“Intimitate” – lucrarea unei fotografe clujene, expusă la Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/intimitate-lucrarea-unei-fotografe-clujene-expusa-la-budapesta/

Lucrarea din seria “Intimacy” a fotografei clujene Irina Dora Măgurean poate fi văzută până în 19 ianuarie, în cadrul expoziţiei “Light and Shadow” a galeriei PH21 din Budapesta. Expoziţia a fost deschisă joi, 17 decembrie.

Un articol de Liliana Matei|22 decembrie 2015

Irina este singurul artist român participant, alături de 31 de artiști din țări precum SUA, Japonia, Israel, Canada, Singapore, Finlanda, Mexic, Polonia, Anglia, Taiwan, Spania, Olanda, Germania, Irlanda, Serbia, Ungaria.

Lucrarea din seria “Intimacy” este un polaroid care are ca subiect relația cu corpul. De altfel, fotografiile din serie sunt, cum spune artista, “reprezentări ale corpului pe care le surprinzi la cel de lângă tine când te afli într-un anumit grad de apropiere/intimitate, iar corpul în sine nu este văzut ca un întreg. Lipsa portretului are ca rol tocmai întărirea senzației de intimitate; poate fi vorba despre oricine: despre un amant/o amantă comună sau poate lăsa impresia că recunoști acel “unghi””.

“Crearea de efecte unice prin intermediul luminilor și umbrelor surprinse de aparatul foto este, în opinia multora, unul din cele mai importante moduri de expresie fotografică”, se subliniază în descrierea expoziției de pe websiteul galeriei PH21 – www.ph21gallery.com.

IMG_0019-1060x1280Irina Dora Măgurean (Dumitrașcu) a avut numeroase expoziții personale și de grup în țară (“Unfinished projects”, Centrul Cultural Maghiar, București, “De aproape” – împreună cu Rie Kuroda (Berlin/Tokyo), Fabrica de Pensule, Cluj, “Persona”, Preview Gallery, Cluj, “Eurodreams”, a doua ediție, Muzeul de Artă, Cluj, “Movie in photography”, Muzeul de Artă, Cluj, “Flesh”, Fabrica de Pensule, Cluj, “Intimacy”, Fabrica de Pensule, Cluj, Bienala Internațională de fotografie miniaturală, With&Without, Timișoara), dar și în Maroc (Bienala Internațională de Artă Contemporană), Franța (Art in situ proiect și expoziție, Crest), Olanda (Art Rotterdam, “Tales of the Unexpected), Portugalia (“Humanscape”, în cadrul Festivalului Novas Artes Associadas, Barcelos, “Retratos de Natureza Rumena em Lisboa”, cu sprijinul ICR, Muzeul Apei, Lisbon), Germania (Zooming”, Berliner Liste, Berlin), Ungaria (“Soul elements, elements of soul”, Latarka Gallery, Budapest, “Eurodreams”, Karinthy Szalon, Budapest), Austria (Alte Saline, Hallein), Italia (“Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità”, Treviso), Bosnia și Herțegovina (XV International Biennial of Portrait, Tuzla).

Artista este membru al Fabricii de Pensule, a studiat ca bursier în Praga, Salzburg și Budapesta, este doctor în Arte Plastice și predă la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca. Lucrările ei pot fi văzute pe websiteul personal www.irinamagurean.com.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.