„Incubatorul de lectură” în acest weekend la MyAntipa
https://www.ziarulmetropolis.ro/incubatorul-de-lectura-in-acest-weekend-la-myantipa/

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi BRD – Groupe Société Générale anunţă o nouă serie de evenimente în cadrul proiectului MyAntipa.

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2019

MyAntipa este un demers de educație modernă interdisciplinară, în care știința, arta, lectura și dezbaterile se unesc pentru a oferi noi perspective de învățare publicului larg. Proiectul inițiat de BRD, în cadrul unui parteneriat cu Muzeul Antipa, este realizat în colaborare cu scriitoarea și managerul cultural Svetlana Cârstean, cunoscută pentru multiple inițiative culturale și educative.

Seria de evenimente MyAntipa începe cu „Incubatorul de lectură”, un atelier dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani. Workshop-ul va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, și duminică, 20 octombrie, începând cu ora 13.00, în Sala Atelier de la etajul muzeului. Explorăm, ca de fiecare dată, lumea prin intermediul cuvintelor și poveștilor, iar expedițiile, vânătorile și prieteniile ne vor face să privim în noi moduri viața secretă, invizibilă a naturii, pornind de la cărțile lui Jonathan Franzen, Sjon și Antoine de Saint-Exupéry.

Miercuri, 23 octombrie, de la ora 18.00, „Intersecțiile de la Antipa” vor avea invitați speciali: Alexandra Stratan, Mara Dinu, Andrei Radu Răducu și George Popovici, tinerii cercetători voluntari din cadrul Muzeului Antipa. Toți cei patru s-au atașat de echipa de specialiști ai muzeului de la vârste mici și au continuat să învețe și să cerceteze în mod constant, fiecare în domeniul său specific, scriind și articole în reviste de specialitate. Invitații vor putea sta de vorbă cu George Popovici despre taxonomie clasică, în cadrul grupului scolopendrelor, iar cu Andrei Radu Răducu, Mara Dinu și Ana Alexandra Stratan vor avea posibilitatea să discute despre tehnici de biologie moleculară aplicate în cadrul laboratorului Muzeului. Cei patru voluntari ne vor molipsi cu entuziasmul lor și ne vor împărtăși experiențele trăite alături de o echipă de cercetare și cum aceste trăiri au dezvoltat vocații sau pasiuni ce îi vor însoți o viață.

Joi, 24 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc un tur special al muzeului, ghidat de Lea Rasovszky, în cadrul căruia Muzeul Antipa va fi prezentat prin ochii unei artiste vizuale cu un imaginar unic, ludic, plin de sarcasm și empatie totodată. Personajele sale conturează, de multe ori, o iconografie a particularităților psiho-sociale, iar parte din creațiile sale sunt expuse în galeria Mobius. În 2016, a fost co-fondator al Asociației MATKA, un proiect non-profit prin care artiștii sunt încurajați să ia parte la acțiuni sociale, cum ar fi ateliere artistice pentru copiii defavorizați sau reamenajarea centrului de zi pentru copii „Eu și prietenii mei”, din București. Turul se va încheia cu un dialog de-a lungul căruia vizitatorii vor descoperi care e semnificația unui astfel de muzeu pentru un artist vizual, ce tip de resurse de inspirație și cunoaștere îi poate oferi Muzeul Antipa unei tinere pictorițe care-și numea, la un moment dat, momentele importante ale carierei ”Insectarul Lea R”. În acel insectar, vor călători și cei care se vor alătura tinerei Lea Rasovszky, pentru a admira etapele și exuviile.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.