Incursiune în piețele din Europa și istoriile lor
https://www.ziarulmetropolis.ro/incursiune-in-pietele-din-europa-si-istoriile-lor/

Consulatul General al României din Torino şi IUSE – Institutul Universitar de Studii Europene, în colaborare cu Accademia di Romania şi cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 29 aprilie – 10 mai 2022 expoziţia de fotografie „Oraşe în rezumat. Pieţe din Europa şi istoriile lor – Un proiect de antropologie vizuală”.

Un articol de Liliana Matei|2 mai 2022

La vernisajul expoziției, desfășurat pe 29 aprilie, la orele 17.00, în Sala Lauree Rossa, Campus Luigi Einaudi, Universitatea din Torino, Lungo Dora Siena n. 100, Torino, au participat prof. Piercarlo Rossi (IUSE), Ioana Gheorghiaș (Consulatul General al României din Torino), Valentina Parasecolo (Parlamentul european – Milano), prof. Cătălin D. Constantin, prof. Marinella Belluati, prof. Francesco Chiodelli, prof. Cristina Rusiecki, prof. Maria Pia Genesin, prof. Dario Elia Tosi.

Expoziția propune o schimbare a perspectivei asupra piețelor din orașele Europei. În metropole sau în burguri, piața este spațiul cel mai important. Acolo duc arterele principale, acolo se află cele mai semnificative clădiri și statui. O piață de oraș european e un rezumat istoric, arhitectonic, cultural, social și tocmai de aceea, un spațiu privilegiat. Fotografiile din expoziție, realizate cu o dronă profesionistă, redau o perspectivă aeriană asupra piețelor din câteva orașe istorice europene. Piețe celebre din capitale cunoscute sunt puse alături de piețe anonime, dar nu mai puțin interesante. Spațiul geografic al pieței e firul roșu al acestei expoziții. Punctul de pornire îl reprezintă o constatare cât se poate de evidentă, dar ale cărei consecințe sunt importante nu doar asupra vizualului, ci și asupra înțelegerii pieței ca fenomen istoric și cultural: nu poți să vezi în întregime o piață, din piață. Excepție fac, desigur, acele orașe istorice unde un turn de catedrală te lasă să ai o imagine de ansamblu a spațiului, de la o înălțime totuși nu foarte mare.

Fotografia din dronă e una dintre foarte puținele situații în care limbajul tehnic și cel plastic se suprapun atât de reușit. Privirea de sus este, aproape fără excepție, spectaculoasă. Perspectiva aeriană are însă și avantajul că te face să înțelegi ceea ce, la pas prin piață, poți doar intui: o structură de profunzime. Și, de aici, încercarea expoziției de a schimba, la figurat de data aceasta, perspectiva asupra piețelor. Deși există numeroase studii, filme documentare, expoziții referitoare la destinul unor piețe individuale, o perspectivă de ansamblu, la nivel de continent, a fost de foarte puține ori încercată. Din acest punct de vedere, expoziția reprezintă o premieră.

Vor fi expuse la Campus Luigi Einaudi din Torino circa 60 de fotografii. Selecția pornește de la un număr de 100 de piețe, din peste 20 de țări europene. Expoziția include o importantă componentă video, în acord cu tendințele contemporane în domeniu: un film cu o durată de aproximativ 30 de minute care rulează în buclă în expoziție și imagini în mișcare realizate în diverse piețe din Europa, de tipul time lapse.

Cătălin D. Constantin este editor de carte și antropolog. Predă cursuri la Facultatea de Litere a Universității din București. Teza de doctorat, susținută la Facultatea de Litere și publicată în 2013, a avut ca temă viața cotidiană în orașele românești la începutul secolului XX, pornind de la jurnale inedite de epocă. Îmbinând pasiunea pentru fotografie cu plăcerea de a scrie și de a călători, Cătălin D. Constantin a susținut, în 2014, un al doilea doctorat, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“.

A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase volume de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. Cea mai recentă carte pe care a scris-o, „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor”, reprezintă o lectură culturală și antropologică. Volumul „Ferestre din București și poveștile lor”, apărut în 2015 sub coordonarea sa, reeditat în 2019, a urcat în câteva săptămâni de la apariție pe locul 1 în topul vânzărilor de carte din România. Realizează cercetări antropologice de teren în așezările aromâne din Munții Pindului. De asemenea, coordonează de 5 ani seria săptămânală „Conferințele de joi”, de la Palatul Suțu, Muzeul Bucureștiului.

A avut expoziții de autor în peste 20 de orașe din România, Spania, Turcia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Polonia, Grecia, Portugalia.

Catalogul în italiană este publicat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Link proiect: www.pietedineuropa.eu.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.