Inima și iubirea de Sfântul Valentin. Aventurile unui simbol
https://www.ziarulmetropolis.ro/inima-si-iubirea-de-sfantul-valentin-aventurile-unui-simbol/

Trimitem inimioare peste inimioare în e-mailuri, SMS-uri şi alte tipuri de mesaje. Purtăm bijuterii în formă de inimă şi avem obiecte de decor în aceeaşi formă. Facem sau cumpărăm prăjituri ca nişte inimioare.

Un articol de Monica Andronescu|11 februarie 2019

De scris, scriem mai rar felicitări în formă de inimă, căci scrisul de mână e pe cale de dispariție. Pe scurt, trăim printre inimi, nenumărate variațiuni grafice vulgarizate pe tema iubirii. Și când e invazia asta mai evidentă, dacă nu de Ziua Îndrăgostiților? Și cum să nu te înttrebi, când orașul e invadat de inimi roșii, de unde forța acestui simbol, de unde rezistența lui? Cum a devenit inima simbolul suprem al iubiriii și cum a învins acesta trecerea timpului, ajungând învingător în era tehnologiei?

„Inima îndrăgostită. O istorie inedită a iubirii” de Marilyn Yalom, volum apărut recent la Editura Nemira, îl ghidează pe cititorul contemporan dintr-o lume saturată de simboluri într-o poveste care a început acum veacuri, în Egiptul Antic. Marilyn Yalom, istoric care s-a aplecat multă vreme asupra studiilor de gen, propune aici o incursiune în evoluția unei forme care a fascinat și care continuă să transmită azi afecțiune de diverse tipuri. „Sunt atrasă de inima metaforică, întrucât reprezintă ce-i mai bun în natura umană. A iubi și a avea grijă de altul nu este doar sarcina poeților, ci a oricărui muritor care își trăiește viața din plin (…). Popularitatea globală a inimii ca simbol al iubirii ne dă o mică doză de speranță într-o lume plină de cicatrice lăsate de mult prea multă ură. În mod ideal, inima ne servește de memento al afirmației că numai iubirea ne poate salva”, scrie autoarea în paginile finale ale volumului.

Dar cum se prezintă inima între copertele lui, între care încap o mulțime de povești cu îndrăgostiți din Occident, dar și din lumea musulmană, destule dintre ele intrate în patrimoniul universal și în legendă? De la primul capitol, „Inima îndrăgostită în Antichitate”, până la ultimul, în cele câteva sute de pagini pe care se desfășoară inedita istorie a iubirii, cititorul este călăuzit prin labirintul de simboluri. De la poeții antici care au cântat dragostea, erotică și nu numai, până la graficienii de azi și la creatorii seduși și acum de ea, cartea lui Marilyn Yalom prezintă pagini frumoase dintr-un parcurs care ne este, paradoxal, puțin cunoscut. Filosofi, medici scriitori din alte epoci prind viață aici, însuflețiți de privirea curioasă a cercetătoarei care vrea să readucă în atenția publicului întâmplări și personaje de pe scena nesfârșită a unui sentiment asemenea. Literatură, filosofie, artă plastică, teologie, toate sunt consultate în căutarea răspunsurilor, iar cartea istoricului american, care a publicat și alte volume interdisciplinare, se adresează deopotrivă antropologilor, psihologilor, sociologilor, graficienilor și în general tuturor celor care vor să înțeleagă cât mai mult din sentimentul suprem. „Sfântul Valentin, al cărui nume a ajuns acum să fie echivalent cu al unei felicitări”, scrie Marilyn Yalom în ultima pagină, „ar putea să fie bucuros știind că a îndulcit unirea a nenumărate cupluri de îndrăgostiți. Ce semnificație are faptul că o zi dedicată anume iubirii a supraviețuit timp de cel puțin șase sute de ani? Acest lucru vorbește despre puterea enormă a iubirii romantice, chiar și într-o perioadă în care sexul fără obligații este mai acceptabil decât a fost în epocile anterioare.”

Din zbuciumata și pestrița istorie a iubirii, în realitate un capitol amplu din istoria omenirii, câteva episoade importante prezentate de autoare pot reține în mod special atenția prin importanța lor, prin bogăția de sensuri și prin rolul jucat pe scena unei evoluții neîncetate.

