Întâlnire cu Alexandru Darie la Teatrul de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-alexandru-darie-la-teatrul-de-comedie/

Sâmbătă, 28 mai, la ora 19.30, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti – festCO, aflat în plină desfăşurare, va avea loc o întâlnire cu regizorul Alexandru Darie. Evenimentul seva desfăşura la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2016

Întâlnirea cu regizorul Alexandru Darie încheie seria conferințelor organizate în cadrul ediției din acest an a festCo, tema discuției fiind „Comedia, între teatru comercial și teatru popular”.

De ce fel de comedie avem nevoie astăzi? De ce (nu) se mai râde la teatru? De ce, într-o mare de comedii, avem puține spectacole valoroase atât în zona teatrului de stat, cât și în mediul independent? Ce înseamnă comedie bună? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă invitatul special ale evenimentului.

Alexandru Darie este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate. Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006-2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă” sau „Trei surori”. Despre „Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că e cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook. Cele mai recente spectacole ale sale sunt „Conversație după înmormântare” și „The Bach Files”, la Teatrul Bulandra.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;