Inside Llewyn Davis. Boema ca destin
https://www.ziarulmetropolis.ro/inside-llewyn-davis-boema-ca-destin/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes, „Inside Llewyn Davis“, noul (mare) film al fraţilor Coen, este cronica asumat nespectaculară a tentativelor unui cântăreţ de folk din New York-ul anilor ’60 de a se face remarcat. O comedie tandră şi subtilă.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 decembrie 2013

CRONICA DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes, „Inside Llewyn Davis“, noul (mare) film al fraţilor Coen, este cronica asumat nespectaculară a tentativelor unui cântăreţ de folk din New York-ul anilor ’60 de a se face remarcat. O comedie tandră şi subtilă, cu fragmente muzicale memorabile.

Nu mai este de mult o surpriză că fiecare film al fraţilor Ethan şi Joel Coen reprezintă un eveniment şi ajunge în listele de premii la festivaluri şi gale şi în topurile de final de an.

Singura incertitudine rămâne în ce fel reuşesc cei doi cineaşti să se reinventeze, în frontierele identificabile ale universului lor cinematografic. Un teritoriu aparent de fiecare dată altfel, dar care, în esenţă, este acelaşi, pentru că se sprijină pe câţiva piloni de neclintit, din care se remarcă umorul de o subtilitate infinitezimală şi tandreţea cu care sunt privite personajele.

Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes, „Inside Llewyn Davis“ este înrudit, dintre filmele recente ale fraţilor Coen, mai degrabă cu o comedie neagră ca „A Serious Man“ (2009) decât cu exerciţiile (parodice) de gen ca „Burn After Reading“ (2008) sau „True Grit“ (2010).

Cei doi cineaşti americani investighează în noul lor film lumea cântăreţilor de folk de la începutul anilor ’60 din Greenwich Village, celebrul cartier al boemei newyorkeze. Protagonist este Llewyn Davis, interpretat de Oscar Isaac în tradiţia marilor comici reţinuţi în expresie şi care întruchipează (non)eroi lipsiţi de noroc şi de multe ori adevărată pacoste pentru cei din jur.

Nu întâmplător unele voci critice l-au invocat pe Buster Keaton – relaţiile obţinute prin montaj sau încadratură între chipul impasibil al lui Oscar Isaac şi unele personaje şi situaţii produc un comic vizual de mare efect. Iar dialogurile nu fac decât să dea savoarea necesară unui film de o infinită ironie dulce-amăruie.

Llewyn Davis este un nefericit al sorţii, al cărui talent de interpret de folk, într-o perioadă de explozie a genului, nu pare suficient pentru a-l face să-şi îndeplinească ambiţiile de afirmare şi nici măcar să-şi câştige decent existenţa. Adică să depăşească stadiul mini-concertelor de pe scenele a diverse baruri şi al înregistrărilor răzleţe şi nesemnificative de studio.

Fraţii Coen nu ne permit să-i plângem de milă protagonistului, dar nici să-l antipatizăm. Îl umanizează, adică îi ataşează deopotrivă atribute pozitive (în primul rând talentul şi o resemnare calmă) şi trăsături aparent condamnabile (multe din ghinioanele care îl urmăresc sunt provocate chiar de el însuşi).

Nimic spectaculos şi cu atât mai puţin melodramatic în această cronică a câtorva zile din viaţa unui artist obosit să-şi caute norocul. Regizorii-scenarişti ne propun o viziune demitizată, însă deloc cinică, a ideii de gratuitate şi, în acelaşi timp, de măreţie a artei. De aici şi importanţa acordată melodiilor, cântate de actorii înşişi şi neîntrerupte prin tăieturi de montaj. Inside Llewyn Davis este, în esenţă, un elogiu reţinut adus marilor artişti necunoscuţi şi boemei ca destin.

INFO

Inside Llewyn Davis (SUA, 2013)

Regia: Ethan Coen, Joel Coen

Cu: Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, Garrett Hedlund

Rating: ●●●●●

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Inside Llewyn Davis – captură film

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.