Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul “Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 Octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul “Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. “Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

“Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

“INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul “Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, “Vițelul de aur la ArCub, “Bullets over Lipscani” și “Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și “Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: “Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și “Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

04
/12
/12

Marti, 4 decembrie, la Libraria Humanitas de la Cismigiu, Radu Paraschivescu isi lanseaza noul sau roman Astazi este mainele de care te-ai temut ieri, aparut recent la editura Humanitas. La eveniment vor vorbi despre carte impreuna cu autorul, Andi Moisescu, Catalin Stefanescu si Denisa Comanescu. O balada irlandeza strabate veacuri si continente, schimbandu-si mesajul si […]

04
/12
/12

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), care îi are ca invitaţi, printre alţii, pe scriitorii Jonathan Coe, Will Self şi Andrew Cowan, se va desfăşura în perioada 5-8 decembrie, la Clubul Ţăranului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală. “Dacă până acum în fiecare an ne bucura mai […]

04
/12
/12

LILIACUL Operetă de J. Strauss   Invitaţi: DANIELA VLĂDESCU şi ROBERT NAGY   Dirijor: TRAIAN ICHIM   Regia, versiune text, concepţia scenografică, mişcarea scenică, light-design: ALICE BARB Scenografia: RODICA GARŞTEA Asistent regie: NERMINA DAMIAN   Invitati speciali: Daniela Vladescu  si  Robert Nagy     Rosalinda                     Anda Pop; Cristina  Radu(debut) Adela                            Valentina Margaras; Lacramioara  Schuller Orlofsky                        […]

04
/12
/12

Teatrul Odeon are plăcerea să vă invite   vineri, 7 decembrie, ora 19.30, Sala Studio la spectacolul lectură   EXIT   de Fausto Paravidino traducerea Cerasela Barbone regia Kovács Zsuzsánna cu: Crina Mureşan, Relu Poalelungi, Sabrina Iaşchevici, Silvian Vâlcu   Spectacolul are loc în prezenţa autorului, urmat de discuţii cu publicul   INTRAREA LIBERĂ   […]

03
/12
/12

Lungmetrajul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, figurează pe locul al optulea în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de prestigioasa revistă Sight & Sound, publicat ca în fiecare an la începutul lunii decembrie. Topul revistei Sight & Sound – considerată un echivalent britanic al publicaţiei franceze Cahiers Du Cinema – a fost alcătuit pe baza […]

03
/12
/12

O selecţie de filme documentare care au făcut parte din ediţia din acest an a festivalului internaţional de film documentar “Jihlava” din Cehia, sub numele “Echoes of Jihlava”, în cadrul programului Documentary Mondays, va fi prezentată de Centrul Ceh din Bucureşti începând de luni până pe 17 decembrie.   Singurul film românesc din selecţie, “Turn […]

03
/12
/12

DECEMBRIE 2012 – IN CADRUL ANIVERSARII A 65 DE ANI DE LA PRIMUL SPECTACOL AL OPEREI DIN TIMISOARA (1947 – 2012) Vineri, 07 Decembrie 2012, ora: 18.00 Premiera Absoluta STEAUA DE STICLA DE D. ARDELEAN SPECTACOL DE OPERA PENTRU COPII.         Miercuri, 12 decembrie 2012, ora: 19.00 DON GIOVANNI de W.A. Mozart […]

03
/12
/12

Pe 9 şi 14 decembrie, la TNB vor avea loc reprezentaṭiile pentru Doi X Doi (Tigrul de Murray Schisgal & Amantul de Harold Pinter)  în regia lui Vlad Stãnescu. Secnografia a fost asiguratã de cãtre Ioana Creangã, iar ilustraṭia muzicalã stã sub semnãtura regizorului. Sala Micã va fi locul în care  piesele antemenṭionate vor încânta […]

