„Îngrijitorul” sau despre arta de a fi în ne-siguranță. La UNTEATRU
https://www.ziarulmetropolis.ro/ingrijitorul-sau-despre-arta-de-a-fi-in-ne-siguranta-la-unteatru/

„Cu ce a fost piesa? Cu trei homeleşi!” … E primul răspuns (fulger!) pe care l-am dat după un spectacol tur-de forţă…şi un marş (la fel de forţat) printr-un Bucureşti canicular. Abia după ce am ajuns acasă şi am început să derulez în minte (la rece!) cele 90 de minute ale piesei lui Harold Pinter, răspunsurile au început să prindă contur.

Un articol de Andreea Nanu|27 Iulie 2017

Nu sunt răspunsuri definitive, ci răspunsuri-întrebări. Un ingredient esențial pentru experiența cu care m-a obișnuit UNTEATRU: teatrul ca artă a ne-siguranței, a proiectării „fără scăpare” în scenă, aproape de actori și de lumea căreia îi dau suflet.

„Dumnezeu a căutat în inima lui tainică

un cuvânt

Să binecuvânteze vieţuitoarele de sub el.

Dar oricât a căutat și

A cerut duhurilor să trăiască iar,

Neauzind nici o muzică din acea odaie

A înțeles cu o durere arzătoare, aprigă,

Că nu avea de dăruit nici o binecuvântare.” (Harold Pinter, Dumnezeu) – traducerea Andreea Nanu

* * *

Prietena mea: „Vreau să stau în față!”

Eu: „Bine, dar eu stau la margine… să știu că pot ieși!”

…Nu am calculat bine. De la UNTEATRU nu se poate ieși. Din piesa care prinde viață pe scândurile vechi, cu câteva scaune și cu doi-trei actori, nu se poate evada. Oriunde ai sta, nu te poți feri, nu există nici un cotlon în care să fii la adăpost de „actul de viață” care se întâmplă în prezența ta. Totul vibrează, odată ce spectacolul a început, autenticitatea și directețea, proximitatea sfidătoare aruncă în aer limita de siguranță pe care ți-o oferă o sală de teatru în varianta ei clasică. Actorii acolo, sus pe scenă, noi dincoace, în sală sau în lojă. La UNTEATRU nu există granița între „acolo” și „dincoace”, între „lumea lor” și „lumea noastră”. Nu atât din motive de scenografie… Jocul actorilor face posibil acest miracol. Voi încerca să pătrund în culisele lui, cu câteva gânduri.

Din prezentarea piesei pe care o citisem înainte de a vedea spectacolul, reieșea că un om al străzii este primit în casă de un alt om… obișnuit, unul despre care deducem că ar fi din tabăra noastră…socială, culturală, economică, adică din categoria „oamenilor normali”. Element care ar fi acționat ca o plasă de siguranță, de contragreutate la realitatea brută zugrăvită în piesă. Primul șoc a fost să constat că victima și cel care îi vine în ajutor aparțin aceleiași lumi însingurate, nebune, alienate. Apoi vine și un frate, care face ca cercul celor pierduți să se ridice la trei… dându-mi impresia că jocul lor s-ar putea multiplica la infinit, că realitatea pe care ei o întruchipează ar putea reverbera peste noi, peste lumea din afara sălii…

