Începe „Vara Magică” la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-vara-magica-la-ateneul-roman/

Festivalul „Vara Magică” continuă în această vară seria evenimentelor culturale deja cunoscute şi apreciate pe plan naţional şi internaţional.

Un articol de Liliana Matei|6 iulie 2021

Ediția a-X-a, „Marea Muzică a lumii la București”, cuprinde 11 concerte extraordinare, care vor avea loc în perioada 7 iulie-19 august, la Sala Mare a Ateneului Român.

Deschiderea festivalului avea loc în seara de 7 iuie cu un recital al celebrei soprane Elena Moșuc (foto), acompaniată de Bogdan Mihăilescu – chitară și Vasilica Stoiciu-Frunză – pian, urmat de alte concerte și recitaluri programate miercuri și joi seara la Ateneul Român.

Pe scenă vor urca în acest an orchestre consacrate: Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, Croitoru String Virtuosi, Camerata Regală, dirijată de Constantin Adrian Grigore, Wave Quartet, Ansamblul PlaCello, pianista Elisabeth Leonskaja, violonistul Alexandru Tomescu alături de harpista Miruna Vidican, pianistele Sînziana Mircea și Mădălina Pașol, violonistul David Lefèvre, împreună cu violoncelistul Edouard Sapey Triomphe și pianistul Andrey Yaroshinsky.

Bilete sunt disponibile pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14 și 19.

Programul integral îl puteți accesa pe www.lanto.ro.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.