Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul „Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul „Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. „Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

„Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

„INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul „Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, „Vițelul de aur la ArCub, „Bullets over Lipscani” și „Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și „Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: „Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și „Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.

21
/09
/15

„M-am născut atipic şi vreau să-mi păstrez acest statut” spune Horațiu Mălăele, care și-a pus amprenta pe fiecare rol prin care a trecut. „Unde-i revolverul ?” de Görgey Gábor este o satiră politică scrisă în 1966 și care i-a adus actorului, pentru interpretarea personajului K. Müller, premiul UNITER pentru Cel mai Bun Actor în 1998, în montarea de la Teatrul Nottara.

20
/09
/15

Miercuri, 23 septembrie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas iubitorii de literatură sunt invitaţi la lansarea volumului ”Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Cei care îşi doresc să devină critici, manageri, organizatori de evenimente, specialişti PR, secretari literari, consilieri artistici, impresari, producători, cercetători, profesori, jurnalişti TV și radio, mai au o șansă de a deveni studenţi la secţia: Teatrologie – Management cultural, jurnalims teatral (licență 3 ani), conform anunţului făcut de UNATC „I.L. CARAGIALE”.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

19
/09
/15

Între 24-27 septembrie, la Sala Media a Teatrului Național București, IMPRO - Festivalul Naţional de Improvizaţie prezintă spectacole de improvizaţie ce merg, în fiecare seară, de la bine-cunoscut până la absolut incredibil.

18
/09
/15

Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi.

18
/09
/15

Pe data de 15 septembrie, în incinta Manasia Hub din Bucureşti, Asociaţia VIRA a dat startul seriei de evenimente culturale desfăşurate sub titulatura „Serile Housing Stories” din proiectul „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi”.

18
/09
/15

Scriitorul Cristian Teodorescu a particpat, zilele acestea, la un turneu de lansări organizat cu prilejul recentei apariţii în limba polonă a romanului Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

18
/09
/15

„Emoţionant, magic, memorabil”, notează Sunday Mirror despre AMY, filmul lui Asif Kapadia despre Amy Winehouse, care poate fi văzut, începând de astăzi, în cinemtografele din România.

17
/09
/15

Teatrul Nottara și-a prezentat astăzi ambasadorii pentru stagiunea 2015-2016: Ioana Calotă, Gabriel Răuță și Vlad Zamfirescu. Cei trei actori au vorbit despre spectacolele lor preferate. În toamna aceasta, Teatrul Nottara a pregătit nu mai puțin de opt premiere.