Întâlnirea. Eseu despre singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnirea-eseu-despre-singuratate/

Spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp”, în regia lui Toma Dănilă, după un text de Samuel Beckett, se joacă la Unteatru. În spectacol apare un singur actor: Constantin Cojocaru.

Un articol de Andrei Crăciun|14 ianuarie 2019

Are loc o întâlnire fericită, așadar magică, în teatrul Unteatru din București.

S-au întâlnit un text de-al lui Beckett (care nu e însă beckettian, îi lipsește absurdul desăvârșit), un mare actor la vârsta deplinei maturități (Constantin Cojocaru) și căutarea autentică a unui regizor tânăr (Toma Dănilă) de a înțelege vârsta de aur.

Bătrâneții i se spune vârsta de aur, dar ea nu e așa decât în cazuri excepționale. Bătrânețea vine îndeobște cu singurătatea, retragerea din lume și adeseori cu alienarea și viața îndărătul baricadelor personale. Bătrânețea nu e o plimbare în parc.

Beckett știa ce este bătrânețea, iar textul la Ultima bandă a lui Krapp e dureros, tocmai pentru că e adevărat.

Monodramă. Așa se numesc, convențional, genul acesta de spectacole (cuvântul spectacol e, de asemenea, o convenție mai degrabă nepotrivită în context). Monodrama, așadar.

Textul lui Beckett e greu pentru că ne duce acolo unde nu vrem să ajungem, în largul unui ocean în care fiecare e singur doar cu sine și, dacă are noroc, cu amintirile care îi rămân din viață.

Krapp ascultă o bandă de magnetofon. Krapp își înregistra ideile haotice, Krapp e acum bătrân și e singur și ascultându-se vorbește cu cel care a fost cândva.

Krapp este, înțelegem, un scriitor care nu și-a împlinit speranțele – nu contează, oricum nu-și vrea anii trecuți înapoi.

E întuneric în sala mică de la Unteatru și Constantin Cojocaru scoate sufletele spectatorilor și jonglează cu ele, magic, ca și cum ar fi niște bulgări de zăpadă care i se topesc în căldura palmelor.

Domnul Cojocaru este un mare actor.

Seara începe cu Krapp privindu-se în oglindă. Se privește îndelung și insuportabil și, niciun cuvânt dacă n-ar fi spus mai departe actorul, totul ar fi fost înțeles, totul, totul, totul – în tristețea sa inevitabilă, de care zadarnic fugim.

La sfârșit, în noapte, oamenii ies năuci de la monodramă, și e iarnă și e întuneric și ei tac, cum se cuvine să taci când ți se încredințează o taină.

Taina: Krapp e acolo, mereu e acolo, și ne așteaptă.

S-au întâlnit un text de-al lui Beckett (care nu e însă beckettian, îi lipsește absurdul desăvârșit), un mare actor la vârsta deplinei maturități (Constantin Cojocaru) și căutarea autentică a unui regizor tânăr (Toma Dănilă) de a înțelege vârsta de aur.



19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

18
/08
/22

Era anul 1998, la Costinești, când regizorul Cornel Todea, inițiatorul programului, definea Gala Tânărului Actor HOP ca „teritoriul oferit paradoxului de a te putea afirma pe tine prin și alături de ceilalți”, ca „teritoriul oferit îndrăznelii de a fi tu însuți”, „curajului de a experimenta”.