„INT. EXT.”, un spectacol-manifest despre condiția artistului în pandemie, LIVE în vitrinele Galateca
https://www.ziarulmetropolis.ro/int-ext-un-spectacol-manifest-despre-conditia-artistului-in-pandemie-live-in-vitrinele-galateca/

În această perioadă în care sălile de spectacol din Bucureşti sunt încă închise, o producţie originală marca creart/Teatrelli&Galateca invită publicul la o întâlnire LIVE, un spectacol „work in progress”, conceput ca un manifest-declaraţie şi semnat de unii dintre cei mai reprezentativi artişti ai momentului.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2021

„INT. EXT.”, de Bobi Pricop, Mihai Păcurar, Teona Galgoțiu, Simona Dabija, Eduard Gabia, Kinga Ötvös și István Téglás va avea loc în vitrinele GALATECA pe 5, 6 și 7 mai, chiar sub privirile trecătorilor – ale publicului.

Patru artiști – Simona Dabija, Eduard Gabia, Kinga Ötvös, István Téglás – sunt izolați în patru vitrine. Observă oamenii și sunt observați. Geamul despărțitor îmblânzește dorința și teama de apropiere. Ce se va întâmpla mai departe? „INT. EXT.”, un performance colectiv work in progress de Bobi Pricop, Mihai Păcurar, Teona Galgoțiu, Simona Dabija, Eduard Gabia, Kinga Ötvös și István Téglás, o producție creart/Teatrelli&Galateca, susținută de UniCredit Bank & JTI, va avea loc pe 5, 6 și 7 mai în vitrina uneia dintre cele mai cunoscute galerii private de artă contemporană și design: GALATECA (Strada C. A. Rosetti, 2-4). Publicul va putea urmări în direct și gratuit, într-o perioadă în care sălile de teatru din București sunt închise pe o durată nedeterminată, un spectacol de tip guerrillă în care artiștii vor performa în vitrinele galeriei, sub privirea trecătorilor. O invitație originală la o reflexie și un dialog despre rolul artistului în contextul pandemiei, în care orice contact cu publicul a devenit mijlocit, cel mai adesea, de un ecran, reprezentat în cadrul performance-ului, simbolic, de geamul vitrinei. Chiar și în rarele dăți când întâlnirea este directă, masca obturează parțial comunicarea dintre artist și spectator. Altfel, „INT. EXT.” provoacă publicul la o experiență la rândul ei „obturată” – fără sonor –, dar care își propune să dea naștere unui nou tip de percepție a actului artistic. Totodată, vitrina se transformă într-un „spațiu de vânzare”, într-o perioadă în care artiștii sunt obligați la un gen de reconversie de mai multe tipuri.

„Ce sens are arta în lumea de acum, modificată fundamental de consecințele generate de pandemie, consecințe care nici măcar nu s-au cristalizat încă? Există o utilitate a artei posibil de dovedit sau cuantificat? Cum poate fi susținută în fața publicului larg importanța recuperării și repunerii pe picioare a spațiilor culturale independente? Dar artiștii, ei cum își argumentează utilitatea, în primul rând față de ei înșiși, și apoi față de lumea din jur? Căutarea răspunsurilor, urgente sau nu, începe într-un spațiu expus și totodată protejat, comunicarea dintre interior și exterior fiind și ea explorată prin contradicții. În mijlocul agitației orașului, geamul despărțitor (fragil și radical în același timp, prin puterea lui de a refuza dialogul familiar), propune un contact spontan, prin care conflictul dintre dorința imensă și anxietatea imensă de a ne apropia unii de alții poate fi, măcar un pic, îmblânzit. ” – se arată în textul-manifest al performance-ului „INT. EXT.”.

Programul complet al performance-ului „INT. EXT.”

Miercuri, 5  mai: 18.00 – 20.00;

Joi, 6 mai:  18.00 – 20.00;

Vineri, 7 mai:  14.00 – 16.00;

Performance-ul „INT. EXT.” va fi filmat și disponibil spre vizionare la o dată ulterioară atât publicului național, cât și publicului internațional.

29
/11
/13

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare și a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat și în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.

28
/11
/13

Godot Cafe Teatru şi Ziarul Metropolis îţi oferă o invitaţie dublă la „Omul perna“, spectacolul de licenţă al studenţilor Rareş Andrici, Cosmin Dominte, George Lepădatu şi Tudor Andronic, coordonat de asistentul universitar Ion Florin Grigoraş şi de profesorul coordonator de an Adrian Titieni.

28
/11
/13

Fotografia e o lașitate și e un fapt radical. Fotograful știe că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici și acum.