Începe Tabăra Internațională de pictură ”Cutting Edge”
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-tabara-internationala-de-pictura-cutting-edge/

Săptămâna viitoare se va deschide Tabăra Internaţională de pictură ”Cutting edge”. Acesta este un proiect în parteneriat cu Asociaţia Bioart. Tabăra de creaţie se va desfăşura la Beliş în perioada 11-20 iulie. Deschiderea oficială va avea loc în data de 10 iulie.

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2016

Vor participa 6 pictori străini (Italia și Grecia) și 14 din România. Lucrările realizate de aceștia vor fi expuse în galerii de artă din Cluj-Napoca, București, Sibiu și Oradea.

Proiectul Tabăra Internaţională de Artă Vizuală Contemporană – „The Cutting Edge”, ediţia a III-a, 2016, își dorește să pună la dispoziția celor 20 tineri artiști din domeniul artelor vizuale un cadru de creație, într-o zonă pitorească și plină de valori străvechi tradiționale.

În acest mod, actul de creație va fi inspirat de către cadrul natural al stațiunii Beliș-Fântânele. Lucrările vor fi concepute sub îndrumarea a 4 specialiști consacrați în domeniul artelor vizuale – și ulterior, vor fi expuse publicului atât în cadrul comunității locale unde au fost create cât și în Cluj-Napoca pentru a beneficia de o vizibilitate mai ridicată.

Tabăra Internaţională de Artă Vizuală Contemporană – „The Cutting Edge”, ediţia a III-a, 2016 îşi propune ca grup ţintă 20 tineri artişti (recrutați dinCutting Edge cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca și universități de artă din Grecia și Italia), care vor avea oportunitatea de a intra în contact şi de a crea, pentru o perioada de 10 zile, sub directa îndrumare a 4 artişti profesioniști români și străini.

Participanti:  Andacs Robert,  Andrei Nuțu, Cristian Avram,  Cristian Lăpușan, Diana Varga, Flavia Lugigan, Marcel Rusu,  Marin Tincuță, Marius Fodor, Mihai Bogdan Dragoș, Mihai Gules, Valentin Marian Ionescu,  Vlad Paraschiv, Andrei Ciurdărescu, Davide Partipilo, Mayra Stela, Michele Bellini, Elisa Lipizzi, Areti Skavantzou, Afrodite-Theodora Andreou, Prof. Dionisis Christofilogiannis.

Proiectul este finanțat din fondurile AFCN.

Foto: Cutting Edge – facebook

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.