INTERVIU. De vorbă cu protagoniştii din… Talk to the Bomb
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-de-vorba-cu-protagonistii-din-talk-to-the-bomb/

Unele veri petrecute în Vama Veche rămân în istorie ca adevărate tripuri iniţiatice – se întâmplă poveşti pe care n-ai cum să le uiţi, întâlneşti oameni care-ţi modifică cursul vieţii, asculţi muzici care te vor bântui în timp. “Talk to the Bomb” este povestea unui triunghi amoros născut pe plaja din Vama Veche în vara lui 2001, este dramatizarea uneia din miile de poveşti de dragoste care au început acolo, pe nisipul din Vamă.

Un articol de Georgiana Ene|20 mai 2015

Marele pariu al acestui spectacol este să umple sufletele spectatorilor în serile frumoase de vară cu o poveste de dragoste, care ar fi putut să-i aibă ca protagoniști pe oricare dintre ei.

Povestea Sașei (Grațiela Bădescu), a lui Alex (Alex Fifea) și a Voinicului (Dan Lupu) este obsedantă, ca o melodie tare ascultată pe repeat. Destinele celor trei se intersectează în umbra amenințătoare a unui 11 septembrie care încă nu s-a întâmplat. Și o parte din poveste o aflați chiar de la protagoniști.

Cum a fost prima întâlnire cu personajele voastre?

Grațiela Bădescu: M-am întâlnit cu Sașa acum câțiva ani când am facut prima lectură a textului la lorgean. Rucsandra (Rucsandra Pop, dramaturg) era în America, așa că mare parte din întrebările mele legate de Sașa își găseau răspunsuri în restul scrierilor ei. Apoi, în decembrie 2011, am stat aproape o lună cu Rucsandra povestind și asistând la nașterea variantei de text pe care îl are acum spectacolul. E un sentiment plăcut să lucrezi așa, să vezi cum personajul tău capătă formă prin toate informațiile cu care intri în contact. Dar prima întalnire veritabilă cu Sașa, rămâne lectura din garsoniera lui Lorin din februarie 2011, iarna, zăpada, câțiva oameni simpatici care au rezistat la un text care dura aproape două ore, servețele și încăperea luminată de o lampă.

Alex Fifea: Haha, păi cred ca eram la Rucsi pe canapea. Cu câteva zile înainte  tocmai mă întorsesem de la un cules de vie, de la țară. Nu mai știu cum ajunsesem acolo, dar muncisem iar endorfina era la niște cote foarte … wow. Și am dat peste personajul asta și mi s-a părut că seamănă cu mine cumva. Nu cu mine de-acum, cu mine din zilele alea, din 2001. Atunci chiar eram puști. Acum că mă gândesc, a trecut ceva vreme de-atunci. Jucăm spectacolul de ceva timp!Talk to the Bomb

Dan Lupu: Prima mea întâlnire cu Voinicul a fost într-o seară ploioasă de toamnă, când Rucsandra mi-a spus așa dintr-o dată că eu aș fi un Voinic foarte bun. Comicul vine din faptul că era literalmente a doua oară când o vedeam. Am citit textul apoi și am decis că e un joc din care trebuie să fac parte.

Ați crezut că vi se potrivesc rolurile? Dacă nu, ce rol ati fi vrut să jucați?

Grațiela Bădescu: Am crezut de fapt că înțeleg filtrul prin care vede Sașa lumea. Sașa are o zonă poetică mixată impecabil cu o zonă de pragmatism, o zonă de alint combinată cu seriozitate și (im) pertinență. Sașa e un mozaic de trăiri care necesită atenție constantă în materializarea evoluției ei scenice. Dar dincolo de spectacolul propriu-zis, Sașa e un personaj cu care mi-am petrecut patru ani de viață și evoluție artistică.

Alex Fifea: Da, pentru ca îl înțeleg și e foarte ușor să-i iei partea. Asta nu știu dacă numai pentru mine ca actor sau și pentru public. Probabil și pentru public. Am ținut cu el tot timpul. E chestie și de băiețeală și de nu știu ce chimie; faimoasa chimie dintre personaje sau dintre personaje și actor. Toți am trecut prin perioade de-astea de orbire, de noaptea minții, când na, tot ce îți poți imagina și tot ce visezi are legatură cu „obsesia” ta, cu trauma, cum a zis Rucs.

Dacă nu era această chimie, aș fi încerct rolul Grațielei. Acuma pe bune, puteam să joc și Voinicu. Era „compoziție”. Glumesc, chiar îmi place de Alex!

Dan Lupu: Ca să fiu total onest e prima dată când sunt distribuit în rolul ăluia după care mor toate fetele. E o presiune pe care am simțit-o de la prima lectură.  Îmi place să cred că personajul meu nu-i doar o față frumoasă, un decor. E și el om cu vise, nesiguranțe și alegeri neinspirate. Asta am și încercat, să-l fac cât mai uman posibil pentru că, așa cum zice și textul, „când vezi lacrimi în ochii unui bărbat de peste 1.80” e cam greu să nu te emoționezi.