Cine deține controlul? Noi sau ei? Întrebarea lui Pinter ni se transferă automat. „Omul fără casă” (Liviu Pintileasa) e salvat de „omul bun” (Andrei Seușan)…și de fratele său „ne-bun” (Ionuț Grama). Descoperim în cei trei protagoniști diferite grade de intensitate ale aceleiași maladii: alienarea. Sau chipul întors al lumii noastre, cel spre care ne ferim să privim. „Omul fără casă” are simțul proprietății. Vrea să știe cui îi aparține, casa și, până la urmă, el însuși! Vrea mereu să meargă la periferie, unde zac urmele identității lui pierdute (furate?). Îi trebuie numai o pereche de pantofi. Și poate, un dram de credință. Aici el are o problemă, fiindcă Dumnezeu (starețul…sau alte instanțe lumește pe care le confundăm, comozi, cu Dumnezeu) nu îi dă o pereche de pantofi! De fapt, Dumnezeu i se refuză și poate de aceea nu mai e în stare s-o apuce pe nici un drum… Da, poate că la un moment dat e nevoie doar de foarte puțin, de un Îngrijitorulmic ajutor pentru a ajunge la destinație. Și reversul e valabil, fiindcă uneori același „puțin” e suficient pentru a-ți pierde echilibrul, pentru a trece ireversibil granița spre negurile nebuniei. De exemplu, semnătura mamei pentru tratamentul cu electroșocuri destinat să-i vindece fiul. „Omul bun” e socotit nebun. La fel cum fratele „ne-bun” are mai mult talent în a da impresia de normalitate, de individ rezonabil cu care, la o adică, „se poate discuta”, fiindcă măcar „el are idei”! Însă pendulările între adevăr și realitate fac contactul uman imposibil. Personajele își vorbesc, dar nu comunică. „Omul fără casă” e singurul cu mințile acasă. Și nostalgia lui e să prindă din nou rădăcini, chiar în casa celor doi frați, unde i se oferă postul de îngrijitor. Post pe care nu-l va putea asuma fiindcă nimic (în casă) nu poate fi reparat, așa cum nimic din viața celor doi frați nu mai poate fi salvat. În cele din urmă, „omul fără casă” va fi alungat. Unde? Chiar spre noi, spectatorii, într-o înfricoșătoare proximitate care te forțează să deschizi ochii și să privești. Nu judecând, nici măcar căutând răspunsuri, ci însetând după întrebarea corectă, după cifrul care poate descuia sensurile unei lumi încâlcite, cu susul în jos, în care aparențele înșală, unde lucrurile familiare nu mai protejează ci sufocă, creează situații de prizonierat.

 

De câte ori nu mi s-a întâmplat să trec pe lângă un om fără adăpost și să spun: la ce bun? „Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”… Ei bine, după ce am văzut „Îngrijitorul”, mi-am amintit de o altă nuanță a traducerii versului din Eclesiast: „Fragilitatea fragilităților, totul este fragilitate.” Poveștile celor trei se intersectează și vibrează pe această coardă (întinsă la maximum), a fragilității umane. Înfățișarea fizică precară, jucăriile de pluș, landoul plimbat pe străzi în peregrinări singuratice și pătuțurile în care trupurile adulte, bântuite de fantoma diformă a copilăriei, încearcă să-și găsească locul…și odihna. Casa compusă din linii schematice. Nimic nu ne aparține, chiar dacă vrem să credem așa, fiindcă ne dă o oarecare siguranță. Ideea „adăpostului” pare consolatoare, dar rămâne iluzie pură. Nu, nici chiar geamantanul acela nu e al dumneavoastră, e plin de lucruri care ar putea fi ale oricui. Adică nimic din universul exterior, din ceea ce Sartre numea „cu greață!” infernalul „ceilalți” nu ne aparține și nu ne definește în mod fundamental… Personajele își leapădă hainele, îmbracă altele, se refugiază în identități diferite, apoi le aruncă și pe acelea rămânând singuri cu ei înșiși. Semn că răspunsul poate fi găsit numai în cele lăuntrice. Repliere interioară, da, dar și luptă exterioară, privire lucidă asupra a ceea ce suntem și ceea ce, printr-un accident al destinului, putem deveni, fiecare. Teatrul lui Pinter (deși lui nu-i plac etichetările!) este un teatru cu miză socială, un teatru politic. Un teatru postmodern. În 2005 dramaturgul a primit Premiul Nobel pentru literatură. Lucru pe care el însuși, la aflarea veștii, nu l-a putut comenta prea limpede. Nu-și găsea cuvintele!… Cuvintele lui Pinter sunt puternice, ca cuvinte de teatru, capabile să nască o lume, să o zidească sau să o spulbere (iluziile ei!) din temelii, lăsându-ne goi la marginea scenei (a vieții!) și întrebându-ne: cine suntem, ce ar fi de făcut?

