Începe prima ediţie a festivalului „Vin’ la teatru“
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-primul-festival-de-teatru-de-bunavoie-vin-la-teatru/

În perioada 18 – 21 iulie, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani, găzduieşte un eveniment inedit, Festivalul Vin’ la Teatru.

Un articol de Andrada Văsii|14 iulie 2013

În perioada 18 – 21 iulie, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia“ din Focșani, găzduiește un eveniment inedit, „Festivalul Vin’ la Teatru’. Aflat la prima ediție, festivalul este organizat în totalitate pe bază de voluntariat, iar intrarea este liberă.

Cuvintele cheie care definesc Festivalul Vin’ la Teatru sunt „tinerețe“ și „bunăvoie“. În culisele festivalului stau foști elevi ai colegiilor din Focșani, actuali studenți sau absolvenți ai universităților din București, printre care și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.

Opt spectacole programate

Pe scenă stau tineri talentați care vor prezenta opt spectacole marcate prin diversitate, de la dramă și comedie până la coregrafie și improvizație. Festivalul prezintă șase producții de licență și masterat ale U.N.A.T.C I. L. Caragiale,  spectacolul  „Vest Est’’  produs de Teatrul Independenților Profesioniști și trupa de improvizație „Backstage Boys’’.

Câteva dintre aceste spectacole au fost și premiate în cadrul Galei Absolvenților 2013 UNATC de către critici de teatru, actori, regizori, coregrafi.

Culise, scenă, public

Festivalul Vin’ la Teatru se adresează tuturor vârstelor și vă invită timp de patru zile la teatru, fără grija biletelor și a rezervărilor. Pentru tineri sunt organizate ateliere speciale de expresivitate corporală, de improvizație sau de lucru pe text. Dacă ți-ai dorit să descoperi cum se naște o situație pe scenă, acum este momentul să afli.

În cadrul acestui festival, teatrul nu mai este o formă de cultură și artă pretențioasă, elitistă, costisitoare, ci o formă de a petrece timpul liber în care poți să și înveți, dar și să te distrezi.

O ofertă diversă de spectacole                                                      

Festivalul va începe în 18 iulie, de la ora 17.00, cu spectacolul de coregrafie „Zic Zac“, premiat pentru cea mai bună creație coregrafică și va continua la ora 20:00 cu spectacolul „Clasa Noastră“, premiat, de asemenea, pentru cel mai bun spectacol de Arta Actorului.

Info:

Programul integral poate fi vizualizat pe pagina de facebook a evenimentului.

Foto credit: Festivalul „Vin’ la Teatru“, spectacolul  „Zic Zac“

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

07
/05
/20

Pentru serile în care ai chef de teatru, TIFF Unlimited adună o colecție de spectacole care te scot din ritm. De săptămâna asta, pot fi văzute „Calul Alb”, un one woman show creat de Ioana Păun, care reface traseul unui personaj controversat, Ioan Ficior, iar de mâine, 7 mai, de la 20.00, „În viitorul apropiat” al lui Cristian Ban vine cu o mulțime de întrebări despre ce ne așteaptă.

07
/05
/20

„Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, apreciată realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate și într-un foarte inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia Coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica.

Pagina 51 din 931« Prima...102030...4950515253...607080...Ultima »