Înconjurat de legendă, celebrul RECVIEM de MOZART pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/inconjurat-de-legenda-celebrul-recviem-de-mozart-pe-scena-salii-radio/

În Săptămâna Floriilor – miercuri, 17 aprilie (de la 19.00) – la Sala Radio aveţi şansa de a asculta unul dintre cele mai cunoscute recviemuri din toate timpurile: celebrul Recviem în re minor semnat de MOZART, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijate de CIPRIAN MARINESCU.

Un articol de Petre Ivan|10 Aprilie 2019

Puține creații muzicale sunt înconjurate de atâtea legende ca Recviemul compus de Amadeus, lucrare despre care se spune că a fost într-un fel propriul său testament muzical și propriul său recviem.

Lucrarea a fost compusă la comanda contelui Franz von Walsegg, în amintirea soției sale decedate. Se pare că Mozart a primit vizita unui anonim care i-a comandat recviemul din partea contelui. Mozart era deja bolnav și vizita stranie i-a dat sentimentul unui mesager venit din altă lume, sosit ca pentru a-i prevesti propria dispariție.

Recviemul lui Mozart a fost creat în 1791 și lăsat neterminat la moartea sa pe 5 decembrie în același an (puțin înainte de a împlini 36 de ani). Se pare că lucrarea a fost finalizată de compozitorul și dirijorul contemporan lui Mozart, Franz Xaver Süssmayr, dar nu se știe cu siguranță cine este cel care a încheiat partitura înmânată contelui după decesul lui Mozart.

Ciprian Marinescu

Recviemul lui Mozart va fi interpretat cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU) și a soliștilor vocali: MĂDĂLINA BARBU – soprană, MARIA MIRON – mezzosoprană, GEORGE VÂRBAN – tenor, ION DIMIERU – bas.

În prima parte a concertului de la Sala Radio, apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU va interpreta pe celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu o altă lucrare ce poartă tot semnătura lui Mozart : Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră.

Întregul concert se derulează sub bagheta dirijorului român CIPRIAN MARINESCU, stabilit în Japonia, o prezență constantă a scenei japoneze de muzică clasică în postura de solist, dirijor și interpret de muzică de cameră, în cele mai prestigioase săli de concerte din Osaka, Kyoto și Tokyo.

Botezat de familia sa după numele lui Ciprian Porumbescu, CIPRIAN MARINESCU a început studiul muzicii la vârsta de șase ani. Și-a urmat studiile la Liceul de Muzică George Enescu din București, a studiat apoi sub îndrumarea marelui violonist Ștefan Gheorghiu și a ulterior a fost student al Conservatorul Ciprian Porumbescu, devenit astăzi Universitatea Națională de Muzică București.

În 1998 Ciprian Marinescu a devenit rezident în Japonia și membru al Osaka Symphony Orchestra. Continuând tradiția pedagogică a părinților săi, a devenit el însuși un foarte căutat profesor de vioară și promotorul câtorva dintre cele mai promițătoare tinere talente muzicale japoneze. Încurajat de fratele său în pasiunea pentru studiul unor partituri cât mai complexe și la cererea colegilor săi japonezi, Ciprian Marinescu s-a întors la o dragoste a sa mai veche, dirijatul de orchestră.

În prezent este director muzical, concert maestru și solist al Hamonious Chamber Orchestra în Osaka, alături de care a inregistrat trei discuri CD ca solist și a făcut turnee în străinăntate, incluzând și prezența la Festivalul Internațional George Enescu  – 2013. Ciprian Marinescu este invitat principal al prestigioasei Kansai Philharmonic Orchestra. Cariera sa muzicală se întinde pe două continente, turneele sale în Europa aducându-i elogiile publicului și criticii deopotrivă.

Bogdan Dinca

ALEXANDRU TOMESCU este solist concertist al Orchestrelor Radio din 2002. A evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. A obținut burse de studii în SUA şi Elveţia. Printre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate se numără : Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999).

A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz,  în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. Alexandru TOMESCU a câștigat – în noiembrie 2018 – pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cânta pe vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, până în 2023.

Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu. Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zeci de localităţi din ţară și străinătate, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: RECVIEM de MOZART , Sala Radio – Bogdan Dinca

10
/07
/19

Săptămâna aceasta începe cea de-a 23-a ediție a Gărâna Jazz Festival. 60 de artiști din toată lumea, inclusiv România, aduc 20 dintre cele mai noi proiecte din jazzul mondial pe cele trei scene ale festivalului, de joi, 11 iulie, până duminică, 14 iulie.  

10
/07
/19

Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece prin 7 oraşe și va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu.

09
/07
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a opta vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în lunile iulie şi august să vină la seria de 13 concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”.

05
/07
/19

Pe 7 iulie, 4 august, 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.  Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.

05
/07
/19

În zilele de 2 septembrie și 6 septembrie, la București, în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” va avea loc lansarea oficială a volumul biografic dedicat sopranei Marina Krilovici. Iubitorii de muzică vor avea ocazia să o întâlnească pe celebra artistă lirică, cetățean al scenelor lumii, plină de farmec și de amintiri care inspiră.

01
/07
/19

Artiști de Grammy, senzații noi ale jazzului european, orchestre și trupe din New York, Mexic, Italia, Rusia, Spania, Franța și România vin la București pentru a opta ediție a Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 1-7 iulie, Bucharest Jazz Festival 2019 aduce, pe de o parte, concerte live în Piața „George Enescu” (3-7 iulie) și evenimente conexe (workshop-uri și conferințe) la ARCUB – Hanul Gabroveni (1-7 iulie).

26
/06
/19

Bucharest Jazz Festival revine între 1 și 7 iulie la București cu șapte zile de festival, concerte live în Piața „George Enescu”, evenimente conexe la ARCUB și un nou concurs de jazz. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și aduce pe scena locală de jazz nume importante și interpreți ai tinerei generații din Statele Unite și Europa.

25
/06
/19

Cele mai originale și captivante documentare de mediu din selecția Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni au fost premiate pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea. Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018), în regia lui Matthieu Rytz, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 8-a ediții Pelicam și a primit Trofeul Pelicam.

Page 3 of 13512345...102030...Last »