Întoarcerea lui Mircea Eliade la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/intoarcerea-lui-mircea-eliade-la-londra/

La ediţia actuală a Târgului de Carte de la Londra, Institutul Cultural Român a aşezat în centrul programului românesc figura lui Mircea Eliade, marele scriitor şi istoric al religiilor care a petrecut, în 1940/41, opt luni în sediul din Belgrave Square nr. 1, ca ataşat cultural al României în Regatul Marii Britanii.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2016

Principalul eveniment al programului, dezbaterea dedicată personalității lui Mircea Eliade, a avut loc pe 13 aprilie, în sala de conferințe a ICR Londra, devenită neîncăpătoare cu această ocazie.

Evenimentul a fost prilejuit de lansarea volumului Diary of a Short-Sighted Adolescent (publicat, pentru prima oară în limba engleză, de editura britanică Istros Books cu sprijinul Institutului Cultural Român), inclus deja pe lista sa de recomandări de celebrul cronicar Nicholas Lezard de la The Guardian, care îl descria ca pe un “foarte bun roman, ludic și plin de haz, al adolescenței”, având ca protagonist “un Adrian Mole din România anilor ’20, mai cultivat, mai caraghios, mai histrionic și mai conștient de sine; pe scurt, mai distractiv”.

La rândul său, Eileen Battersby, semnatara unei alte cronici favorabile apărută în The Irish Times, vedea în cea dintâi scriere literară a lui Eliade, rămasăMircea Eliade nepublicată timp de peste jumătate de secol, un roman-jurnal “amuzant, viu și sfidător”, iar în personajul principal, alter ego al autorului, “o variantă mai veche de Adrian Mole, cu un interes mult mai sofisticat pentru literatură și o aplecare spre filosofie (…) mai puțin știutor decât Holden Caulfield, dar mult mai credibil și mai simpatic”.

Evenimentul a fost însoțit de expoziţia “Eliade în fotografii şi cuvinte”, care a prezentat, sub forma unui colaj de fotografii vechi, manuscrise și cărți, momente reprezentative din viaţa marelui savant și scriitor.

Programul asociat prezenței românești la Târgul de Carte de la Londra a continuat joi, 14 aprilie, tot la sediul ICR Londra, cu o nouă dezbatere, despre Mihail Sebastian și romanul său De două mii de ani, a cărui versiune engleză a apărut de curând în prestigioasa serie “Penguin Classics”.

Foto: Întoarcerea lui Mircea Eliade la Londra – icr.ro

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.