Îngeri în America. După două anotimpuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/ingeri-in-america-dupa-doua-anotimpuri/

Am văzut la Metropolis, în plină iarnă, spectacolul „Îngeri în America”, în regia maestrului Victor Ioan Frunză. Au trecut de atunci două anotimpuri încheiate şi nu găseam puterea să încep acest text. Poate că este şi aceasta – tăcerea prelungită – o unitate de măsură pentru forţa unei piese de teatru.

Un articol de Andrei Crăciun|7 august 2014

„Îngeri în America” este una dintre cele mai grele, dintre cele mai puternice spectacole pe care le-am văzut până acum, răscolitoare până în adâncul cordului.

Știți probabil povestea, a fost și la televizor, cu actori mari de la Hollywood – Al Pacino, Meryl Streep, Emma Thompson, cei din prima ligă. La Metropolis s-a jucat cu mari actori români, George Ivașcu, în primul rând, dar și tinerele speranțe confirmate George Costin sau Sorin Miron. E fizic grea, nu îi e ușor omului contemporan să reziste, fie și în două părți, mai bine de cinci ore în fotoliul unei singure povești.

E istovitor, desigur, pentru actori. În rezumat, „Îngeri în America” e un maraton al dragostei de teatru. Din fericire, la acest spectacol, decorul e unul dintre cele mai bune din câte am văzut într-un teatru din orașul București, ba chiar și din alte orașe.

Spectacolul este, apoi, și epuizant psihic. Textul lui Tony Kushner e de o complexitate tulburătoare, sfidează exhaustivul, are vădite pretenții totalitare, e crud, e cumplit, e adevărat. Personajele – Prior, homosexualul descendent al unei familii de nobili, bolnav de SIDA, abandonat de iubit; Louis, fostul iubit al lui Prior, evreu, predispus la teoretizări excesive; Roy, avocatul de geniu, homosexual încă în dulap, bolnav și el; Joe, mormonul devorat interior de homosexualitate, Harper, soția lui refugiată în irealitatea imediată. Înțelegeți acum?

Apoi se dezbat cele mai grele teme din câte le-au fost date oamenilor – identitatea sexuală, unde se termină libertatea?, ce este etic?, ce este moral?, ce este peste poate?, de unde începe nebunia?, care ne sunt limitele?, care ar trebui să ne fie limitele?

Dacă pentru un spectator, chiar și pentru unul oarecum avizat, piesa e atât de grea, vă dați seama de calitățile actorilor pentru a duce acel torent, intenționat nesfârșit, de emoții, de stări, de căderi, de prăbușiri, de reveniri, de care niciun rol nu e străin. (George Ivașcu este și în acest punct – al controlului rolului, și mai ales al controlului ideilor care stau în spatele acțiunilor personajului său – impecabil; George Costin e foarte talentat, ceea ce îi dă firescul fără de care niciun actor nu este complet.)

Abia aștept să cadă cortina toamnei și să revăd „Îngeri în America”. Îmi stăruie încă în inimă gheara pe care doar piesele fundamentale o pot aduce aici.

04
/02
/15

În această iarnă, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit spectatorilor săi de toate vârstele o întâlnire specială cu personajele unei poveşti nemuritoare: Peter Pan de Laurenţiu Profeta (muzica) şi Eugen Rotaru (libretul). Premiera are loc vineri, 13 februarie 2015, de la ora 18:00, la Sala Mare a instituţiei (Calea Giuleşti, nr. 16).

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

03
/02
/15

Duminică, 8 februarie 2015, de la ora 20:00, , la Sala Mică a Naționalului bucureştean, iubitorii teatrului pot vedea spectacolul ”Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru.

03
/02
/15

Primul concert din februarie susţinut de Orchestra Naţională Radio, vineri, 6 februarie (19.00), este un prilej de a-l aplauda pe RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”.

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

03
/02
/15

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.“ - Ştefan Iordache. Într-o zi de 3 februarie (1941) se năştea actorul Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Prima săptămână din februarie aduce pe scenă trei spectacole excepționale, în regia lui Silviu Purcărete: „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, pe 3 februarie, „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, pe 4 februarie și „Oidip”, scenariul original și regia Silviu Purcărete, pe 5 februarie.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.