„Îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei…”
https://www.ziarulmetropolis.ro/indepartata-de-soarta-din-copilarie-de-malurile-dragi-ale-dambovitei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa îşi începe povestea una din cele mai interesante scriitoare din secolul al XIX-lea, preţuită şi respectată în Europa, cele două Americi, Extremul Orient şi abia ştiută în România. Este vorba de Elena Ghica, mai cunoscută sub pseudonimul literar de Dora d’Istria.

Un articol de Georgeta Filitti|1 martie 2017

S-a născut în 1828; era fiica marelui ban Mihai Ghica, întemeietorul primei colecţii muzeale din Ţara Românească şi numismat avizat, şi a Ecaterinei Faca, traducătoarea cărţii Pentru educaţia copiilor, de Jeanne Louise Campan. Soţii Ghica, intelectuali prin excelenţă, înţeleg să-şi educe copiii în spirit modern, să le ofere călătorii de iniţiere în Europa. Limbile străine, înnotul, pictura, muzica, vânătoarea au făcut parte, deopotrivă, din instruirea băieţilor şi a fetelor. În 1842, ajunşi la Berlin, sunt primiţi la Curtea regelui Wilhelm al IV-lea unde mica Elena traduce cu uşurinţă în germană o inscripţie din greaca veche adusă din Grecia de Alexander Humboldt. Aceeaşi operaţie o face pentru fragmente din Iliada lui Homer. Dar oricât de cultivată se dovedise a fi, trebuia să urmeze menirea fetelor din acel timp, şi anume să se căsătorească. Devine principesă Kolţov Massalsky şi se stabileşte, în 1849, la Petersburg. E adulată la curtea ţarului, ia nenumărate premii pentru lucrări de pictură dar nu ştie să-şi ţină gura. Izbucneşte Războiul Crimeii (1853) şi tânăra principesă ţine partea anglo-francezilor, inamicii Rusiei. O invitaţie la Poliţia din Petersburg avea s-o lămurească ce înseamnă cnutul aplicat pe partea dolofană a spatelui căci odată ajunsă în incinta instituţiei, s-a coborât o trapă, odată cu ea şi, după aplicarea corecţiei, a fost condusă la trăsură cu desăvârşită politeţe, aşa cum învăţaseră straşnicii nacealnici ruşi încă din vremea lui Petru cel Mare.

A doua zi părăsea Rusia, stabilindu-se în Elveţia. Îşi descoperă vocaţia de scriitoare, adoptă pseudonimul Dora d’Istria şi publică Viaţa mânăstirească în biserica orientală şi Elveţia germană şi ascensiunea pe Moench. Cea din urmă consemnează experienţa proprie de escaladare a muntelui pe vârful căruia a implantat steagul Ţării Româneşti dar… i-au degerat şi obrajii de frig.

Prietenia lui Edgar Quinet (soţul Hermionei Asaki) o ajută să devină colaboratoare a prestigioasei Revue des Deux Mondes. Scrie acolo, între altele, despre Insulele Ionice, cerând restituirea lor către veneţieni, ceea ce stârneşte mânia autorităţilor britanice sub al căror mandat se aflau. Dar se ocupă şi de naţionalitatea română după cântecele populare. Apar apoi volumele independente Insurecţia cretană, Femeile în Occident, Excursii în Rumelia şi Moreea etc. Plaja subiectelor ei e foarte largă: poezie populară, istorie, economie, politică, religie, condiţia femeii. În 1867 devine cetăţean de onoare al Atenei, cinste pe care grecii o acordaseră înaintea ei doar lordului Byron.

O călătorie în cele două Americi lasă, prin scris şi conferinţe, o asemenea impresie încât împăratul Braziliei, dom Pedro al II-lea, vine peste ani la Florenţa, unde principesa se stabilise, ca s-o omagieze. Garibaldi o considera „soră întru eroism, suflet deschis celor mai înalte năzuinţe”. Opera extrem de vastă scrisă în italiană, germană, greacă, franceză şi română, calitatea de membră a unor Academii, asociaţii, societăţi savante, institute din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria, Argentina i-au adus o faimă internaţioală. Italienii au dat numele ei pieţii din Florenţa unde şi-a avut vila. Testamentul de 150 de pagini e o dovadă de imensă generozitate faţă de familie şi de oraşul Florenţa unde a trăit până la sfârşitul vieţii. A murit în 1888.

Dora d’Istria este ilustrarea vie a proverbului „nu poţi fi profet în ţara ta”. Contemporanii i-au publicat, parţial, unele lucrări în 1876-1877 dar posteritatea s-a încăpăţânat s-o ignore. Nu figurează în marile sinteze (doar George Călinescu o aminteşte într-o prezentare destul de acră) sau dicţionare româneşti. În schimb în străinătate se constituie astăzi o adevărată exegeză în jurul creaţiei sale, inclusiv cu lucrări de doctorat, datorate unor cercetători din Italia, Franţa, Irlanda, Rusia ş.a.

Poate a venit vremea să renunţăm la această formă de xenofobie faţă de proprii conaţionali desţăraţi fără voia lor şi să-i includem în marea familie a intelectualilor români de valoare excepţională.

Dora d’Istria este ilustrarea vie a proverbului „nu poţi fi profet în ţara ta”. Contemporanii i-au publicat, parţial, unele lucrări în 1876-1877 dar posteritatea s-a încăpăţânat s-o ignore.

 



03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.