Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul “Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul “Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. “Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

“Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

“INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul “Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, “Vițelul de aur la ArCub, “Bullets over Lipscani” și “Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și “Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: “Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și “Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

02
/06
/21

Gaep prezintă Meditation upon Measure (5 iunie – 31 iulie 2021), o incursiune în practica din anii ’80 a lui Mircea Stănescu, prin intermediul unui corp important de lucrări restaurate cu ocazia expoziției. Desfășurându-se pe ambele etaje ale galeriei, expoziția personală contextualizează această decadă de activitate a artistului atât în raport cu perioada mai recentă de creație, cât și în raport cu circumstanțele în care a debutat și a lucrat generația ’80.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” vă invită la o nouă ediție a festivalului Galactoria care va avea loc online între 3-9 iunie. Dedicat absolvenților de teatru, respectiv actorie, regie și teatrologie, evenimentul va rezuma trei ani de muncă în câteva zile de festival, zile în care actorii, regizorii și teatrologii ies la public pentru ultima dată în calitate de studenți.

01
/06
/21

Magie, muzică, umor și o aventură fabuloasă a cărei esență hrănește imaginația. Luna iunie aduce o nouă premieră mult așteptată în programul Teatrului Ion Creangă: „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin”, un spectacol muzical adresat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Având la bază una dintre îndrăgitele povești din antologia cu același titlu, spectacolul se joacă sâmbătă, 5 iunie, și duminică, 6 iunie, de la ora 11:00, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – gazdă a programului susținut de Teatrul Ion Creangă în această stagiune.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.