INTERVIU Serban Tomsa: O coborâre în infern
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-serban-tomsa-o-coborare-in-infern/

În ultimul episod al interviului cu Şerban Tomşa, veţi afla despre tabieturile de scriitor ale romancierului ( sau despre cum şi când scrie Ş. T. ) şi de ce acesta a stat mulţi ani departe de masa de lucru.

Un articol de Constantin Piştea|31 mai 2014

INTERVIU Serban Tomsa, ultimul episod

– Vorbeați despre un accident din 1978? Puteți vorbi despre el, pe scurt?

Cişmigiu, 1977 – cu Ion Rotaru, Calin Mihailescu, Rodica Zafiu, Şerban Tomşa, Dana (Cioroianu) Papadima şi Liviu Papadima

– A fost un moment straniu. În iarna lui 1978, prodecanul Pompiliu Marcea ne-a scos de la cursul lui Paul Cornea să dezgropăm Universitatea de sub nămeţi. Fusese viscol mare, încă ningea şi bătea vântul, dar de la prelegerile lui Paul Cornea n-aş fi lipsit în ruptul capului. Marcea ne adusese şi lopeţi, pe care le pusese la uşa amfiteatrului Odobescu. Cei mai mulţi s-au bulucit spre ieşire şi au fugit acasă. Am rămas împreună cu Papadima, Călin Mihăilescu şi încă vreo două-trei fete. Ştiu că una dintre ele avea limba foarte ascuţită şi îşi cam bătea joc de toată lumea, dar mai ales de profesori. Nu aveam căciulă, o uitasem sub pupitru după un curs al lui Pavel Ruxăndoiu şi am stat în viscol, cu capul descoperit, mai mult de trei ore.

M-am întors la cămin, m-am culcat, iar a doua zi simţeam că am craniul gol pe dinăuntru. A treia zi, mi s-au umflat tâmplele şi au început să-mi dea fulgere de durere prin cerebel „Bătrâne, e nasol de tot, mă încuraja cel mai bun prieten de atunci, Ion Stratan. Am avut un prieten care prezenta aceleaşi simptome. Ce crezi că avea, bătrâne? Lichid la cap, bătrâne. N-a scăpat, săracul!” Am ajuns la Spitalul Studenţesc, unde medicii nu-şi dădeau seama ce am. Dureri persistente la cap, temperatură de 38 de grade Celsius, apoi inflamaţii în jurul gâtului şi, ulterior, în tot corpul. Apăsam pe umăr şi mă durea în creier.

Opt luni în spital

Am stat opt luni în spital şi, în halul în care eram, am dat o sesiune de examene. Nici nu vedeam bine, dar n-am picat nicio probă. Am obţinut în continuare o medie valabilă pentru bursă. Începusem să public eseuri şi poeme prin revistele studenţeşti şi îmi făceam curaj să citesc în „Cenaclul de Luni”, condus pe atunci de prietenul Stratan şi patronat de Nicolae Manolescu. S-a dus totul de râpă. „Accidentul” ăsta m-a îndepărtat pentru decenii întregi de masa de lucru.

Aşa se explică de ce am debutat în 1974 şi am publicat primul volum în… 2003. Mi-am revenit parţial datorită sfaturilor unui student, internat şi el pentru o răceală. Mi-a recomandat să mestec Propolis de albine. Am ros, în vara aceea, kilograme întregi. Se găsea pe piaţă şi era ieftin. Mai târziu am folosit Proposept. Dar mai am şi acum necazuri. Probabil că dacă pe atunci ar fi fost folosite antiinflamatoare şi antibiotice corespunzătoare, n-aş mai fi trecut prin atâtea chinuri. Cu timpul, din variate motive, am ajuns însă un musafir obişnuit al Infernului.

– Să nu lăsăm neacoperit capitolul curiozități de cititor: aveți tabieturi? Cum, când, unde scrieți? Și cu ce?

sceptic

Poetul Valentin Emil Muşat, Marin Neagu şi poetul Laurian Câmpeanu ( cu măna pe umărul meu)

– Scriu în puţinul timp rămas după ce îmi ţin cursurile – cinci-şase ore zilnic – şi după ce dau meditaţii. Reuşesc să fac mai multe sâmbăta, duminica şi în vacanţe. Vedeţi cât timp mi-a luat să vă răspund la câteva întrebări. Duc o viaţă austeră. În 35 de ani de muncă, am făcut un concediu de trei zile, la Slănic Prahova, şi unul, de o săptămână, la mare. Nu beau cafea din 1994, nu mai fumez din 1992. Înainte, beam alcool foarte rar, în stil Faulkner. Adică două-trei zile la rând, apoi pauză şapte-opt luni. Acum nu mai beau deloc. Băutura scade calitatea scrisului. Nu aduce inspiraţia, ci o omoară, dându-ţi totuşi iluzia înşelătoare că scrii genial. Un vaccin antitetanos expirat mi-a reinflamat nişte nervi şi am, periodic, insomnii devastatoare. Au fost ani în care n-am dormit o secundă timp de trei luni. V-am spus toate astea, fiindcă este ceva care mă ghidează de sus sau din inconştient. Când încep să scriu prost şi nu-mi dau seama de asta, mă îmbolnăvesc, nu mai pot dormi şi am brusc revelaţia că merg pe un drum greşit. După ce mă însănătoşesc, iau treaba de la capăt, cu o prospeţime incredibilă, la un nivel superior.

