Începe Sibiu Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-sibiu-jazz-festival/

Între 18 şi 21 mai, fanii români ai jazz-ului petrec patru zile de sărbătoare, alături de turiştii străini veniţi în Sibiu pentru festival şi pentru frumuseţile oraşului. Începand de joi şi până duminică, de la orele 19:00, Piaţa Mică va răsuna de acorduri de jazz cu influenţe orientale, latino sau blues. Intrarea la concertele din Piaţa Mică este liberă.

Un articol de Petre Ivan|17 mai 2017

Sibiul este pregătit pentru a da drumul jazz-ului şi bunei dispoziţii pe scena din Piaţa Mică, unde vor canta cu pasiune artişti internaţionali de jazz: nonconformista De La Purissima şi bandul ei spaniol, frumoasa cubaneză Yilian Canizares, sirienii de la Mozayek Band şi mulţi alţii.

Spectacole live vor susţine şi artiştii români de la Accord Vibes, Peter Sarosi & Azara, efervescenta Irina Popa, DJazz & Happy Sins şi deja cunoscutul sextet Jazzapella.

Concertele românilor fac parte dintr-un proiect pilot al Fundaţiei Sibiu Jazz Festival, “Romanian Jazz Meeting”. Proiectul, unic în Romania, îşi propune să promoveze pe plan internaţional artiştii români de jazz, prin intermediul celei mai mari platforme europene de jazz: Europe Jazz Network.

Astfel, muzicienii români de jazz vor canta în deschiderea concertelor artiştilor internţionali atât joi, 18 mai, cât şi vineri, 19 mai. Proiectul Romanian Jazz Meeting este singurul proiect de profil din Europa care va fi transmis live pe site-ul organizatorului, www.sibiujazz.eu, pe reţelele de socializare şi pe www.livestreaming.com.

În total, 120 de artişti din 17 ţări se întâlnesc la Sibiu cu scopul de a crea emoţii pozitive publicului venit din toate colţurile lumii la cel mai longeviv festival de jazz din România.

Dacă serile publicului vor fi pline de muzică live de calitate, turiştii şi sibienii vor avea agendele încărcate şi pe parcursul zilelor. Organizatorii festivalului au gândit un circuit turistic şi cultural în adevaratul sens al cuvântului pentru toţi iubitorii de jazz prezenţi în oraşul transilvănean pentru a sărbători jazzul.

Aşadar, iubitorii de artă pot face o plimbare spre Turnul Sfatului, care găzduieste expoziţia de fotografii semnate de Tibor Jakab. Deschisă în cadrul proiectului “Focus Jazz”, expoziţia “Jazz Body Sounds” este un elogiu adus jazzului şi frumuseţii formelor feminine de către fotograful român scolit la New York. Adevărate opere de artă, tablourile lui Tibor Jakab vor face deliciul iubitorilor de frumos şi vor trezi suspine în sufletele romanticilor.

Parte integrantă a “Focus Jazz” este şi expoziţia “Jazz – Suflet si Forma”, deschisă în Galeria de Artă UAP Sibiu, în Piaţa Mare nr 12. Cele 19 statuete realizate de artistul sibian Eugen Petri dezvăluie trăirile instrumentiştilor de jazz în timpul concertelor.

Considerat de către criticii de artă moştenitorul talentului lui Constantin Brancusi, Eugen Petri a transpus pasiunea sa pentru jazz într-un material rigid, dar maleabil precum bronzul, reuşind să transmită emoţia pe care acest gen muzical o trezeşte în ascultători.

Tot sub umbrela “Focus Jazz” este deschisă o a doua expozitie în cadrul Galeriei de Artă UAP Sibiu. De această dată este vorba despre expoziţia de afişe de jazz realizate de graficianul Stefan Orth. Pasionat de jazz, Stefan Orth a realizat o parte din afişele Sibiu Jazz Festival încă din anii ’70.

Expoziţia de anul acesta poartă iubitorii de jazz prin istoria de aproape jumătate de secol a festivalului şi aduce în faţa acestora reprezentările grafice care au promovat evenimentul pe parcursul a 4 decenii.

De la expoziţii, publicul işi poate îndrepta paşii către Piaţa Mică, unde işi va putea rasfaţa papilele gustative la “Jam Session

Jazz for Kids

Jazz for Kids

in Bucatarie”, un show delicios, realizat de către organizatorii festivalului în parteneriat cu www.SavoriUrbane.com. Evenimentul culinar este o reprezentaţie plină de arome, în care Oana Igretiu va aduce în atenţia gurmanzilor reţete vechi, unele celebre, altele din caietele bunicilor.

Toate acestea pe ritmuri de jazz, în fiecare zi de joi până duminică, începând cu orele 18:00.

Daca adulţii vor avea programul încarcat în cele 4 zile de festival, este momentul să ne îndreptăm atenţia şi către copiii veniţi la eveniment.

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit două seri pline de joc şi creativitate, în cadrul proiectului “Jazz for Kids”.

Aflat la a doua ediţie, Jazz for Kids este un proiect interactiv de educaţie muzicală pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Timp de 90 de minute, pianista Daniela Nicolae îi va purta pe cei mici, dar şi pe parinţii şi bunicii care îi insoţesc, într-un eveniment presărat de coloanele sonore ale desenelor animate Disney Classics.

Într-un context de poveste, copiii vor fi introduşi în lumea fascinantă a jazzului, vor putea să exerseze câteva acorduri pe instrumente muzicale orientale şi se vor distra în sesiuni de “Recunoaşte melodia”. Proiectul este găzduit de Teatrul Gong din Sibiu vineri, 19 mai şi sambătă, 20 mai, începând cu orele 19:00.

Despre Sibiu Jazz Festival

Sibiu Jazz Festival însemna 47 de ani de tradiţie a jazzului în România. Cel mai longeviv eveniment de profil din ţara noastră, festivalul care are loc în inima Transilvaniei încă din anii ’70 a pus Sibiul pe harta jazzistică a lumii şi a promovat de-a lungul anilor cele mai sonore nume ale jazzului românesc.

Mai multe detalii despre programul evenimentului, aici.

Foto: Sibiu Jazz Festival – sibiujazz.ro

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

09
/03
/15

Compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer.