-poets-in-transylvania-festivalul-international-de-poezie-de-la-sibiu/

Marţi, 29 octombrie, începe la Sibiu cea de-a XI-a ediţie a „Poets in Transylvania. Festivalul Internaţional de Poezie de la Sibiu”, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente de profil din România.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2024

Ediția din acest an aduce la Sibiu nume de primă mărime ale literaturii internaționale de astăzi, poeți din 12 țări, de pe 3 continente: Statele Unite ale Americii, Ucraina, Canada, Mexic, Columbia, Belgia, Polonia, Slovenia, Germania, Irlanda, Republica Moldova și România.

Deschiderea oficială a ediției din acest an a festivalului și prima seară de poezie au loc pe 29 octombrie, la Casa Artelor, Muzeul ASTRA (Piața Mică 21), începând cu ora 18.00. Cea de-a doua și cea de-a treia seară de poezie, 30 octombrie, respectiv, 31 octombrie, vor avea loc în Aula „Avram Iancu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (Bd. Victoriei 5-7), tot de la ora 18.00. Participarea publicului la Festival este cu acces liber, în limita locurilor disponibile.

Un moment special în program îl constituie întâlnirea poeziei cu artele vizuale: joi, 31 octombrie. Reunit sub motto-ul „Poeții desenează pe Zidul lui Dan Perjovschi”, evenimentul le va oferi poeților invitați la ediția din acest an ocazia de a desena pe a Zidul lui Dan Perjovschi / Ziarul Orizontal. Este vorba despre zidul Teatrului Național Radu Stanca, utilizat ca un „ziar orizontal” pe care Dan Perjovschi își desenează reacțiile la discuțiile publice, deopotrivă naționale și internaționale. Implicarea poeților în proiectul cunoscutului artist vizual român a debutat cu cinci ani în urmă, fiind o prezență constantă în arhitectura programului Poets in Transylvania.

„Se tot vorbește, pe bună dreptate, despre destrămarea țesutului social, despre atomizarea individuală, despre izolare, despre epidemia de singurătate care e responsabilă de depresia planetară și, în egală măsură, de radicalizarea de toate felurile. Poezia e una dintre cele mai eficiente tehnologii pe care specia le-a inventat împotriva singurătății. Nimeni nu a construit mai eficient comunități decât poezia: de la sacramentele rituale care legau tribul până la nation building-ul din secolul 19, poezia a catalizat apropierea cu o eficiență extraordinară. Festivalurile de poezie asta fac: sunt tehnologii verbale de construit comunități – și de alungat singurătatea. Sunt demonstrații că celălalt există. Și că diferența lui specifică e minunată. Veniți la Poets in Transylvania, ediția a 11-a – și vă veți convinge”, a declarat scriitorul Radu Vancu, președintele Festivalului.

Lista invitaților ediției din acest an include poeți remarcabili, laureați cu premii internaționale de prestigiu, traduși cu succes la edituri cunoscute din întreaga lume, invitați constant la festivalurile internaționale dedicate poeziei, mulți dintre aceștia, în poziții vizibile în cadrul organizațiilor internaționale ale scriitorilor sau cu o bogată activitate de cercetare la universități de vârf. Astfel, invitații acestei ediții predau la universități de vârf din Statele Unite, Canada sau Marea Britanie, au condus PEN Ucraina în timpul războiului de agresiune declanșat de Rusia, publică la Random House, Penguin, HarperCollins, Norton, Yale University Press, Bloodaxe și alte case editoriale prestigioase, sunt premiați de American Academy of Arts and Sciences, Pulitzer, National Endowment for the Arts, Guggenheim sau National Book Award.

Ca și la edițiile anterioare, festivalul are trei secțiuni specifice importante: una de lecturi, destinată publicului larg, o alta de dezbateri privind legătura dintre arte și acțiunea socială, precum și un program de întâlniri cu scriitorii destinat în primul rând publicului tânăr.

Secțiunea privind Arta și acțiunea socială, realizată la ultimele ediții în colaborare cu PEN România, va fi consolidată în ediția curentă prin invitarea ex-președintelui PEN Ucraina, reputatul romancier ucrainean Andrei Kurkov, laureat anul acesta al Premiului Médicis, nominalizat la Booker International (din al cărui juriu a și făcut parte), ale cărui 20 de romane au fost traduse în peste 40 de limbi. Discuția va avea tema „Arta ca martor. Literatura și muzica în vreme de război”. Alături de Andrei Kurkov, vor mai participa la discuție Carolyn Forché, Oleksandr Krasovytskyy, Lloyd Schwartz. Este cunoscut faptul că Forché a publicat în 1993 o antologie fundamentală pe această temă, Against Forgetting: 20th Century Poetry of Witness. Krasovytskyy este editorul lui Kurkov; Schwartz a fost distins în 1994 cu Premiul Pulitzer pentru critică de muzică clasică.

