„Inimi cicatrizate”, în librării și cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/inimi-cicatrizate-in-librarii-si-cinematografe/

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediţie specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează şi ilustraţia copertei cărţii sale, un desen în tuş negru şi roşu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afişului filmului.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2016

În M. Blecher suferința autentică întâlnește curajul de a experimenta al avangardei literare, cu un stil uneori greu de clasat pentru critică, aflat la granița sensibilă între autobiografie și reverie.

Un bolnav care nu se martirizează, singurul autor care a jucat, așa cum singur o spune, „până la ultimele jetoane“, Blecher a devenit subiect de reflecție în jurnalele altor scriitori ai generației lui. „Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail Sebastian)

Editura Humanitas și echipa filmului „Inimi cicatrizate” vă invită sâmbătă, 19 noiembrie, ora 16.00, la târgul de carte Gaudeamus, la o discuție despre Max Blecher și adaptarea cinematografică a operei lui literare la care va participa regizorul Radu Jude.

Volumul „Inimi cicatrizate” este disponibil din 3 noiembrie online și în librăriile din țară.

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” a câștigat Premiul Special al Juriului și Premiul Don Quijote la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, dar și o Mențiune Specială în cadrul Haifa International Film Festival.

Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

Foto: Inimi cicatrizate – www.facebook.com/inimicicatrizate/

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.