INTERVIU EXCLUSIV Luminiţa Gheorghiu: „Politicienii ar trebui să ajute filmul românesc, pentru că ne chinuim inimaginabil!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-exclusiv-luminita-gheorghiu-politicienii-ar-trebui-sa-ajute-filmul-romanesc-pentru-ca-ne-chinuim-inimaginabil/

Publicaţia „Variety“ a scris că „Luminiţa Gheorghiu reuşeşte un veritabil tur de forţă“ în filmul „Poziţia copilului“. „The Hollywood Reporter“ a plusat, spunând că actriţa „străluceşte în rolul unei mame posesive ce începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil“. Regizorul Cristi Puiu crede că Luminiţa Gheorghiu ar merita un Oscar, […]

Un articol de Dan Boicea|18 februarie 2013

Publicaţia „Variety“ a scris că „Luminiţa Gheorghiu reuşeşte un veritabil tur de forţă“ în filmul „Poziţia copilului“. „The Hollywood Reporter“ a plusat, spunând că actriţa „străluceşte în rolul unei mame posesive ce începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil“.

Regizorul Cristi Puiu crede că Luminiţa Gheorghiu ar merita un Oscar, pentru toate rolurile ei memorabile, printre care se numără şi cel al asistentei de pe Ambulanţă, din „Moartea domnului Lăzărescu“.

Luminiţa Gheorghiu era acasă, în apartamentul ei dintr-un bloc bucureştean, în momentul în care Wong Kar Wai, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin, a anunţat că filmul lui Călin Netzer este câştigătorul trofeului suprem, Ursul de Aur.

Într-un interviu acordat astăzi pentru Ziarul Metropolis (www.ziarulmetropolis.ro), Luminiţa Gheorghiu îşi face un autoportret realist. Vorbeşte despre actriţa modestă şi perfecţionistă, care a reuşit rolul vieţii ei în „Moromeţii“ şi despre mama cicălitoare din viaţa reală, care le-a stimulat pe cele două fiice ale ei să înveţe, să înveţe, să înveţe.

Dan Boicea: Nu v-am văzut pe scenă la festivitatea de premiere de la Berlin? Unde eraţi?

Luminiţa Gheorghiu: Eram acasă, în Bucureşti, în apartamentul meu dintr-un bloc foarte drăguţ. Mă uitam la televizor, care fâlfâia, pentru că nu mergea cum trebuie. Una dintre fetiţele mele, Alexandra, mi-a spus aşa: „Mama, eşti foarte talentată, ai două mâini stângi. Vin să-ţi dau drumul la calculator, ca să te uiţi pe net la festivitate“. Din când în când, televizorul îşi mai revenea, pentru că avea un fir care nu făcea bine contactul. Mă uitam ba la el, ba pe net.

Dar de ce n-aţi rămas la Berlin până după anunţarea câştigătorilor?

Pentru că acasă am putut să ţip şi să mă bucur! Dacă aş fi fost la Berlin, trebuia să urc pe scenă, să fiu decentă, elegantă… Aşa a fost la Mungiu, cu „4,3,2“. Şi eu, şi fetiţa mea cea mare, Maria, care a terminat Stomatologia de un an, am izbucnit atunci în plâns. Şi acum mi-am dat seama că dacă o să merg la Berlin n-o să pot să-mi controlez reacţiile emoţionale. Şi mi-am zis să stau la Bucureşti, să-mi rezolv şi unele treburi personale, şi să mă şi bucur sonor, cât vreau eu.

„Trebuie să-ţi laşi copilul să-şi aleagă profesia şi partenerul de viaţă, pentru că fiecare ştie mai bine ce-şi doreşte“.

În film jucaţi rolul unei mame autoritare, care vrea să controleze viaţa fiului ei. În viaţa personală, aveţi două fiice. Sunteţi o mamă posesivă în relaţia cu ele?

Eu sunt o mamă iubitoare şi le ador, pentru că merită. Ne-am „chinuit“ cu ele să cânte la instrumente muzicale, să înveţe patru limbi străine şi să facă sport. N-au făcut scrimă şi călărie, în rest au practicat toate sporturile: înot, patinaj, role, bicicletă etc. Maria a făcut zece ani de chitară clasică, iar Alexandra a făcut mandolină şi pian. Le-am pus să înveţe să scrie şi să citească înainte de a se duce la şcoală şi le-am terorizat cu următoarele întrebări: „De ce ai luat 9 şi nu ai luat 10? S-a dat vreun 10? Deci s-a dat… De ce nu l-ai luat şi tu?“.

Porţia de citit a fost zilnică, până când Maria m-a rugat să n-o mai terorizez şi mi-a spus că a ajuns să citească şi în pauză, ca să nu se plictisească. Am vrut să mă asigur că fetele mele pot fi documentate şi informate, pentru că unul dintre prietenii care nu te înşală niciodată este lectura. Poate că nu trebuia să le terorizez cu întrebările astea. Alexandra mi-a dat, cândva, o replică foarte inteligentă: „Mamă, să ştii că premianţii şcolii nu sunt premianţii vieţii“. Eu am învăţat de la copiii mei. Când le cumpăram câte ceva, îmi spuneau: „Nu ne mai face atâtea surprize, pentru că ne descurcăm foarte bine şi singure“. M-au uşurat şi pe mine, pentru că n-am mai stat să vorbesc ba cu Moş Crăciun, ba cu Moş Nicolae…

În plus, le-am dat libertate să plece cu prietenii în excursii şi am avut încredere în ele. Cicăleala mea a fost legată doar de şcoală. Maria a terminat Facultatea de Stomatologie la zi, cu note excepţionale, iar Alexandra a terminat regie de film.