03
/12
/12

Moş Crãciun vine cu daruri multe pentru cei din Târgu-Jiu, iar printre aceste daruri se numãrã şi un cinematograf care va purta numele marelui regizor Sergiu Nicolaescu. Printre producṭiile care vor putea fi vizionate aici se vor numãra şi filme 3D.  Fiind orginar din Gorj,  Sergiu Nicolaescu este aşteptat sã ia parte la inaugurare, inaugurare […]

03
/12
/12

“Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, sâmbătă seară, la gala Academiei de Film Europene (EFA), organizată în Valletta, Malta, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La aceeaşi categorie au mai concurat scurtmetrajele “Demain, ca sera bien”, de Pauline Gay, “Two Hearts”, de Darren Thornton, “Miten Marjoja Poimitaan”, […]

03
/12
/12

Lungmetrajul ‘Amour’, semnat de austriacul Michael Haneke, a fost marele învingător al celei de-a 25-a ceremonii de decernare a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară în capitala Maltei, La Valetta, relatează AFP. El a fost desemnat cel mai bun film european al anului, iar Michael Haneke a primit trofeul pentru cel mai […]

03
/12
/12

Pianistul Teo Milea a susţinut vineri seară un concert de pian la Casa de cultură belgo-română Arthis din Bruxelles, organizat pentru celebrarea Zilei Naţionale a României. Cu acest prilej, Teo Milea şi-a lansat primul album, ‘Pe clape albe… şi negre’, care conţine şapte piese pe care le-a şi compus. Pianistul, care a concertat în această […]

03
/12
/12

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” organizează, începând din 9 decembrie, pentru al patrulea an consecutiv, “Şcoala de Duminică”, unde pasionaţii de teatru şi film îşi pot “exersa visele” sau îmbogăţi aptitudinile, îndrumaţi de profesori ai universităţii.  Potrivit unui comunicat al UNATC remis AGERPRES, cursurile “Şcolii de Duminică” oferă, timp de […]

03
/12
/12

Teatrul Metropolis a sărbătorit joi seară cinci ani de la înfiinţare printr-o gală ceva mai specială în care premiile au fost acordate nu actorilor de pe scenă sau regizorilor, scenariştilor ori oamenilor din teatru, ci spectatorilor fideli, “spectatorilor fondatori”, care “au ales să urmărească de la începuturi toate spectacolele puse în scenă la Metropolis”.  “Se […]

03
/12
/12

Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea va prezenta cele mai frumoase costume populare de sărbătoare în localitatea Vrsac, unde trăieşte a doua cea mai mare comunitate de români din Serbia, într-o expoziţie ce va fi vernisată luni, 3 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Potrivit comunicatului muzeului, expoziţia “Costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara […]

30
/11
/12

Asearã, Teatrul Metropolis a ridicat din nou ştacheta în domeniul cultural: a organizat Gala de 5 ani dedicatã exclusiv spectatorilor. Sub patronajul artei şi al dragostei pentru fumos, toṭi cei prezenṭi au fost pãrṭi active ale unui eveniment unic în România în cadrul cãruia s-au decernat premii pentru fidelitate.   În cadrul galei aniversare spectatorii […]

29
/11
/12

Pana pe 16 decembrie, puteti sa vizitati la MNAC expozitia CIRIA – Windows, organizata de Institutul Cervantes. Coordonator proiect: Alina Bucur Curator: Gabriel Serrano José Manuel Ciria intelege creatia ca o cautare fara sfarsit. Ideile, formele lor si procesul de adaptare constituie o constelatie de pulsiuni evidente in fiecare lucrare. Aceasta cercetare porneste de la […]

29
/11
/12

Asociatia Bucurestiul meu drag impreuna cu Biblioteca Nationala a Romaniei va invita joi 29 noiembrie 2012 ora 18.30 la Biblioteca Nationala la intalnirea ”Fotocronica – file de poveste despre fotografia romaneasca si lansarea “Bibliotecii din Biblioteca – Aurel Mihailopol”. O expozitie de fotografie de exceptie, cu fotografii facute inainte de 1989. Aceasta expozitie ar putea […]

Page 805 of 840« First...102030...803804805806807...810820830...Last »