Întâlnirea culturală a artiștilor, diplomaților și oamenilor de afaceri din spațiul lingvistic german la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnirea-culturala-a-artistilor-diplomatilor-si-oamenilor-de-afaceri-din-spatiul-lingvistic-german-la-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a organizat Întâlnirea culturală a artiştilor, diplomaţilor şi oamenilor de afaceri din spaţiul lingvistic german, eveniment găzduit de Primăria Sibiu în perioada 31 martie – 1 aprilie 2022.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2022

Relația reciprocă dintre cultură și mediul de afaceri, având la bază exemplul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, cu Secția Română și Secția Germană, Festivalul Internațional de Teatru și toate structurile conexe, precum și consolidarea pilonilor regionali ai culturii, educației și cercetării au fost temele de discuție ale întâlnirii de lucru anuală a diplomaților, artiștilor și oamenilor de afaceri germani.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor distinși invitați: doamna Corina Bokor, Vice-Primarul Municipiului Sibiu; Excelența Sa domnul Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria; doamna Kerstin Ursula Jahn, Consul – Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu; doamna Sonja Gebauer, Șefa Secției Cultură, Educație și Minoritate germană, Consilier politic – Ambasada Republicii Federale Germania în București; domnul Andreas Huber, Consul onorific al Austriei la Sibiu; domnul Daniel Plier, Consul onorific al Marelui Ducat al Luxemburgului; doamna Jana Flottmann, Referent Secția Cultură – Ambasada Republicii Federale Germania în București; domnul Thomas Șindilariu, Subsecretar – Departamentul Relații Interetnice din cadrul Guvernului României; domnul Dr. Joachim Umlauf, Director – Institutul Goethe; domnul Thomas Kloiber, Director – Forumul Cultural Austriac; domnul Wolfgang Köber, Președinte – German Business Club Transilvania; domnul Peter Hochmuth, Președinte – Clubul Economic German din Banat; domnul Dr. Paul-Jürgen Porr, Președinte Forumul Democrat al Germanilor din România; domnul Benjamin Józsa, Director executiv – Forumul Democrat al Germanilor din România; doamna Aurelia Brecht, Manager cultural IFA Sibiu; domnul Daniel Grecu, Director General Autoklass; domnul Claudiu Braicu, Sales Manager Autoklass Sibiu; domnul Thomas Emmerling, Director – Kunsthaus 7B; domnul Hunor Horvath, Șeful Secției Germane TNRS, reprezentanți ai mass-media de limba germană.

„Este o întâlnire cu totul specială pe care o gândim de mult timp și pe care, din fericire o putem organiza aici, la Primăria Sibiu, instituție care patronează Teatrul Național. Vreau să mulțumesc Primăriei Sibiu, doamnei primar Astrid Fodor și doamnei viceprimar Corina Bokor pentru susținerea pe care ne-o oferă. Cred că Sibiul este unul dintre cele mai bune exemple din lume în privința felului în care o comunitate s-a putut dezvolta printr-un dat cultural. Teatrul a fost, de-a lungul timpului, o formă de manifestare cu totul aparte în Sibiu. Am dezvoltat Festivalul Internațional de Teatru ca un simbol al ceea ce a însemnat puntea prin cultură pe care comunitatea germană a dezvoltat-o de-a lungul timpului și care este un semn de statornicie și de investiție la modul vizionar. Am dorit să organizăm această întâlnire între cei care găsesc liniile politice de investiție, dar și de dialog, și am gândit o serie de proiecte pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea teatrului în limba germană, în conexiune cu zona de educație”, a spus domnul Constantin Chiriac, Directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, în deschiderea lucrărilor.

În cadrul întâlnirii de la Sibiu au fost discutate proiectele pe care TNRS, prin Secția Germană, le-a propus partenerilor germani: extinderea ansamblului de limbă germană, sprijin pentru proiectele internaționale de teatru cu texte germane, piese de teatru, experți și artiști, creșterea numărului de invitați din spațiul german prezenți la Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, organizarea unui turneu anual cu spectacole din repertoriu sau invitate în Transilvania.

Una dintre preocupările TNRS este aceea de a pune bazele unei rețele de spectacole invitate care să poate fi organizată în orice perioadă a anului și care poate avea loc în zona transilvăneană de limbă germană.

Naționalul sibian a discutat cu invitații la eveniment necesitatea unei cooperări pe termen lung cu parteneri din Germania, Austria, Elveția, Luxemburg, Liechtenstein, Belgia și Olanda, care sprijină sau promovează proiectul TNRS, și chiar contribuie la modelarea acestuia, fapt care ar deschide oportunitatea de a atrage un public interesat în multe alte țări.
Oaspeții întâlnirii au fost prezenți la premiera spectacolului „Macbeth” după William Shakespeare, regia Botond Nagy, în limba germană, și la reprezentațiile „Trei surori”, de A. P. Cehov, și „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, ambele în regia lui Andrei și a Andreei Grosu.

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

17
/06
/22

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu cea de-a IX-a ediție anul acesta, în perioada 18–24 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu și la Cinema Astra.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

15
/06
/22

Doi oameni: un bărbat și o femeie. Un butoi, niște soldați cărora li se dau onorul pentru că pleacă la război și o mică poveste umană tumultoasă. Este vorba despre spectacolul „Doi într-un butoi” după o idee de Françoise Thomas, regizat de unul dintre dintre cei mai talentați regizori ai generației tinere, Florin Liță.