Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul “Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul “Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. “Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

“Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

“INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul “Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, “Vițelul de aur la ArCub, “Bullets over Lipscani” și “Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și “Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: “Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și “Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

30
/10
/12

“Love Unlimited” – o expoziţie de fotografie, însoţită de proiecţii video şi repetiţii deschise elevilor şi studenţilor, se va desfăşura în perioada 15 – 21 noiembrie, în Sala de Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), informează organizatorii festivalului SoNoRo. Expoziţia, care prezintă o selecţie de 38 de lucrări ale fotografilor Voicu Bojan, Vlad […]

30
/10
/12

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat “libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia “împotriva tuturor intoleranţelor”. “Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a […]

30
/10
/12

În 1858, s-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: “Viaţa la ţară”, “Tănase Scatiu”, “În război”, “Îndreptări”, “Anna, ceea ce nu se poate” (m. 3 iunie 1922). 1724 […]

30
/10
/12

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera “În iatac”, adjudecată la Licitaţia […]

30
/10
/12

Filmul românesc ‘După dealuri’ a fost lansat şi în cinematografele din Rusia. Potrivit cotidianului rus Gazeta, ‘După dealuri’ este ‘o poveste extrem de sinceră’ a regizorului român Cristian Mungiu, laureat în 2007 al Palme d’Or al Festivalului de Film de la Cannes cu filmul ‘4,3,2’, despre cum ‘un credincios nu-l va înţelege niciodată pe un […]

30
/10
/12

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea – se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii. Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii […]

30
/10
/12

Informaţia a fost făcută publică de site-ul oficial al evenimentului. Filmul “O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 16 noiembrie. “O lună în Thailanda” a avut premiera internaţională în competiţia Săptămâna Criticii de la Festivalul de Film de la Veneţia (29 august – 8 […]

29
/10
/12

Filmul “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu, va avea premiera de gală vineri, 2 noiembrie, la CinemaPro. Din distribuţie fac parte actorii Adrian Titieni (în rolul Tocitu), Iulian Vişan (Marius), Anca Florescu (Cosmina) şi Tudor Smoleanu (Buzilă), informează un comunicat. “Şi caii sunt verzi pe pereţi” în regia lui Dan […]

29
/10
/12

Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a organizat, luni, o conferinţă de […]

29
/10
/12

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) se aliniază, în premieră, altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa şi îşi supune afişul “judecăţii” critice internaţionale, care va acorda la sfârşitul evenimentului un premiu care va purta denumirea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei comitet executiv […]

29
/10
/12

Un preview pentru public al expoziţiei fotografice ‘Uniforme şi veşminte’, realizată de Bogdan Gîrbovan, va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, în Mica Galerie Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Expoziţia face parte din proiectul cu acelaşi titlu, care a fost selectat prin concurs naţional în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale […]

29
/10
/12

The Light Cinema prezinta National Theatre London Live HD la The Light Cinema Stagiunea 2012 – 2013  TRANSMISII LIVE DE LA TEATRUL NATIONAL DIN LONDRA Sezonul 4 care a inceput in data de 6 septembrie 2012 continua cu urmatoarele piese: TIMON DIN ATENA MAGISTRATUL       Teatrul National din Londra are placerea de a […]

29
/10
/12

Sala Micã a Teatrului Naṭional Bucureşti este în aceastã perioadã gazda spectacolului ‘’2 loturi’’ în regia lui Alexandru Dabija.  Beneficiind de o interpretare ineditã, în care dramatismul şi intensitatea emoṭiilor sunt speculate la maxim, piesa promite sã încânte pânã şi cei mai sceptici spectatori. Jucatã cu sala plinã şi uneori chiar şi cu mai mult […]

29
/10
/12

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2012 s-a deschis vineri seară într-o notă optimistă, dată de spectacolul coregrafic “D’ale noastre”, dar şi de discursurile organizatorilor, care au invitat publicul să se bucure de eveniment, în ciuda faptului că acesta este influenţat de criza financiară. Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor […]

29
/10
/12

1688 – A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească 1875 – S-a născut regina Maria, soţia regelui Ferdinand I al României (1914-1927) (m. 18 iulie 1938) 1882 – S-a născut prozatorul şi dramaturgul Jean Giraudoux , cunoscut pentru scrierile “Război cu Troia nu se face” – 1935 şi “Nebuna din Chaillot” – 1945 […]

29
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mică: luni, ora 20.00 – “Două loturi”, de I. L. Caragiale; miercuri, ora 20.00 – “Fata din curcubeu”, de Lia Bugnar; joi, ora 18.00 – “Fata din curcubeu”, de Lia Bugnar; vineri, ora 19.30 – “Doi x Doi”; sâmbătă, ora 17.00 – “O noapte furtunoasă”, după I. L. Caragiale; duminică, ora 17.00 […]

29
/10
/12

Lungmetrajul “Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid, care s-a desfăşurat între 20 şi 27 octombrie. “Despre oameni şi melci” a câştigat premiul secţiunii competiţionale Meeting Point la categoria lungmetraj, alături de pelicula belgiană “Time of my life” (regia: […]

Pagina 900 din 918« Prima...102030...898899900901902...910...Ultima »