Inimi cicatrizate, candidat serios pentru Leopardul de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/inimi-cicatrizate-candidat-serios-pentru-leopardul-de-aur/

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, proiectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (3-13 August 2016), este răsfăţat de critica de specialitate prezentă la prestigiosul eveniment din Elveţia.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2016

Screen International titrează: „Regizorul “Aferim!”-ului, Radu Jude, deschide o fereastră înspre o cu totul altă perioadă din trecutul României în “Inimi cicatrizate”, o adaptare meticuloasă și lipsită de sentimentalism a unui roman de Max Blecher.

Povestea unui tânăr ale cărui gînduri și sentimente stau în umbra morții abordează teme filozofice majore, precum semnificația și rostul existenței umane. În nuanțe precise și fără să se teamă să pară intelectualizant, “Inimi cicatrizate” e străbătut de curenți emoționali care l-ar putea face chiar mai accesibil decît “Aferim!”.

Critica ar putea să ajute la plasarea lui în rîndul filmelor de artă serioase și consistente și ar putea să consolideze reputația de voce distinctă a lui Jude în cinematografia contemporană a României”, adaugă celebra publicație.

Radu Jude preferă cadrele statice, pe parcursul cărora evenimentele se desfășoară ca într-o ramă. Regia lui e concentrată și nonșalantă, dar povestea are destul umor și suficientă emoție încît filmul să se “îmblînzească. – Screen International.

“Atunci cînd Emanuel este țintuit într-un corset de ghips, face dragoste cu Solange, al cărei picior e ținut în chingi, contorsiunile lor par să fie o scenă din adaptarea lui Cronenberg pentru “Crash”. Trupurile care se dezintegrează și care nu-i mai slujesc pe oameni în “Inimi cicatrizate” ar fi fost foarte la locul lor într-un film de Cronenberg”, mai scrie Allan Hunter pentru Screen International.

Site-ul de specialitate Cineuropa.org a scris: „Lucian Teodor Rus este foarte convingător în rolul lui Emanuel, iar tînărul actor își găsește o parteneră puternică în Ivana Mladenovic. Aceasta o interpretează pe Solange, o fostă pacientă a sanatoriului, îndeajuns de norocoasă încît să-și fi recăpătat complet mobilitatea, după ani de suferință. E ușor să presupui că pentru Emanuel ea reprezintă mai mult decît o tînără femeie modernă, atractivă și inteligentă. Ea e și un simbol al speranței, o dovadă că durerea îngrozitoare și că anii petrecuți într-o poziție nefirească pot avea efecte benefice. Contrastul dintre prezentul dureros și viitorul fericit este inima acestui film”.

Fimul “Inimi cicatrizate” funcționează ca o “mașinărie care reasamblează bucățile unei vieți”. Mai întîi, orașul bolnavului care trebuie trimis departe, pentru a evita contagiunea. Apoi, sanatoriul și micro-societatea acestuia. În fine, patul în care Emanuel va fi țintuit într-un corset de ghips. Între aceste trei locuri devin posibile toate jocurile de reducere sau de dilatare a spațiului: sanatoriul și culorile acestuia, tărgile și paturile, cheiul și plaja, orașul și calea ferată. Dar, foarte repede, patul bolnavului devine centrul lumii și centrul filmului. Radu Jude vorbește înainte de toate despre sentimentul singurătății. Spiritul strălucit al lui Emanuel, impregnat de poezie, de cultură și de umor, nu te poate păcăli. – Liberation

Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

„Inimi cicatrizate” a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute la Locarno.

Gala de închidere va avea loc pe 13 august, de la ora locală 21.00, în Piazza Grande și va fi transmisă în direct pe site-ul oficial al festivalului.

Foto: Inimi cicatrizate – facebook.com/inimicicatrizate

24
/08
/21

În premieră în România, „Cosmogony”, un performance digital live în care dansatori virtuali apar prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București, va putea fi văzut pe 4 septembrie. Cea de-a șaptea ediție BIDFF include, pe lângă secțiunile competitive adresate scurtmetrajelor și patru documentare premiate internațional, și o selecție de 9 lucrări cinematografice VR, ce vor fi disponibile publicului la /SAC @ MALMAISON între 3 - 5 septembrie.

19
/08
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, „Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar”, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

18
/08
/21

Cinema în aer liber se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu cele mai bune filme din ultimul an, un focus Wes Anderson și două retrospective în care se regăsesc filme îndrăgite, de la autori precum Pedro Almodovar, Michael Cacoyannis sau Sean Penn. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, în perioada 17 august – 12 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă.

17
/08
/21

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuși”/ „House of Dolls”, proaspăt câștigător al Trofeului „Ceau Cinema!” Timișoara, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 24 septembrie 2021.

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

13
/08
/21

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a fost una foarte apropiată de cele de dinaintea pandemiei – multe proiecţii în paralel, cu zeci sau sute de spectatori fiecare, de dimineaţa şi până noaptea, în săli sau afară, numeroşi invitaţi şi tradiţionala atmosferă de festival.