 Saşa era pulsul meu care-o lua razna

Cum o vedeaţi pe Sașa?

Grațiela Bădescu: Așa cum o văd și acum: o tipă supermișto surprinsă într-un moment al existenței ei. Și ce-mi place cel mai mult e că o vedem pe Sașa în momentul schimbării ei. De altfel, nu ne interesează chiar toate detaliile trecutului sau viitorului ei, pentru că prezentul ei e mult prea puternic, „iți ia ochii”.

Alex Fifea: Sașa era în detalii, în tăceri, în felul molipsitor în care râdea sau în cum își ținea țigara. Sașa era mai ales lipsa ei, în orele care treceau ca niște melci obosiți și uscați până când apărea ea ca apoi să se transforme în șerpi dubioși și să dispară în lumina dimineții. Era în căldura lăsată de obrazul care mă atingea aproape electric, în nopțile alea demente cu muzica urland în boxe, atunci când se apleca peste bar să-mi ceară un white russian. Era pulsul meu care-o lua razna când reușeam să-i țin privirea pentru mai mult de trei secunde. Ea era toate lucrurile astea.

Dan Lupu: Culmea e că eu am cunoscut o Sașa în viața reală. Prin urmare imaginea personajului se suprapune cu imaginea pe care o am eu în cap destul de mult. Cert e că în viața reală am fost în ipostaza în care e Alex în piesă.

Cum îi vedeai tu pe pretendenții tăi, Sașa/Grațiela?

Multă vreme i-am vazut doar prin ochii Sașei. Mi se părea atât de drăgut felul în care ea îi vedea și relaționa cu ei, încât părerile și viziunile mele personale nu mai aveau loc. Și n-ar fi adus nimic în plus. De fapt, Sașa, Alex și Voinicu trăiesc un fel de „Visul unei nopți de vară”, varianta 2001. Îndrăgosteala și coincidență!

Talk to the Bomb Cum a fost întâlnirea cu Rucsandra. Sunteți la prima colaborare cu ea?

Grațiela Bădescu: “Talk to the Bomb” e al doilea din cele trei spectacole scrise de Rucsandra în care joc. Termenul de colaborare e prea sec. Aș putea spune că fiecare spectacol al ei e un punct de întâlnire între oameni faini. Dincolo de distribuții,  care „îi cam ies de fiecare dată”, mai e și legătura directă cu ea. Nu pot spune decât că sunt norocoasa să lucrez cu „dramaturgul în viață”, care are o mare generozitate când se ajunge la  discuții despre personaj. Rucsandra are o vorba” fiecare spectacol are viața și istoria lui”. Am preluat asta în ceea ce privește personajul Sașa. Foarte multe nuanțe s-au așezat în timp și asta datorita multor discuții atât cu Lala Misosniky, regizoarea spectacolului, dar și cu Rucsandra și băieții, Alex și Dan. Cred că cel mai tare mă distrez când avem senzația că povestim despre viață și alte întâmplări, iar la finalul discuției mie mi se clarifică câte ceva legat de Sașa, sau de Maria (personajul meu din Huevos Congelados la care lucrez acum). Rucsandra e un om pentru care colaborarea e mai degrabă echivalentă cu a împărți o bucată de timp, de suflet și de viață.

Alex Fifea: Da, e prima dată când lucrăm împreună. Am facut asta din 2012 și deja sunt trei ani, iar eu abia aștept să mai facem ceva. Sunt convins că o să mai facem!

Dan Lupu: Întâlnirea cu Rucsandra mi-a întărit speranța că încă poți găsi oameni pasionați de ceea ce fac, oameni deștepți, oameni care se bucură de momente și de întâmplări și-s foarte carismatici făcând asta. Cred că textul ăsta, felul în care e scris, felul în care îți vorbește, o caracterizează foarte bine pe Rucsandra. E prietenos, direct, vine peste tine dar nu te lovește, te ia cu el într-o poveste ca-n viață.

 Urmează…  „La nimfomane”

Spectacolul este o poveste de iubire de-o vară. Extinsă în iarnă când teoretic personajele nu se mai întâlnesc și totuși acest lucru se întâmplă. Cum vedeați voi întâlnirea lor? Ce așteptări aveați de la ele?

 

Grațiela Bădescu: Sașa și Voinicu trăiesc împreună experiența unui Revelion ratat. Asta generează spargerea bulelor de proiecție ale fiecăruia dintre ei. Alex e adus în context printr-o coincidență bizară, se pare că și-au făcut toți trei vacanța de Crăciun la ski, la Sinaia, iar Sașa n-avea ochi să-l vadă pe Alex, când Voinicu skia ca un zeu și ea trăia cea mai tare vacanță de Craciun ever!