La început a fost Eros cel periculos

Înainte să devină cupidon, Eros, înarmat cu săgeți pe care le trage în inimile oamenilor, li se arată adesea poeților din vechime. Într-o primă fază, este considerat periculos, căci trezește în cei atinși de săgețile lui o dorință nebună, pătimașă și, deci, imprevizibilă. Iubirea, se simțea deja, nu are nicio legătură cu rațiunea. Mai târziu, la romani, Cupidon, fiul lui Venus, zeița iubirii, străpunge inimile cu sârg. Drept mărturie stau scrierile poetice ale lui Catul, Horațiu și Ovidiu. Dragostea, aflați, apărea în poezie lângă… silphium. Ce este acesta și la ce folosea el cuplului de îndrăgostiți, Marilyn Yalom explică în chiar primul capitol, vorbind despre inimă ca reprezentare a celor două jumătăți ale cuplului roman.

Două jumătăți se contopesc într-o bijuterie

Inima stilizată ca reprezentare grafică a iubirii – love, amour, amore, Liebe – s-a răspândit nu numai în arte, ci și în viața cotidiană din Europa, începând din secolul al XIV-lea, același secol în care ziua Sfântului Valentin, sărbătorită în Franța și în Anglia, a devenit ziua iubirii. Primele obiecte în formă de inimă, inspirate din câteva manuscrise medievale, au fost bijuteriile, mai exact broșele și pandantivele. Lor li s-au adăugat oglinzi, suporturi de oglinzi, casete de bijuterii, iar apoi țesături și medalioane.

Până în secolul al XV-lea, când inima a pornit pe drumuri mai rafinate și mai subtile în ceea ce privește expresiile și sensurile ei, situația a stat, în cuvintele lui Marilyn Yalom, astfel: „Pentru laici, inima însemna pur și simplu dragoste, reprezenta sentimentele tumultoase ale îndrăgostiților, sentimente care nu pot fi satisfăcute decât atunci când două inimi se contopesc, devin una, metaforic vorbind. Pentru membrii clerului, inima era însă înțeleasă ca locul unde Dumnezeu și omul se întâlnesc. Domnul își trimitea mesajul de iubire drept în inima omului, care îl prelua – sau nu – întru totul.”

De la inocență la kitsch: Sfântul Valentin

Ziua Sfântului Valentin, sărbătorit pe 14 februarie, inevitabil asociată acum cu producția și consumul în masă, care aplatizează și individualitățile, și sensurile, are în spate o poveste veche, începută tot în Evul Mediu. Primele texte de Sfântul Valentin, aflăm din volum, au fost scrise de poeți englezi și francezi deopotrivă în vremea Războiului de 100 de Ani. Inimi, păsări (Sfântul Valentin și dragostea însăși erau asociate, cum altfel?, cu primăvara), flori și frunze împodobeau primele felicitări tematice atât în Europa, cât și în America. Sfârșitul secolului al XVIII-lea, când în Anglia au apărut primele felicitări comerciale de Sfântul Valentin, a provocat o adevărată frenezie și nu una care să se încheie prea curând. Sobre sau comice, pe hârtie din cea mai ieftină sau gofrată, însoțite de o șuviță de păr sau de o bucățică de dantelă, toate felicitările erau mostre de sentimentalism care au rezistat. Ba, mai mult, s-au diversificat enorm. Evident, la momentul începutului, creatoriii și amatorii de asemenea simboluri nu aveau cum să știe că ele vor contribui semnificativ la istoria kitschului.

Celebrată azi într-o mulțime de locuri din întreaga lume, unde se păstrează și elementul specific, Ziua Sfântului Valentin a întâmpinat și greutăți. Pe 14 februarie 2011, ne spune autoarea, în Malayesia autoritățile religioase au arestat o sută de cupluri care țineau sărbătoarea, deși ea era interzisă. Așa cum interzis le este și tipografiilor din Iran să tipărească orice produs pe acceastă temă, mai ales pe cele care conțin forma inimii.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.