Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul “Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul “Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. “Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

“Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

“INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul “Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, “Vițelul de aur la ArCub, “Bullets over Lipscani” și “Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și “Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: “Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și “Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

16
/01
/13

Trupa Japonezã Mono va concerta pe 11 martie pentru prima oarã în România. The SilverChurch este locaṭai în care artiştii au ales sã îşi promoveze noul lor album : For My Parents.

16
/01
/13

Sambata 19 ianuarie, ora 19.00 TARUL IVAN ISI SCHIMBA MESERIA de Mihail BULGAKOV (Avanpremiera) Regia artistica: Gelu COLCEAG Cu: Mircea RUSU/Doru ANA, Radu GABRIEL/Vlad CORBEANU, Marius GALEA, Mariana DANESCU, Diana CAVALIOTTI, Vlad LOGIGAN, Gabriel COSTIN, Sergiu FLESNER/Silviu DEBU, Ana Maria BERCU/Ana COVALCIUC, Eduard CARLAN, Gigi IORDACHE, Mihai PERSA, Alexandru GRADINARU, Marius DRAGUS, Emilian MARNEA, Laurentiu DRAGAN, Lucian IONESCU, Ionut EFTIMICIUC, Vlad BARZANU/ Victor  TAPEANU, Cristina IONITA, Bianca POPESCU, Andreea SOVAN, Mihaela VELICU/Irina STEFAN   2 h 15 min […]

16
/01
/13

Opera Națională Română Iași anunță că s-au epuizat biletele la cele trei reprezentații din prima lună a anului 2013, respectiv:   20 ianuarie 2013, opereta Liliacul, Johann Strauss fiul, regia Anda Tăbăcaru Hogea. Interpretează soliștii, orchestra, corul și ansamblul de balet O.N.R.I. sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc (Teatrul MuzicalNae Leonard Galați). Liliacul – libretul de Karl Haffner și Richard […]

16
/01
/13

Spectacolele programate de Opera Naṭionalã Românã Timişoara în luna ianuarie 2013, dupã cum urmeazã:     IANUARIE 2013 Miercuri, 16 ianuarie 2013, ora 19.00 DIN, DON… Concert coral in interpretarea Corului Operei Nationale Romane dinTimisoara. Duminică, 20 ianuarie 2013, ora 18.00 CARMEN de G. Bizet Spectacol de opera. Miercuri, 23 ianuarie 2013, ora 19.00 TARA SURASULUI de Fr. Lehar Spectacol […]

16
/01
/13

Andra Rotaru, Radu Vancu, Cosmin Perţa şi Mihai Iovănel s-au numărat printre câştigătorii Galei Tinerilor Scriitori, eveniment care a avut loc marţi, de Ziua Culturii Naţionale, la sediul din Capitală al Institutului Cultural Român. Premiile au fost acordate în urma deliberărilor juriului compus din criticii literari Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Bogdan Creţu. Astfel, la […]

16
/01
/13

Festivalul “George Enescu” reprezintă “prioritatea numărul unu” pentru acest an, a declarat marţi ministrul Culturii, Daniel Barbu, punctând că ediţia din acest an a evenimentului muzical va avea o desfăşurare “mai monumentală decât oricând”. “Bugetele nu răspund niciodată priorităţilor, aşa se întâmplă în România. Sigur, probabil că într-o ţară din Golf miniştrii culturii, dacă există […]

16
/01
/13

Regizorul japonez Nagisa Oshima, celebru pentru producţii precum “Empire of Passion” sau “In the Realm of the Senses”, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani din cauza unei pneumonii, conform Associated Press. Într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii regizorului se precizează că acesta a încetat din viaţă marţi după-amiază la […]

15
/01
/13

Jurnalistul american Eugene Patterson, premiat cu Pulitzer şi militant pentru drepturile civile în statele americane sudice, în anii 1960, a murit sâmbătă, la vârsta de 89 de ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al familiei sale, Patterson a murit din cauza unui cancer sâmbătă seară, înconjurat de familie şi de prieteni, în reşedinţa sa din Florida. […]

15
/01
/13

Kevin Costner, recompensat, duminică seară, cu Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie de televiziune, pentru rolul din “Hatfields and McCoy”, producţie filmată la noi în ţară, a mulţumit în discursul său oamenilor din România. “Mulţumesc tuturor oamenilor din faţa camerei şi din spatele ei, oamenilor din România”, a declarat Kevin Costner […]

15
/01
/13

Pentru prima data in lume se realizeaza un spectacol de teatru dupa HOTII DE FRUMUSETE, romanul celebrului scriitor francez Pascal Bruckner.   Spectacolul va avea doua reprezentatii, in prezenta autorului: 25 si 26 ianuarie, ora 20 la Teatrul Evreiesc de Stat. Distributia: FLORIN ZAMFIRESCU, Ioana Pavelescu, Medeea Marinescu, Stefana Samfira, Radu Micu, Ionut Niculae. Dramatizarea […]

14
/01
/13

Sâmbãtã, La Scena a fost spaṭiul dedicate artei… în alt fel. Tânãra, dar extrem de talentata,  Marta Popescu a organizat un eveniment deschis tuturor celor care îşi puteau identifica obiectul adoraṭiei. Conceptul? Scriai pe o foaie ceea ce iubeai, iar Marta Popescu îṭi fãcea, alãturi de echipa ei, o pozã. Doritori au fost mulṭi, din […]

14
/01
/13

Curtea Veche Publishing anunţă, la început de an, o serie de proiecte editoriale, printre care se numără volumele dedicate reginei Ana a României, marelui tenor Andrea Bocelli ori preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, se arată într-un comunicat al editurii. Pentru această primăvară, Curtea Veche Publishing pregăteşte un nou volum din colecţia dedicată Casei Regale intitulat “Ana. […]

14
/01
/13

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată, marţi, printr-o serie de evenimente organizate în Bucureşti de Academia Română, Ministerul Culturii, dar şi de muzee şi edituri.  O sesiune festivă dedicată zilei lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naţionale, organizată de Secţia de Filologie şi Literatură şi Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, va […]

Pagina 893 din 940« Prima...102030...891892893894895...900910920...Ultima »