Răspunsurile sunt volatile. La fel cum personajele lui Pinter sunt, în ciuda violenței pe care o afișează ca pe-o bravură (ca pe o armură!), fragile. La urma urmelor, sunt doar niște copii! Copii captivi în trupuri de adulți, inși pentru care copilăria rămâne paradisul pierdut, tot mai îndepărtat, o inocență care nu mai poate fi salvată, timpul imposibil de recuperat. Poate ghicim oare aici și un portret întreit și nostalgic al fiului, Daniel (Pinter)?… Spațiul sufocant (nici că se putea o scenografie mai sugestivă pentru o piesă de Pinter decât cea realizată de Ana Ularu!), aparențele care bântuiesc o lume lunatică, comportamentul somnambulic al unor inși blocați în afara timpului lor („încremeniți în proiect”!), cuvinte care dau naștere unor jocuri periculoase, violente, nemiloase. Dialogurile din „Îngrijitorul” dau măsura adjectivului „pinteresque” pentru care limbajul lui Harold Pinter și-a câștigat faima. O faimă de adevăr și de curaj… În „Îngrijitorul”, totul se petrece într-un prezent aiuritor, greu de localizat (tocmai pentru că e universal), tras înapoi de sforile trecutului care, ca un păpușar, urmărește curios evoluțiile personajelor dincoace de cortina vieții. Sau în arena ei, termenul este la fel de potrivit fiindcă e vorba despre putere, despre limbaj (cureaua de transmisie a acesteia) și despre manipularea amândurora! Iar pentru această amplă desfășurare de forțe (fizice și psihice) e nevoie de un motor puternic: violența. Violența pare să fie personajul „preferat” (love-hate relationship!) al lui Pinter, justificat în parte și de biografia dramaturgului. Violența nu stă neapărat în acțiune ci în simbol; amenințarea, proiecția ei, privirea pulverizatoare, gestul suspendat. E suficient ca să distrugi o lume, să o delegitimezi, să-i ameninți sensul, rațiunea de a fi. Cum să înțelegi toate astea? Pinter nu povestește și, în felul acesta, scapă și de obsesia (noastră!) de a explica. Nu poți fi un raisonneur într-o lume fără sens, dar poți fi martorul ei.

 

Pinter, acest dramaturg-martor al zilelor noastre, pentru care lumea echivalează (shakespearian, într-adevăr!) cu o scenă, urmărește în detaliu viața de toate zilele. O existență prozaică a cărei demnitate se salvează, surprinzător, prin poezie (contraste poetice). Îmi vine în minte mimica „fratelui bun” (Andrei Seușan), felul în care acesta își povestește drama personală, fără exaltări nici vehemență. „Fratele bun” rememorează pe tonul pașnic al resemnării. Resemnarea ca ingredient al banalității. O „banalitate a răului”, ca să parafrazez formula lui Hanah Arendt. Totul pare să încapă în rama a ceea ce noi, „oamenii normali”, ne imaginăm despre lume, despre „ceilalți”. Însă dialogul ritmat, esențializat, răscolește straturile succesive de liniște cu care încercăm, ca simplu spectatori, să ne punem cumva la adăpost. Urmărind „Îngrijitorul”, m-am simțit în nesiguranță. De câteva ori am vrut să mă ridic și să ies din sală!… De fapt, am vrut să mă smulg din lumea puternică, întrețesută de patru personaje, Liviu Pintileasa, Andrei Seușan, Ionuț Grama și Radu Iacoban (regizorul). La care l-aș adăuga și pe al cincilea, poate cel mai misterios și mai puternic care face totul posibil, UNTEATRU, și care împlinește șapte ani!…

