Pe Alin Florea l-am întâlnit în afara scenei. Se pregãtea pentru un spectacol care avea sã se joace în seara interviului şi a avut amabilitatea de a vorbi puṭin despre cât de actual mai este caragiale, despre spectacolul pentru care a fost premiat cu cel mai bun One man Show şi despre multe altele. […]
Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012
Pe Alin Florea l-am întâlnit în afara scenei. Se pregãtea pentru un spectacol care avea sã se joace în seara interviului şi a avut amabilitatea de a vorbi puṭin despre cât de actual mai este caragiale, despre spectacolul pentru care a fost premiat cu cel mai bun One man Show şi despre multe altele.
Andrada Vãsii: în primul rând felicitãri pentru premiul obṭinut. Cum v-aṭi simṭit în momentul în care aṭi aflat despre aceastã reuşitã ?
Alin Florea: M-am bucurat, evident. Orice premiu te bucurã, deoarece este o atestare a muncii tale. Important este cã atmosfera a fost frumoasã şi am avut un spectacol cu adevãrat bun. În plus, m-am împrietenit cu marea majoritate a participanṭilor.
A.V.: Cât de greu este sã vã pregãtiṭi pentru un astfel de spectacol luând în considerare faptul cã acṭiunea se centreazã pe un singur actor ?
A.F. : Pregãtirea este mai mult psihicã, nu ṭine de ceva anume legat de scenã. Dacã îṭi place ceea ce faci este mult mai simplu. Când faci lucruri de genul acesta, apare şi siguranṭa spectacolului; trebuie sã ai plusul acela de bucurie şi totul este bine.
A.V. : Jucaṭi rolul lui Caṭavencu, la Ploieşti. Intrebarea este simplã: credeṭi cã se mai aplicã scrierile lui Caragiale societãṭii actuale?
A.F. : Din punctul meu de vedere, nu numai cã se aplicã, dar este şi uşor depãşit. Adicã din perspectiva de spectator te temi puṭin de ceea ce se întâmplã acolo, de maşinaṭiuni, dar lumea contemporanã a depãşit de mult acest prag. Este mult mai rea.
A.V. : Din dinamica pe care aṭi întâlnit-o la spectacole, credeṭi cã mai savureazã publicul român comedia? Sau aṭi întânit un public preponderent trist ?
A.F. : Publicul român adorã comedia. Cu dramele are o uşoarã problemã, pentru cã are parte de dramã cam în fiecare zi. De aceea vine la teatru- ca sã se bucure. Se bucurã mai greu de actul teatral în cadrul unei drame. Trebuie sã îl convingi. Totuşi, adorã comedia.
A.V. : Dar publicul tânãr ? Este adevãrat cã ne confruntãm cu o generaṭie care nu mai consumã act teatral şi nici valori ?
A.F. : Intotdeauna generaṭia tânãrã a venit la teatru. Nu cred cã este adevãrat ce se spune. Tinerii de calitate încã vin la teatru. Cel puṭin eu, nu ştiu de ce, am avut public din toate categoriile de vârstã. Este un lucru bun cã vin în numãr mare la teatru, lãudabil.
A.V.: Legat de roluri şi afinitãṭi : existã acel rol perfect de care aṭi fost atras, de care v-aṭi îndrãgostit ?
A.F.: Eu mã regãsesc în toate rolurile pe care le-am jucat şi pe care le voi juca. E adevãrat cã existã un rol pe care vreau sã îl joc; de fapt l-am jucat în facultate şi îmi doresc sã îl joc şi în teatrul profesionist: Richard al III-lea.
A.V. : Cum a fost prima întâlnire cu acest personaj pe scena din Iaşi ?
A.F. : Când l-am jucat prima oarã în Iaşi a fost emoṭionant; mai ales cã era acasã şi au venit rudele, prietenii.
A.V. : Au rãmas acum emoṭiile de atunci ?
A.F. : Intotdeauna rãmân. Te gândeşti cã poate nu e bine, cã mai ai de remediat. Niciodatã nu repet textul cu o orã înainte de spectacol. Când mã voi retrage vreau sã joc Regele Lear [ n.a. : râde]. Cât despre spectacolul pentru care am luat premiul [n.a. : Visul unei nopṭi de galã în regia lui Radu Nichifor], vreau sã spun cã este plin de piese din musical-uri, din desene animate celebre. Iar la pian îl am alãturi pe Cornel Cristei- unul dintre fondatorii trupei Roşu şi Negru. Mi-a fost de un mare ajutor şi a conferit încredere pe acest domeniu al coloanei sonore. Si, în plus, îmi este şi un prieten foarte bun.
A.V.: Inseamnã cã spectacolul beneficiazã de o dinamicã specialã.
