Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul “Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul “Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. “Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

“Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

“INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul “Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, “Vițelul de aur la ArCub, “Bullets over Lipscani” și “Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și “Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: “Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și “Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.