Am rămas pe loc, înțelegând că o piesă de teatru e până la urmă și o probă de curaj fizic. A asuma lumea celuilalt ca pe propria ta lume. Fiindcă existențele noastre sunt felii dintr-un mare Tot (tort!), numit Viață. Piesa creează complicitate, personajele părăsesc la răstimpuri cercul consacrat al scenei pentru a intra în spațiul imperativ rezervat publicului. Situație care te conduce, în cele din urmă, la întrebarea: cine sunt personajele, ei sau noi, actorii sau spectatorii? Pinter te obligă să asumi ceea ce privești. Altfel, totul devine insuportabil, sau derizoriu. Să privești piesa ca pe o comedie? Nimic mai fals, chiar și Pinter mărturisește că nu e pasionat de umor. Dar „Îngrijitorul” poate fi descris ca o „comedie umană”, atingând amplitudini și abisuri „rusești” costumate într-un umor negru englezesc. Privirea evreului care rămâne Pinter, a „străinului”, a „celuilalt”, a unui Shylock pe care ideea amenințării (încă) îl bântuie. „Îngrijitorul” adună o lume într-o „odaie” din care răzbate până la noi, chiar dacă stinsă, chemarea omului către seamănul său… Dialectica dintre putință și neputință, dintre a fi „bun” și „ne-bun”. Violența limbajului și tăcerea apăsătoare. Adevărul și umbrele lui. Credința și demonii ei ascunși în pliurile ignoranței (intoleranței!). Libertatea și limitele ei. Dar și Iubirea și fragilitățile ei.

…Ni se dau, cu modestie, repere pentru a ne situa.

Îngrijitorul

 

ÎNGRIJITORUL

De Harold Pinter

Cu: Liviu Pintilieasa, Andrei Seușan, Ionuț Grama.

Scenografia: Ana Ularu

Regia: Radu Iacoban

Foto: Ingrijitorul – UnTeatru

 



05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului “New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului “New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul “Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul “D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul “D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]

04
/10
/12

1873 – S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)   1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. […]

03
/10
/12

Competiţia de aplicaţii şi platforme ReStart România îşi strânge rândurile la sfârşitul săptămânii, înscrierea de proiecte online care pot schimba România mai putând fi făcută pe www.restartromania.ro până pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat.   Până pe 7 octombrie, cei interesaţi mai pot propune pe www.restartromania.ro platforme sau aplicaţii online care pot face mai bună […]

03
/10
/12

Cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” va avea loc vineri şi sâmbătă, în municipiul Ploieşti, în finala festivalului urmând să participe 18 concurenţi (12 grupuri şi şase solişti) din 15 oraşe ale ţării. Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti remis, miercuri, presei, […]

03
/10
/12

SPRE DAMASC de August Strindberg Workshop condus de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzica) şi Darie Alexandru (video).   UNITER – Uniunea Teatrală din România invită studenţi, actori, masteranzi să participe la workshop-ul susţinut de Cătălina Buzoianu pe textul piesei „Spre Damasc” de August Strindberg. Înscrierea la workshop se face la adresa […]

03
/10
/12

              Marti 2 octombrie, orele 19.00 TREI FEMEI INALTE după Edward Albee (Producție ArCuB și UnTeatru) cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca scenografia: Vladimir Turturica regia: Andrei și Andreea Grosu Duminica 7 octombrie, orele 19.00 ZORBA dupa N.Kazantzakis cu: Silvian Valcu, […]

03
/10
/12

TARA UNDE INGERII VIN DEGEABA Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 – PREMIERA Sambata, 6 octombrie, ora 19.00 Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un satuc populat de personaje care amintesc de nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez si de picturile Friedei Kahlo. Un Inger poposeste in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figura ignoranta si autoritara […]

03
/10
/12

Opera Naţionala Bucureşti (ONB) va găzdui, între 12 şi 14 octombrie, o serie de evenimente, organizate cu prilejul închiderii proiectului european studiOpera, informează Biroul de presă al ONB, într-un comunicat transmis, miercuri. Astfel, în datele de 12 şi 13 octombrie angajaţi din instituţii de spectacol din ţară şi străinătate au fost invitaţi să ia parte […]

03
/10
/12

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.   “Ca toată lumea, şi noi căutăm soluţia magică”, afirmă Alison Smale, […]

03
/10
/12

Carmina Burana – una dintre cele mai cunoscute partituri din toate timpurile – revine, vineri seară, pe scena Sălii Radio în concertul extraordinar de deschidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta noului dirijor principal al orchestrei, Tiberiu Soare.   Din distribuţia celebrei cantate scenice Carmina Burana de Carl Orff fac parte soprana Irina Iordăchescu, […]

Page 783 of 791« First...102030...781782783784785...790...Last »