Inside Llewyn Davis, premieră în decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/inside-llewyn-davis-premiera-in-decembrie/

Inside Llewyn Davis, cel mai recent film al fraţilor Coen, se lansează atât în România, cât şi în SUA pe 6 decembrie.

Un articol de Corina Vladov|11 noiembrie 2013

Inside Llewyn Davis, cel mai recent film al fraţilor Coen, se lansează atât în România, cât şi în SUA, pe 6 decembrie. Producția îi are în distribuţie pe Oscar Isaac, Carey Mulligan, Justin Timberlake și Garrett Hedlund, într-o poveste comică şi întunecată.

„Dacă nu-i nou şi nu îmbătrâneşte niciodată” le spune cântăreţul spectatorilor, „atunci este o melodie folk”. Llewyn Davis (Oscar Isaac) tocmai şi-a încheiat spectacolul cu un cover binecunoscut „Hang me, Oh Hang me” de Dave Van Ronk, într-un pub din New York-ul anilor `60.

Povestea lui Llewyn Davis este una emoţionantă, prinsă între realitate şi ficţiune, trăită printre şi cu acorduri de chitară. Singur – ca un lup de stepă – cu bani puţini, fără un domiciliu stabil, el hoinăreşte străzile reci ale Manhattan-ului şi doarme pe canapelele unui număr de prieteni ce tot descreşte.

Se pare că talentul lui Llewyn nu este suficient în industria folk-ului. Llewn are nevoie şi de noroc. Susţine concerte puţine, remuneraţia este pe măsură, iar faţă de ceilalţi interpreţi este ursuz. Doi dintre ei sunt Jim şi Jean ( dulce ca o savarină pe scenă, dar acră ca o lămâie în timpul liber) , interpretaţi de Justin Timberlake şi de Carey Mulligan.

Ei formează un cuplu în aparenţă perfect, dar ea îi ascunde faptul că este însărcinată cu Llewyn, amicul soţului ei. Un triunghi amoros cu năbădăi şi complicat! Llewyn este precum motanul care îl însoţeşte din când în când: nu are nicio destinaţie, nu are niciun stăpân.

Inside Llewyn Davis 1

Inside Llewyn Davis, o incursiune în lumea muzicii folk din New-York-ul anilor ’60

Fraţii Coen au reuşit să regizeze o capodoperă prin simplul fapt că nu au căutat actori care să imite: „nu am dorit să angajăm un actor care doar să mimeze. Fiindcă este vorba despre viaţa unui cântăreţ, ne-am dat seama că trebuie să fie ceva real”. Majoritatea melodiilor din film sunt interpretate live de actori şi scenariul este inspirat de biografia muzicianului Dave Van Ronk, ale cărui memorii au fost publicate postum.

Inside Llewyn Davis a fost distins cu Marele Premiu la Cannes în 2013 şi, datorită reacţiilor pozitive ale criticilor internaţionali, filmul a înfipt steagul în cursa competiţiei pentru Oscarul din 2014.

Fraţii Coen, cu stilul şi talentul lor inconfundabil, au o întregă colecţie de premii şi sunt regizorii unor filme cunoscute precum: Adevăratul curaj/True Grit, Citeşte şi arde/ Burn after reading, Cum scăpăm de Coana Mare/The Ladykillers, Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country For Old Men.

Foto din Inside Llewyn Davis – capturi film

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

23
/08
/23

Copiii celorlalți/ Les enfants des autres, al cincilea lungmetraj al regizoarei și scenaristei Rebecca Zlotowski, care a avut premiera în competiția Festivalului de Film de la Veneția 2022, aduce în fața publicului, cu sensibilitate și umor franțuzesc, povestea unei femei de 40 de ani, prinsă între ceasul ei biologic care ticăie și povestea de dragostea dulce-amăruie cu un tată singur.

22
/08
/23

Începând de azi și până pe 3 septembrie va debuta ediția aniversară a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, etapa Open Air, în Parcul Obor din București, cu un program de douăsprezece filme pentru toată familia, ateliere de creație și educație cinematografică, spectacole de jonglerii și magie și un târg de produse handmade, care va avea și o zonă gastronomică.

22
/08
/23

Cinema în aer liber continuă pe Insula Artelor din Parcul Titan cu încă trei săptămâni în care vor rula unele dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri.

22
/08
/23

Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000 în care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii, care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate.