INSULTAȚI BELARUS(IA): ultima lectură publică din ţară, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş
https://www.ziarulmetropolis.ro/insultati-belarusia-ultima-lectura-publica-din-tara-la-teatrul-national-targu-mures/

15 teatre din România şi un teatru din Republica Moldova se reunesc într-o acţiune de solidariatate fără precedent, alăturându-se programului mondial de lecturi „Belarus(sia) Worldwide Reading Project”, ce are la bază piesa INSULTAȚI BELARUS(IA) de Andrei Kureicik.

Un articol de Liliana Matei|17 februarie 2021

Alegerile prezindețiale din 9 august 2020, fraudate de președintele în funcție al Belarusului (din 1994), Aleksandr Lukașenko, au declanșat un val de proteste în sprijinul Svetlanei Tihanovskaia, candidata care, potrivit numărătorii paralele, ar fi trebuit să le câștige. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă, greve generale au paralizat țara pentru săptămâni în șir, în ceea ce dramaturgul rus Ivan Vîrîpaev numește „revoluția magică“.

În Belarus protestele contină până în prezent, acțiunea fiind considerată cea mai mare represiune politică din Europa în ultimii 40 de ani, în care s-au înregistrat peste 32.000 de arestări, 83.000 de zile de încarcerare, 900 de dosare penale, 169 deținuți politici, 381 persoane bătute, 482 persoane spitalizate şi 5 morți. Printre cei arestați (sau concediați) se află și numeroși actori, dramaturgi, producători, critici și profesori de teatru.

La Teatrul Național „Ianka Kupala” din Minsk, directorul Pavel Latușko (fost Ministru al culturii și ambasador al Belarusului în Polonia și Franța) a fost demis pentru declarații de susținere a protestatarilor. În semn de solidaritate și-au dat demisia majoritatea angajaților, astfel, pe 26 august, cu doar 20 de zile înainte de a împlini 100 de ani de la înființare Teatrul Național din Minsk a încetat să mai existe.  În ciuda încercărilor repetate ale Ministerului Culturii, nu s-a putut forma o nouă trupă, iar teatrul a rămas inactiv. În schimb, trupa demisionară s-a reunit într-un subsol, unde continuă să lucreze, difuzându-și spectacolele online.

În acest context, dramaturgul Andrei Kureicik a scris, în timp ce mergea la proteste, o piesă despre realitatea în care trăia el însuși împreună cu toată țara, folosind ca punct de pornire declarațiile lui Aleksandr Lukașenko și ale Svetlanei Tihanovskaia.

Insultați Belarus(ia) este o piesă dură, plină de demnitate și umor, în care pe lângă cei doi candidați la președinție, mai sunt cinci personaje reprezentative, a căror viață a fost afectată în mod tragic de decizia lui Lukașenko de a înăbuși revoluția pașnică a bielorușilor prin violență și tortură. Este o imagine a ceea ce se întâmplă acum în Belarus, dar se poate întâmpla oriunde, oricând. Este un strigăt de ajutor și un semnal de alarmă, prin care se dorește conștientizarea de către un public cât mai larg a unei situații concrete și totodată a pericolului reprezentat de orice formă de dictatură.

Pe 12 septembrie 2020 a avut loc un prim spectacol-lectură în Ucraina, la Herson, ce a dat startul unui proiect conceput de John Freedman, traducătorul piesei în limba engleză: Belarus(sia) Worldwide Reading Project, care, în ultimele 4 luni, a fost tradusă în 21 de limbi și a contorizat circa 130 de lecturi în peste 80 de teatre din 28 de țări, de la New York și Boston la Hong Kong, Londra, Edinburgh, Haga, Amsterdam, Stockholm, Praga, Budapesta, Vilnius, Tel Aviv, Tbilissi sau Tașkent.

La inițiativa Ralucăi Rădulescu, traducătoarea în limba română a piesei, în perioada 7-22 februarie 2021 va avea loc un maraton de spectacole lectură:  16 teatre din România și Republica Moldova s-au alăturat acestui demers. Spectacolele lectură vor fi difuzate online sau vor fi jucate cu public în sală – gratuit, în limita locurilor disponibile, respectând toate restricțiile impuse de situația sanitară din fiecare oraș.

„Orice gest de solidaritate este util în perioada pe care o traversăm și cred că acestă acțiune comună a teatrelor din România în prijinul artiștilor din Belarus este și un semn de solidaritate teatrală internă, de care și noi avem la fel de mare nevoie în această epocă a incertitudinilor. Am ales simbolic data de 7 februarie pentru prima lectură și începem cu reluarea a două spectacole, primul din România, realizat la Teatrul Național din Iași, la a cărui inițiativă am și tradus textul, și primul realizat la Chișinău. Urmează noile spectacole-lectură, fiecare dintre dintre ele aducând ceva specific în această acțiune comună de solidaritate artistică și umană“, spune Raluca Rădulescu, traducătoarea piesei în limba română și inițiatoarea programului de lecturi în teatrele din România.

„Această piesă este răspunsul meu la represiunea cruntă cu care s-au confruntat artiștii și cetățenii Belarusului pentru poziția lor. Lukașenko închide teatre și galerii de artă, aruncă sute de actori în stradă, mulți dintre ei sunt arestați sau plătesc amenzi, dar asta nu face teatrul să tacă. Noi continuăm să spunem adevărul despre ce se întâmplă în Belarus. Pentru mine, proiectul de solidaritate internațională INSULTAȚI BELARUS(IA) este dovada că pentru vocea teatrului nu există granițe. Și cred că această solidaritate românească, pe care o vedem în numărul impresionant de spectacole lectură, este urmare a faptului că și românii au trecut prin ce trecem noi, au scăpat dintr-o tiranie, nu au uitat și știu prețul libertății, pe care bielorușii îl plătesc acum, zi de zi“, spune dramaturgul Andrei Kureicik, autorul piesei Insultați. Belarus(ia).

Totul în acest proiect a fost neașteptat. Am primit pe neașteptate piesa de la Andrei, care întreba dacă aș putea organiza „câteva lecturi în Occident”. La fel de neașteptat a fost ca în 10 minute să primesc confirmarea de la primele șase teatre pe care le-am contactat și sunt în continuare surprins că în doar câteva luni proiectul a crescut atât de mult. Iar cu cele 15 spectacole-lectură programate în luna februarie, România va ajunge a doua țară din lume, după SUA, ca număr de lecturi, spune John Freedman, traducătorul piesei în limba engleză și creatorul Belarus(sia) Worldwide Reading Project.

Spectacolul-lectură care va fi prezentat la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania Liviu Rebreanu va închide seria din România în data de 22 februarie, de la ora 19.00 şi va fi transmis în format live streaming pe pagina de Facebook şi pe Canalul YouTube ale Teatrului. Din distribuţie fac parte Tiberius Vasiniuc, Cristian Iorga, Elena Purea, Delia Bălașa, Dana Pancu, Alexandru Pavel şi Liviu Pancu, direcţia scenică îi aparţine lui Andi Gherghe, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

Afişul evenimentului a fost realizat de Levente Benedek, graficianul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

 

 

 

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!