O serie de evenimente conexe, destinate în primul rând publicului tânăr – studenților, liceenilor, dar și publicului larg, vor va avea loc la Biblioteca Județeană ASTRA / American Corner (str. George Barițiu 7). Primul dintre acestea, la care este invitată poeta Rita Chirian, va avea loc chiar în avanpremiera ediției din 2024: vineri, 25 octombrie, de la ora 18.00. Următoarele evenimente din serie îi aduc în fața publicului pe poeții Andrei Codrescu (luni, 28 octombrie, 18.00) și Marin Mălaicu-Hondrari (joi, 31 octombrie, 12.00).

Poets in Transylvania. Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu este organizat de Muzeul ASTRA & Revista „Transilvania”, cu cofinanțare de la Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală și în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

 

PROGRAMUL Festivalului Poets in Transylvania, ediția a XI-a:

Deschiderea festivalului & Prima seară de poezie

29 octombrie, Casa Artelor, Muzeul ASTRA (Piața Mică 21), 18.00

Andrei Codrescu (S.U.A. / România)

Iya Kiva (Ucraina)

Delia Grigore (România)

Adam Dickinson (Canada)

Carlos Aguasaco (Columbia / SUA)

Ana Pepelnik (Slovenia)

Sînziana Șipoș (România)

Dumitru Crudu (Republica Moldova)

Poets in Transylvania | Dezbaterea festivalului:

Arta ca martor. Literatura și muzica în vreme de război

30 octombrie, Aula „Avram Iancu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

(Bd. Victoriei 5-7), 14.00

Carolyn Forché, Andrei Kurkov, Oleksandr Krasovytskyy, Lloyd Schwartz

(Carolyn Forché a publicat în 1993 o antologie fundamentală pe această temă, Against Forgetting: 20th century poetry of witness; Andrei cunoaște, din păcate, din experiență directă, ce înseamnă scrierea literaturii în vremuri de război; Oleksandr este editorul lui Andrei; Lloyd a fost distins în 1994 cu Premiul Pulitzer pentru critică de muzică clasică.)

Poets in Transylvania | A doua seară de poezie

30 octombrie, Aula „Avram Iancu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (Bd. Victoriei 5-7), 18.00

Annemarie Ní Churreáin (Irlanda)

Edgar Kunz (S.U.A.)

Julia Fiedorczuk (Polonia)

Gerardo Beltrán (Mexic)

Ciprian Măceșaru (România)

Paula Erizanu (Republica Moldova)

Florin Iaru (România)

Jan Wagner (Germania)

Poets in Transylvania | Poeții desenează pe Zidul lui Dan Perjovschi

31 octombrie, Zidul lui Dan Perjovschi / Ziarul Orizontal

Dan Perjovschi, importantul artist vizual român, a folosit în ultimii 15 ani zidul Teatrului Național Radu Stanca ca pe un „ziar orizontal” pe care își desenează reacțiile la discuțiile publice, deopotrivă naționale și internaționale. În ultimele 5 ediții ale festivalului „Poets in Transylvania”, poeții au desenat pe zidul lui Dan un mesaj rezultat din conversațiile lor pe durata festivalului.

Poets in Transylvania | A treia seară de poezie

31 octombrie, Aula „Avram Iancu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (Bd. Victoriei 5-7), 18.00

Ion Mureșan (România)

Astrid Haerens (Belgia)

Simona Sigartău (România)

Alex Cosmescu (Republica Moldova)

Toni Chira (România)

Lloyd Schwartz (S.U.A.)

Claudiu Komartin (România)

Carolyn Forché (S.U.A.)

Poets in Transylvania – Concert poetic & închiderea festivalului

31 octombrie, Spațiul de evenimente ATU (str. 9 Mai nr. 10), 20.00

Beat Bukowski, spectacol muzical și poetic de Claudiu Fălămaș

18
/07
/22

Joi, 21 iulie, Festivalul Internațional de Literatură din Roma îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, la Stadium Palatinum din Roma. Letterature-Festival Internazionale di Roma este o manifestare literară anuală de mare anvergură, cu o tradiție de 20 de ani, în cadrul ciclului de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi de texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum.

13
/07
/22

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean - „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté și Stéphane Siohan.

04
/07
/22

Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz, Călătoria Cilkăi și Trei surori, vândute în peste 15 000 000 de exemplare în întrega lume, vine la București și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente, pe 4 și 5 iulie.

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.