Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul „Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul „Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. „Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

„Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

„INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul „Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, „Vițelul de aur la ArCub, „Bullets over Lipscani” și „Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și „Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: „Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și „Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

18
/03
/20

Organizatorii au făcut anunțul oficial în urmă cu puțin timp: concursul din luna mai, de la Rotterdam, nu se va mai organiza în contextul actualei pandemii COVID-19. În conformitate cu precizările făcute de aceștia, au fost evaluate o multitudine de alternative, însă incertitudinea generată de situația curentă, precum și restricțiile implementate de guvernele țărilor participante au făcut imposibilă continuarea pregătirilor pentru acest eveniment de amploare.

18
/03
/20

Teatrul de Comedie anunță lansarea programului COMEDIA ÎN CARANTINĂ, care se va desfășura în perioada 27 martie – 15 mai și va cuprinde o serie de materiale video din arhivă, însoțite de un salut din partea unui actor din distribuție, dar și unele create special în contextul situației actuale. Toate acestea vor fi difuzate exclusiv în mediul online și vor putea fi vizionate gratuit.

17
/03
/20

Bad Unicorn pune la dispoziție pe platforma video on demand Vimeo 8 titluri din portofoliu: Despre trup și suflet (r: Ildikó Enyedi), Tărâmul Binecuvântat (r: Francis Lee), Atelierul (r: Laurent Cantet), Dovlatov (r: Alexey German Jr), Utoya: 22 iulie (r: Erik Poppe), Vinovatul (r: Gustav Möller), Păsări Călătoare (r: Cristina Gallego, Ciro Guerra) și Amanda (r: Mikhaël Hers) sunt acum disponibile online pe https://vimeo.com/badunicorn.

17
/03
/20

În vremuri excepționale se impun măsuri excepționale. Și nu toate trebuie să fie restrictive, ci dimpotrivă, e nevoie să contrabalansăm. De sâmbătă, 14 martie 2020, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova a deschis un spațiu de joacă virtual în care a adus până acum împreună la joacă peste 45.000 de spectatori și 13 actori - #teatruncACASAteatru.

17
/03
/20

”Zilele acestea cuvântul cheie ar trebui să fie solidaritate”, susține filosoful Mihai Șora, în timp ce actrița Maia Morgenstern mărturisește: ”Oamenii trebuie să nu își piardă încrederea, să fie convinși că arta, teatrul, cultura reprezintă un factor esențial al existenței noastre.”

16
/03
/20

Editura Litera organizează în perioada 16 – 18 martie 2020 o campanie de reduceri pe www.litera.ro care să îi inspire pe cititori și să îi îndemne spre activități dedicate lecturii pentru acasă.

16
/03
/20

Centrul de Resurse în Comunicare, Asociația Techsoup, Teach for Romania, Seeding Knowledge Foundation, cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării lansează „Școala pe Net”, o platformă multimedia gratuită, destinată cadrelor didactice care pot învăța mai ușor de la specialiști în educație și IT cum să utilizeze resurse online, utile în procesul de predare.

16
/03
/20

Ținând cont de evoluția epidemiei COVID-19, dar și de măsurile luate recent de autorități, cu părere de rău vă anunțăm că am decis amânarea celei de-a IV-a ediții a rezidenței-consurs The Script Contest.

16
/03
/20

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

Pagina 40 din 904« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »