Insula Eternei Primăveri, expoziție de pictură
https://www.ziarulmetropolis.ro/insula-eternei-primaveri-expozitie-de-pictura/

Marţi, 17 iunie, ora 19.00, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură “Insula Eternei Primaveri”, în spaţiul expoziţional Symposium, Biblioteca Naţională a României (Bdul Unirii nr. 22).

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2014

Expoziţia reuneşte un fond de 70 de lucrări de pictură sub semnătura unui grup de artişti, nume definitorii pentru arta contemporană din România: Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu. De asemenea, în cadrul acestei expoziții vor fi prezente și fotografii realizate pe parcursul taberei de Cristian Macovei.

Temele operelor expuse: necuprinsul oceanului, amețitorul aliaj de munte-vulcan și mare, mirifice felurimi florale, versanți abrupți împăduriți de vegetație nebună, reprezintă rezultatul contactului pe care l-au avut cei șase artisti în tabăra de pictură “Madeira, Insula Eternei Primăveri” eveniment organizat în cadrul proiectului Contemporanii.

În deschidere vor lua cuvântul Radu Boroianu, Daniel Perdigão, reprezentantul Institutului Camões și Maria Pașc, curatorul expoziției.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 iunie-17 iulie 2014, de luni până vineri, între orele 9:00-18:00, Biblioteca Națională a României, spațiul expozițional Symposium, Parter, Bd. Unirii nr.22, sect. 3, București.

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociatia Făuritori care își propune valorizarea Culturii românesti actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

17
/02
/22

Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, invită publicul, în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, în Spațiile Medievale, să viziteze expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, conturată prin mijloacele de exprimare specifice artelor plastice.

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).