Înscriere la selecția pentru noua ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești din cadrul FEST-FDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/inscriere-la-selectia-pentru-noua-editie-a-festivalului-dramaturgiei-romanesti-din-cadrul-fest-fdr/

Teatrul Naţional din Timişoara lansează sesiunea de înscriere la selecţie pentru noua ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti din cadrul Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti, preconizată pentru perioada 28.08 – 5.09.2021.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Pentru că, în acest timp al nesiguranței și al spaimei, Teatrul Național și-a asumat misiunea să ofere un spațiu de confort psihologic deopotrivă pentru creatorii de teatru și pentru spectatori, tema ediției 2021 a FEST-FDR este Polarizare.

FEST – FDR 2021 reprezintă un apel la rezistență în fața unui discurs politic și social din ce în ce mai divizat, rezistență în fața tuturor acelor curente de opinie care îi despart pe oameni în categorii antagonice, din ce în ce mai incompatibile unele cu celelalte și îi pun în stare de conflict: tineri contra bătrâni, vaccinați contra ne-vaccinați, bugetari contra independenți, partizani ai unui partid contra partizani ai altui partid sau ai niciunui partid, instituții publice contra organizații private și așa mai departe.

Din motive de siguranță și de protecție împotriva SARS-CoV-2, spectacolele selecționate în FEST – FDR 2021 vor fi prezentate pe Scena A ut DOR, scena în aer liber construită de Teatrul Național în Parcul Civic, lângă Sala 2. Prin urmare, alături de criteriile estetice și tematice, selecția va lua în considerare atât capacitatea spectacolelor de a se adapta pentru reprezentarea în aer liber, cât și adecvarea acestora la măsurile de protecție  împotriva SARS-CoV-2, conform legislației în vigoare .

Selecția pentru modulul FDR al FEST – FDR 2021 se adresează spectacolelor pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru). Dedicat evoluției spectacolului de teatru românesc prin tradiția sa de peste patru decenii, FEST – FDRcontinuă să fie și în acest an o formulă de a construi prin teatru un spațiu al solidarității în fața unei realități din ce în ce mai constrângătoare și mai lipsite de repere.

Teatrele și companiile independente de teatru pot trimite înregistrările spectacolelor (link) la adresa e e-mail a selecționerului FDR, teatrologul Oana Borș: [email protected].

Selecția FDR vizează spectacole produse în intervalul 15 mai 2020 – 15 mai 2021.

Data-limită pentru trimiterea propunerilor este luni, 31 mai 2021.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.