Închiderea stagiunii 2015-2016 la Filarmonica “George Enescu “
https://www.ziarulmetropolis.ro/inchiderea-stagiunii-2015-2016-la-filarmonica-george-enescu/

Cu un program impresionant – Concertul nr.5 « Imperialul » şi Simfonia nr. 7 de Bruckner -, Orchestra simfonică a Filarmonicii bucureştene, dirijorul german Gerd Schaller şi pianistul israelian Alon Goldstein închid, joi 30 iunie şi vineri 1 iulie, o stagiune care a cunoscut multe momente de vârf.

Un articol de Liliana Matei|27 iunie 2016

 

Pentru muzicieni urmează o binemeritată vacanță dar planurile pentru stagiunea următoare 2016-2017 sunt deja gata și, în urmă cu puține zile, într-o conferință de presă, au fost anunțate primele concerte din luna octombrie în care va fi prezentat primul act din Parsifal de Richard Wagner.

Proiectul Parsifal la Filarmonica „George Enescu” din București, într-o originală versiune semiscenică de concepție proprie, aparține maestrului Christian Badea, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați dirijori de operă din lume. Demersul a început în 2015 când, în 14 şi 15 mai 2015, cu concursul aceleiași Orchestre simfonice şi al Corului Filarmonicii “George Enescu”, al soliştiilor Stefan Vinke – Parsifal, Eric Halfvarson – Gurnemanz, Perencz Béla – Amfortas si actriţa Maia Morgenstern – Kundry, dirijorul Christian Badea a prezentat integral în concert, cel de al treilea act al capodoperei wagneriene denumită de compozitorul ei „O piesă de festival pentru sfințirea scenei”. Succesul uriaș a determinat/justificat continuarea proiectului care implică o uriașă desfășurare de forțe – artistice, și nu numai – și astfel, în 7 și 8 octombrie 2016, sunt anunțate deja două concerte- spectacol cu actul I din opera Parsifal. Sub bagheta maestrului Christian Badea se vor afla orchestra și corul Filarmonicii «George Enescu» și soliștii invitați Ștefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Petra Lang (Kundry), Bela Perencz (Amfortas), unii dintre cei mai mari interpreți wagnerieni ai momentului.
„Wagner se cântă foarte rar în România. Nu există o tradiție în acest sens și nici o școală de canto care să formeze soliști pentru acest repertoriu. Dar am constatat cu bucurie că există un potențial de afinitate muzicală și stilistică deosebită a orchestrei și corului Filarmonicii cu muzica lui Wagner”, a declarat dirijorul. Iar directorul Filarmonicii George Enescu, dl.Andrei Dimitriu consideră că : « Fără îndoiala, deschiderea stagiunii 2016 – 2017 în octombrie, va fi un eveniment de aristocratică ținută, la nivelul marilor scene muzicale ale lumii. Să ne aducem aminte de concertul cu Parsifal Actul III, un spectacol coplesitor, realizat anul trecut în aceeasi regie  și sub aceeași baghetă: maestrul Christian Badea. Solistii wagnerieni consacrati: Stefan Vinke, Eric Halfvarson, Petra Lang, Bela Perencz, alaturi de ansamblurile Filarmonicii, sunt cea mai bună garanție pentru un adevarat eveniment muzical european. Wagner, din pacate, nu este un compozitor suficient căntat astăzi in Romania. Pot fi multe explicatii… Ce fac Filarmonica « George Enescu » si maestrul Badea este sa familiarizeze publicul românesc cu muzica de mare rafinament a compozitorului german. »

 

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor
GERD SCHALLER
Solist
ALON GOLDSTEIN
Program
Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, în mi bemol major, op. 73
Anton Bruckner
Simfonia nr. 7

 

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.