Indoiala, în regia lui Eugen Gyemant, în premieră la Teatrul Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/indoiala-in-regia-lui-eugen-gyemant-in-premiera-la-teatrul-maria-filotti/

Spectacolul „Îndoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera oficială sâmbătă la Teatrul Maria Filotti

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2014

Indoiala / O poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul.

Spectacolul „Indoiala”, în regia lui Eugen Gyemant, după un text de John Patrick Shanley premiat cu Pullitzer-ul pentru Dramaturgie în anul 2005, are premiera

Eugen Gyemant

Eugen Gyemant

oficială sâmbătă, 1 noiembrie, și duminică, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul Maria Filotti din Brăila. „Îndoiala” este cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, și are o distribuție de excepție: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga.

„Îndoiala este o poveste simplă, spusă în cuvinte puține, despre fragilitatea reală a convingerilor noastre și despre puterea de care avem nevoie pentru a putea trăi într-o

lume în care nu știm cu adevărat care este binele și răul. Putem suporta cu adevărat o lume în care nu știm dacă ceea ce facem este bine? Putem tolera o lume în care răul este evident? Răspunsul se ascunde în cuvintele piesei: <Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur.>” – Eugen Gyemant, regizor

„INDOIALA” de John Patrick Shanley

Cu: Emilian Oprea, Liliana Ghiță, Corina Moise și Ramona Ginga

Scenografia: Cristina Milea

Regia: Eugen Gyemant

Eugen Gyemant (29 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008, iar de atunci a montat peste 10 spectacole în teatre și spații independente din București, dar și din alte orașe. Eugen Gyemant a fost desemnat cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent în anul 2012 pentru spectacolul „Bullets over Lipscani”.

6 spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în prezent în teatre din București: Cum am învățat să conduc” la Teatrul de Comedie, „Vițelul de aur la ArCub, „Bullets over Lipscani” și „Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” și „Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani. Alte două spectacole ale tânărului regizor se joacă la teatre din afara Bucureștiului: „Îndoiala” la Teatrul Maria Filotti din Braila și „Yom Kippur” la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Foto: Indoiala, Eugen Gyemant – tmf.ro

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

13
/06
/14

Actrița Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanțate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârșit cu actrița, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări și despre perserverența pe care trebuie să o conții pentru evoluția profesională.

13
/06
/14

  Pippo Delbono, actor, autor și regizor controversat, a prezentat aseară, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ,,Orhidee”, un spectacol care emoționează și uimește. Bucureștenii îl pot vedea pe artist săptămâna viitoare, pe 17 iunie, la Teatrul Bulandra, în producția ,,Iubire și carne”.

13
/06
/14

Volumul ,,Născut în URSS” de Vasile Ernu, apărut la Editura Polirom în patru ediţii de succes – în 2006, ediţia a II-a, cu CD, în 2007, ediţia III-a în 2010 şi ediţia a IV-a în 2013 –, a fost publicat de curînd în Polonia, la editura Claroscuro, în traducerea de Radosław Biniarz, cu titlul ,,Urodzony w ZSRR”.

13
/06
/14

Laureată cu Premiul Oscar, fermecătoarea Nicole Kidman uimeşte publicul cu o interpretare fără cusur, în filmul biografic ,,Grace de Monaco”, povestea fascinantă a celebrei actriţe devenite prinţesă, care are premiera în cinematografe pe 13 iunie.

12
/06
/14

La Timișoara, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) continuă cu spectacole fascinante, care au capacitatea de a se adresa tuturor categoriilor de public și care transformă orașul într-o feerică sală de spectacol.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

11
/06
/14

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat spectaculos pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului Boyhood (r. Richard Linklater) la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.