Începe SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii‏
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-spotlight-festivalul-international-al-luminii%e2%80%8f/

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului Bucureşti şi ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul oraşului într-o lumină nouă. Prima ediţie a Spotlight Festival le oferă bucureştenilor o experienţă inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale oraşului într-un traseu spectaculos, în care lumina şi tehnologia joacă rolurile principale.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2015

SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii‏ / Calea Victoriei și Centrul Istoric vor fi gazda a 16 instalații de artă, printre care se numără proiecte prezentate în cadrul celor mai mari festivaluri de acest gen din Europa, dar și lucrări realizate de artiști români.

Alături de spectacolele captivante ale celor 16 instalații de artă, care vor fascina cu siguranță trecătorii, iluminatul arhitectural și sesiunile de video-mapping pregătite de artiștii invitați vor aduce un plus de magie festivalului, însuflețind fațadele clădirilor de pe acest traseu.

Astfel, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Palatul CEC și Muzeul Național de Istorie vor prinde viață și vor completa perfect spațiile expoziționale ale galeriei-gigant în aer liber.

Un alt element inedit al festivalului este expoziția de fotografie rezultată din campania„Lumină pentru România”, derulată de Asociația Free Miorița.

Scopul campaniei este acela de a descoperi școli și oameni care nu au electricitate și de a le duce lumină prin instalarea de sisteme cu panouri fotovoltaice.

După lăsarea întunericului, expoziția „Lumină pentru România” va fi iluminată de o instalație realizată din becuri opaiț și felinare.

Deschiderea oficială a Spotlight Festival va avea loc joi, 23 aprilie, de la ora 20.00, și va fi marcată de un concert exploziv susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera, pe Strada Franceză din Centrul Istoric.

Instalațiile vor putea fi vizitate în fiecare zi a festivalului, în intervalul orar 20.30-00.00 și accesul este gratuit.

CloudPhoto2_Doug_Wong CLOUD-Singapore5 evoluon-copy3 IMG_8090 LPW-Praha1

Foto: SPOTLIGHT – spotlightfestival.ro.

16
/04
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect de recuperare a producției culturale queer din ultimii 20 de ani, care se axează pe trei direcții: arte vizuale, arte performative și literatură. TRIUMF AMIRIA este un efort de diseminare extinsă a culturii queer locale, care își propune în același timp să identifice mai multe direcții pentru viitorul producției culturale queer.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.