„Îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei…”
https://www.ziarulmetropolis.ro/indepartata-de-soarta-din-copilarie-de-malurile-dragi-ale-dambovitei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa îşi începe povestea una din cele mai interesante scriitoare din secolul al XIX-lea, preţuită şi respectată în Europa, cele două Americi, Extremul Orient şi abia ştiută în România. Este vorba de Elena Ghica, mai cunoscută sub pseudonimul literar de Dora d’Istria.

Un articol de Georgeta Filitti|1 martie 2017

S-a născut în 1828; era fiica marelui ban Mihai Ghica, întemeietorul primei colecţii muzeale din Ţara Românească şi numismat avizat, şi a Ecaterinei Faca, traducătoarea cărţii Pentru educaţia copiilor, de Jeanne Louise Campan. Soţii Ghica, intelectuali prin excelenţă, înţeleg să-şi educe copiii în spirit modern, să le ofere călătorii de iniţiere în Europa. Limbile străine, înnotul, pictura, muzica, vânătoarea au făcut parte, deopotrivă, din instruirea băieţilor şi a fetelor. În 1842, ajunşi la Berlin, sunt primiţi la Curtea regelui Wilhelm al IV-lea unde mica Elena traduce cu uşurinţă în germană o inscripţie din greaca veche adusă din Grecia de Alexander Humboldt. Aceeaşi operaţie o face pentru fragmente din Iliada lui Homer. Dar oricât de cultivată se dovedise a fi, trebuia să urmeze menirea fetelor din acel timp, şi anume să se căsătorească. Devine principesă Kolţov Massalsky şi se stabileşte, în 1849, la Petersburg. E adulată la curtea ţarului, ia nenumărate premii pentru lucrări de pictură dar nu ştie să-şi ţină gura. Izbucneşte Războiul Crimeii (1853) şi tânăra principesă ţine partea anglo-francezilor, inamicii Rusiei. O invitaţie la Poliţia din Petersburg avea s-o lămurească ce înseamnă cnutul aplicat pe partea dolofană a spatelui căci odată ajunsă în incinta instituţiei, s-a coborât o trapă, odată cu ea şi, după aplicarea corecţiei, a fost condusă la trăsură cu desăvârşită politeţe, aşa cum învăţaseră straşnicii nacealnici ruşi încă din vremea lui Petru cel Mare.

A doua zi părăsea Rusia, stabilindu-se în Elveţia. Îşi descoperă vocaţia de scriitoare, adoptă pseudonimul Dora d’Istria şi publică Viaţa mânăstirească în biserica orientală şi Elveţia germană şi ascensiunea pe Moench. Cea din urmă consemnează experienţa proprie de escaladare a muntelui pe vârful căruia a implantat steagul Ţării Româneşti dar… i-au degerat şi obrajii de frig.

Prietenia lui Edgar Quinet (soţul Hermionei Asaki) o ajută să devină colaboratoare a prestigioasei Revue des Deux Mondes. Scrie acolo, între altele, despre Insulele Ionice, cerând restituirea lor către veneţieni, ceea ce stârneşte mânia autorităţilor britanice sub al căror mandat se aflau. Dar se ocupă şi de naţionalitatea română după cântecele populare. Apar apoi volumele independente Insurecţia cretană, Femeile în Occident, Excursii în Rumelia şi Moreea etc. Plaja subiectelor ei e foarte largă: poezie populară, istorie, economie, politică, religie, condiţia femeii. În 1867 devine cetăţean de onoare al Atenei, cinste pe care grecii o acordaseră înaintea ei doar lordului Byron.

O călătorie în cele două Americi lasă, prin scris şi conferinţe, o asemenea impresie încât împăratul Braziliei, dom Pedro al II-lea, vine peste ani la Florenţa, unde principesa se stabilise, ca s-o omagieze. Garibaldi o considera „soră întru eroism, suflet deschis celor mai înalte năzuinţe”. Opera extrem de vastă scrisă în italiană, germană, greacă, franceză şi română, calitatea de membră a unor Academii, asociaţii, societăţi savante, institute din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria, Argentina i-au adus o faimă internaţioală. Italienii au dat numele ei pieţii din Florenţa unde şi-a avut vila. Testamentul de 150 de pagini e o dovadă de imensă generozitate faţă de familie şi de oraşul Florenţa unde a trăit până la sfârşitul vieţii. A murit în 1888.

Dora d’Istria este ilustrarea vie a proverbului „nu poţi fi profet în ţara ta”. Contemporanii i-au publicat, parţial, unele lucrări în 1876-1877 dar posteritatea s-a încăpăţânat s-o ignore. Nu figurează în marile sinteze (doar George Călinescu o aminteşte într-o prezentare destul de acră) sau dicţionare româneşti. În schimb în străinătate se constituie astăzi o adevărată exegeză în jurul creaţiei sale, inclusiv cu lucrări de doctorat, datorate unor cercetători din Italia, Franţa, Irlanda, Rusia ş.a.

Poate a venit vremea să renunţăm la această formă de xenofobie faţă de proprii conaţionali desţăraţi fără voia lor şi să-i includem în marea familie a intelectualilor români de valoare excepţională.

Dora d’Istria este ilustrarea vie a proverbului „nu poţi fi profet în ţara ta”. Contemporanii i-au publicat, parţial, unele lucrări în 1876-1877 dar posteritatea s-a încăpăţânat s-o ignore.

 



28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.