Începe SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii‏
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-spotlight-festivalul-international-al-luminii%e2%80%8f/

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului Bucureşti şi ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul oraşului într-o lumină nouă. Prima ediţie a Spotlight Festival le oferă bucureştenilor o experienţă inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale oraşului într-un traseu spectaculos, în care lumina şi tehnologia joacă rolurile principale.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2015

SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii‏ / Calea Victoriei și Centrul Istoric vor fi gazda a 16 instalații de artă, printre care se numără proiecte prezentate în cadrul celor mai mari festivaluri de acest gen din Europa, dar și lucrări realizate de artiști români.

Alături de spectacolele captivante ale celor 16 instalații de artă, care vor fascina cu siguranță trecătorii, iluminatul arhitectural și sesiunile de video-mapping pregătite de artiștii invitați vor aduce un plus de magie festivalului, însuflețind fațadele clădirilor de pe acest traseu.

Astfel, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Palatul CEC și Muzeul Național de Istorie vor prinde viață și vor completa perfect spațiile expoziționale ale galeriei-gigant în aer liber.

Un alt element inedit al festivalului este expoziția de fotografie rezultată din campania„Lumină pentru România”, derulată de Asociația Free Miorița.

Scopul campaniei este acela de a descoperi școli și oameni care nu au electricitate și de a le duce lumină prin instalarea de sisteme cu panouri fotovoltaice.

După lăsarea întunericului, expoziția „Lumină pentru România” va fi iluminată de o instalație realizată din becuri opaiț și felinare.

Deschiderea oficială a Spotlight Festival va avea loc joi, 23 aprilie, de la ora 20.00, și va fi marcată de un concert exploziv susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera, pe Strada Franceză din Centrul Istoric.

Instalațiile vor putea fi vizitate în fiecare zi a festivalului, în intervalul orar 20.30-00.00 și accesul este gratuit.

CloudPhoto2_Doug_Wong CLOUD-Singapore5 evoluon-copy3 IMG_8090 LPW-Praha1

Foto: SPOTLIGHT – spotlightfestival.ro.

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.