Dan Lupu: Eu cred că personajele există foarte coerent în afara textului și asta-i una dintre parțile frumoase ale spectacolului. Nu ai nevoie de nimic mai mult decât ce-ți spune Rucsandra prin noi, actorii.

Cum e trecerea de la iubirea inocentă, sensibilă la cea asumată, matură? Cât de mult se transformă fiecare personaj?

Grațiela Bădescu: ”Talk to the Bomb” suprinde tocmai această trecere. Fiecare personaj iese schimbat. Cu mai multe sau mai puține schimbări evidente, dar traseul fiecăruia e clar că nu va mai fi la fel. Cu Sașa schimbată, ne vom întâlni în”La nimfomane”, spectacolul continuare , ”Talk to the Bomb” fiind  un episod marcant din viața acesteia.

Alex Fifea:  Eu cred în chestia aia cu whisky-ul și cu vinul care devin mai bune de la an la an. E valabilă și în cazul personajelor din spectacolele adevărate, din spectacolele mișto. Cu cât trece timpul, dacă lucrezi pe bune la rol și te interesează ce faci,  descoperi alte și alte nuanțe, rafinezi (poate și edulcorezi un pic, asta pana la urma apare natural) totul. Sigur că există și pericolul blazării, al rutinării. Dar aici nu cred că e cazul pentru că și eu, și Grațiela Bădescu și Dan Lupu suntem buni la ceea ce facem. Suntem coreți în ceea ce facem, ca actori. Și ăsta e mare lucru în zilele noastre.

Dan Lupu: E greu să răspund la întrebarea asta fără să spun ce se întâmplă până la finalul spectacolului. Și pentru că nu vreau să spun sub nicio formă, o să răspund că Voinicul are, cred, una dintre cele mai mari transformări din piesă însa i se întâmplă atunci când lucrurile nu mai pot merge decât într-o singură direcție.

Prin gaura cheii,  în sufletele personajelor

Cum credeți că vor arăta persoanejel voastre după zece ani?

Grațiela Bădescu: Sașa se uită în urmă, la un an distanță, tot în Vamă și zâmbește. Până la urmă tot haosul pe care l-a simțit a dus la un alt tip de Talk to the Bomb ordine.

Alex Fifea: Habar n-am. Sper să-și spună mai des povestea, asta clar! Pentru că asta facem și eu Alex, și el, Alex.

Dan Lupu: Voinicul e un om cu vise, aspirații, pe care viața l-a făcut să se conformeze. Cred că întâlnirea cu Sașa îl schimbă și cred că după zece ani are puterea de a alege curajos ce e mai bine pentru el, are puterea să se situeze mult mai precis într-un context și asta cred că-i dă un soi de libertate pe care cumva ni-l dorim cu toții.

Ce doriți să transmiteți publicului? Pentru că încă de la început se crează o legătură cu acesta și îl implică în poveste.

Grațiela Bădescu: Mă distrez de multe ori spunând că cei care văd spectacolul se uită „prin gaura cheii” în sufletele personajelor.  Și cred că fiecare am fost pe rand: Sașa, Alex, Voinicu. Și cam  despre asta se vorbește după fiecare spectacol cu cei cu care rămânem să „împărtășim impresii”, cunoscuți sau necunoscuți. Textul e atât de bine scris încât uneori oamenii credeau că improvizam, pentru că totul părea atât de natural. Anul trecut dupa Homefest a fost o spectatoare cu care am rămas la povești cam o oră și care îmi spunea că nu mă crede că povestea asta nu mi s-a întâmplat mie, și că îi tot vine să-mi spuna Sașa, nu Grațiela. Cred că cel mai simpatic moment e când văd zâmbete pe fețele oamenilor care se ridică de pe scaune la final și mi-e clar că în mintea lor e ceva de genu’ „been there, done that”

Alex Fifea: Păi, fix asta: o poveste. O poveste de dragoste, de nedragoste, din vara lui 2001. Da, anul ăla ne-a schimbat tuturor viețile. Ne-a schimbat și iubirea?  Atunci ne-am făcut cu toții copii mari.  Poveștile nasc idei. Automat te gândesti „Eu ce făceam atunci? Cum eram atunci? Cine sunt acum? Mai semăn cu mine?” Cred că oamenii care vin la teatru vin și pentru ca cineva să le mai dezmorțească sinapsele și inimile. Și noi livram asta.

Dan Lupu: Din experiența de până acum pot să vă asigur că dacă veți veni la ”Talk to the Bomb” vă veți regăsi în multe dintre situații, vă veți amuza și vi se va face dor de mare, de Vamă și de iubirile de acolo.

TALK TO THE BOMB – INFO

De: Rucsandra Pop

Cu: Grațiela Bădescu, Alex Fifea și Dan Lupu

Regia: Lala Misosniky

Grafică afiș: Alec Pop

Foto afiș: Manole Sava

Urmatoarea reprezentație: vineri 22mai, 2015, la Godot-Cafe Teatru, sala SubScenă

Foto: Talk to the Bomb – Oana Radu

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.