Până la „Călugărul Negru”, scriam de mână şi transcriam forma finală pe coli – patruzeci pe zi! -, dar ultima persoană care mi-a cules textul la calculator mi-a făcut atâtea greşeli – multe au persistat în forma finală a textului, deşi romanul a apărut la Cartea Românească –, că m-am hotărât să scriu direct la computer. Tastez încet şi prost, cu un singur deget. Aşa am conceput „Călugărul Negru” și la fel procedez cu articolele de pe blog.

La 13 ani a citit „Gazeta literară” şi atunci a ştiut că va deveni scriitor

Când aveam treisprezece ani, l-am rugat pe tatăl meu să-mi cumpere „Gazeta literară” de la oraş. În manualul de clasa a VIII-a erau citate texte de Geo Bogza, tipărite în publicaţia respectivă. Dar „Gazeta literară” se transformase în „România literară”, şi aşa am devenit cititor fidel al săptămânalului condus atunci de George Ivaşcu. Dintre cei care semnau în cunoscuta revistă nu auzisem decât de Geo Bogza, Şerban Cioculescu – apăruse în „Cutezătorii”, un periodic pentru elevi – şi Nichita Stănescu. Citind minunăţiile din paginile „României literare”, am hotărât să devin scriitor. Am scris pe o foaie de hârtie „Vreau să devin scriitor.”, am ceruit hârtia şi am introdus-o într-o cutie de lemn, micuţă, pe care am îngropat-o în grădină. Se întâmpla în 1969. Peste ani am săpat să văd dacă mesajul meu către viitor mai există. N-am mai găsit nimic. Poate mica tabacheră, în care bunicul îşi ţinuse tutunul din care răsucea ţigări, putrezise cu totul. Dar visul de odinioară trăieşte încă în mine.

DESPRE ŞERBAN TOMŞA

Grozăveşti, 1980 – cu Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan (Nino) şi Marin Neagu

Şerban Tomşa (numele din acte Ion Şerban) s-a născut la 12 octombrie 1956, în comuna Sârbeni (Teleorman). Tatăl său, Ilie, a fost mecanic motopompist, iar mama, Niculina, a lucrat în agricultură. Este licenţiat în limba română-limba maghiară (Universitatea din Bucureşti, 1981), iar între 1981-1982 a fost profesor titular la catedra de limba şi literatura română a Şcolii Generale Cartojani, din comuna Roata de Jos (Giurgiu). Din 1982, este profesor titular la Şcoala Gimnazială Gratia, din comuna Gratia (Teleorman).

A debutat publicistic ca poet, în revista „Luceafărul”, în 1974, cu poezia „Eu iubesc trandafirii”. Editorial, a debutat ca prozator, cu romanul „Biblioteca lui Noe” (Editura Mondocart Pres, Bucureşti, 2003). A mai publicat următoarele romane: „Maimuţe în haremul nopţii” (Editura Andreas, Bucureşti, 2006); „Gheţarul” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009) şi „Călugărul Negru” (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Alte cărţi: „Limba şi literatura română pentru elevii de gimnaziu” (în colaborare cu Nicoleta Şerban, Editura Andreas, Bucureşti, 2005) şi „G. Topîrceanu, Scrieri alese, antologie şi prefaţă de prof. Ion Şerban” (Editura Andreas, Bucureşti, 2008).

Interviul cu Serban Tomsa a fost realizat de Constantin Piștea pentru Ziarul Metropolis şi pentru blogul său, constantinpistea.wordpress.com.

Foto cu Serban Tomsa – arhiva personală

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

17
/10
/15

Zalabam, zalabam, zalabam! În apropierea Haloween-ului, Hârca face jocurile! Hârca trage sforile! “Hârca se întoarce” cu surprize! Miercuri, 28 octombrie, la ora 20.00, la Teatrul Elisabeta, spectatorii vor avea parte de o reprezentanție specială. Tot atunci, actorii Alexandru Suciu (alias Vlad) și Bogdan Talașman (alias Bâzu) se vor lupta, fiecare cu „armele” lui, pentru iubirea frumoasei Viorica (Diana Dumitrescu).

Page 20 of 36« First...10...1819202122...30...Last »