Întâlnire cu Cătălin Dorian Florescu despre bestsellerul Bărbatul care aduce fericirea
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-catalin-dorian-florescu-despre-bestsellerul-barbatul-care-aduce-fericirea/

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cişmigiu. Marţi, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrăşconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

Un articol de Petre Ivan|14 septembrie 2018

Foarte bine primit de critica literară și de cititorii din spațiul de limbă germană și din Romania, Bărbatul care aduce fericirea, bestseller Humanitas la Bookfest, este unul dintre cele mai îndrăgite romane ale verii 2018.

„C.D. Florescu a scris un roman fulminant despre un secol de rătăciri, izgoniri, evadări, de căutare a norocului… Un roman în care abundă fantezia, frumusețea și imaginile fantastice. Florescu a dovedit și până acum că este un povestitor talentat. Aici ne oferă culmea creației sale.“ – Stern

„Cătălin Florescu povestește cu pasiune și într-o tonalitate care-ți merge la inimă. El îmbină cu pricepere vocile celor două personaje principale și schimbă mereu perspectiva narativă. Astfel reușește să creeze un caleidoscop de povestiri, care este la fel de încâlcit, dramatic, comic, tulburător, tragic și senin ca însăși viața. Acesta este un roman, care nu numai că merită, dar chiar revendică să fie citit de mai multe ori.“ – Sächsische Zeitung

„Această carte are o putere de-a dreptul magică de atracție, încât nu-ți dorești s-o lași din mână până la sfârșit… Povestirile sunt sumbre, dure, emoționante, dar găsim în ele și bucurie, tocmai datorită dorinței de supraviețuire. Iar până aproape de final, autorul ne surprinde prin transformări și detalii care lasă totul să apară într-o altă lumină. La urma urmei, iată ce impresionează atât de mult: aici e totul în joc, e vorba despre viața adevărată, autentică și la calea care duce la celălalt. Iar asta este povestit într-un mod dramatic și nemaipomenit de captivant până la marele și emoționantul final.“ – Dresdner Neueste Nachrichten

CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU (n. 27.08.1967, Timişoara) trăiește în Elveția din 1982. A urmat studii de psihologie și psihopatologie la Zürich, specializându-se în terapia umanistă Gestalt. După absolvire a lucrat ca psiholog într-un centru de reabilitare pentru dependenţii de droguri. Din 2001 este scriitor liber-profesionist.

A publicat romanele Wunderzeit (Vremea minunilor, 2001), Der kurze Weg nach Hause (Scurtul drum spre casă, 2002), Der blinde Masseur (Maseurul orb, 2006), Zaira (2008), Jacob beschließt zu lieben (Jacob se hotărăște să iubească, 2011) și Der Mann, der das Glück Bringt (Bărbatul care aduce fericirea, 2016), apariții care s-au bucurat de o primire entuziastă în Elveția, Austria și Germania. Cărțile sale au fost traduse în peste zece limbi. Semnează periodic articole și eseuri în presa de limbă germană.

Foto: Catalin Dorian Florescu – Radu Sandovici

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.