Instalatie documentară Clara Haskil la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/instalatie-documentara-clara-haskil-la-ateneul-roman/

Ateneul Român găzduieşte instalaţia documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informaţiile documentare sunt însoţite de fotografii şi documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne şi a Fundaţiei Clara Haskil din Elveţia.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

Bucureștiul este cel de-al doilea oraș în care ajunge proiectul, pe lista orașelor pe care organizatorii festivalului le au în vedere aflându-se și Iași, Timișoara, Cluj-Napoca şi Brașov.

Instalația documentară itinerantă va rămâne în holul Ateneului Român până la începutul săptămânii viitoare.

Desfășurată pe 10 panouri impresionante, proiectul acoperă parcursul profesional și biografic al inegalabilei pianiste de origine română: de la primii ani ai vieții, petrecuți la București, și primele lecții de pian, până la perioada de glorie din anii ’50.

Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

Cea care semnează concepția și textele expoziției este managerul cultural Oana Boca Stănescu; designul aparține Iuliei Țurcanu, artist grafic.

Proiectul, realizat cu sprijinul AFCN, reprezintă una dintre noutățile ediției din acest an ale Festivalului Internațional Clara Haskil, eveniment inițiat în urmă cu trei ani la Sibiu, care își propune să readucă în actualitate culturală românească numele regretatei pianiste.

Foto: Clara Haskil – facebook

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!