Dar nu îi e greu Alexandrei să răzbată în profesia asta?

Ba da. Alexandra a făcut regie împotriva voinţei mele şi a soţului meu, deci tot cum a vrut ea. I-am spus că este greu, dar trebuie să-ţi laşi copilul să-şi aleagă profesia şi partenerul de viaţă, pentru că fiecare ştie mai bine ce-şi doreşte. Alexandra a lucrat în câteva locuri. E foarte greu să-ţi găseşti loc. A colaborat cu mine la al doilea film pe care l-am făcut cu Stere Gulea, „Sunt o babă comunistă“, film care va avea premiera la puţin timp după „Poziţia copilului“. Alexandra este harnică, motivată şi foarte tipicară.

Dumnezeu să-mi lase acelaşi destin, adică să mă ajute să fac rolurile foarte bine. Dacă apare un destin peste acesta şi o să joc cu Helen Mirren, o să-mi pară foarte bine.

Producătoarea filmului, Ada Solomon, a spus pe scenă la Berlin, după ce a primit Ursul de Aur, că politicienii români trebuie să acorde o mai multă atenţie acestori ambasadori ai României, filmele. De ce nu privesc oamenii politici în această direcţie?

Aceşti politicieni ar trebui să vadă cine aduce profit moral României şi ar trebui să ajute filmul românesc, pentru că ne chinuim inimaginabil! Şi avem rezultate superbe. Este păcat. Trei lucruri aduc fală României: elevii noştri olimpici, sportivii şi actorii. Mă refer la rezultate imediat la vedere, pentru că avem, bineînţeles, şi medici foarte buni şi oameni din alte domenii de activitate. Dar cultura este un ambasador rapid.

Publicaţiile internaţionale v-au lăudat prestaţia şi după „Moartea domnului Lăzărescu“, dar mai ales acum. Vă poate schimba destinul dumneavoastră de actriţă această unanimitate? Vă doriţi asta?

Destinul meu, după cum consider eu, a fost prestaţia din „Moromeţii“. Am mai multe apariţii, destul de mulţumitoare, dar partiturile mai importante îţi fac loc cu adevărat. Deci „Moromeţii“ a fost destinul meu. Premiile pe care le-am obţinut cu „Moartea domnului Lăzărescu“ m-au bucurat şi m-au făcut foarte fericită. Acum, a apărut şi acest premiu pentru „Poziţia copilului“. Eu îmi doresc, pentru mine personal, ca Dumnezeu să-mi lase acelaşi destin, adică să mă ajute să fac rolurile foarte bine. Dacă apare un destin peste acesta şi o să joc cu Helen Mirren, o să-mi pară foarte bine! M-am bucurat şi de cele două colaborări cu două actriţe excepţionale, Juliette Binoche şi Isabelle Huppert. Îl las pe Dumnezeu să hotărască pentru mine, pentru că a hotărât foarte bine până acum.

V-au remarcat regizori importanţi, după parcusul dumneavoastră?

M-a remarcat Michael Haneke, în 1999, fără să vadă altceva şi fără ca eu să particip la vreun festival internaţional. A venit, a cerut probe, şi m-a ales pe mine, pentru filmul „Code inconnu“, unde am jucat alături de Juliette Binoche. După aceea, deşi cei doi m-au iubit, n-am insistat să-mi iau impresar, pentru că am considerat că rolul meu de acolo putea fi ambasadorul meu cel mai bun. Apoi, în 2002, am jucat în alt film al lui Haneke, „Le temps du loup“, alături de Isabelle Huppert. Ulterior, am avut un rol mai mic într-un film făcut de BBC. Dar eu sunt foarte bucuroasă să lucrez cu regizorii români pentru că tot în străinătate ajung. Am fost cu ei la multe festivaluri internaţionale.

Spectatorii v-au văzut mai mult în filme şi poate că nu ştiu că aveţi roluri şi în teatru. În ce spectacole vă pot vedea?

Reiau spectacolul „Baba care ascultă Abba“ la Teatrul Metropolis din Bucureşti (n.r. – spectacolul este programat pe 2 martie, de la ora 19.00). E o mare bucurie pentru mine. Am avut o colaborare cu Teatrul Nottara şi cu Emil Hossu, dar el s-a prăpădit, spre marea noastră tristeţe, pentru că era o minune de actor şi de om. Colaboram şi la Teatrul Bulandra, dar acel spectacol nu se mai joacă. Am un proiect de film şi un alt proiect cu Petru Hadârcă, cel care a montat la Nottara „Piaţa Vladimir“. Deci singurul spectacol în care joc acum este „Baba care ascultă Abba“, regizat de Theo Herghelegiu, la Teatrul Metropolis.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

24
/07
/13

Cinematografia mondială a oferit în istoria sa numeroase portrete remarcabile de rebeli. Însă şi filmul românesc din timpul comunismului a avut propriii tineri nonconformişti, spirite libere şi periculoase pentru un întreg sistem.