„Invențiile ocazionale”, călătorie în lumea Elenei Ferrante
https://www.ziarulmetropolis.ro/inventiile-ocazionale-calatorie-in-lumea-elenei-ferrante/

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, „Invenţiile ocazionale”, a fost publicată în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecţiei Anansi. World Fiction.

Un articol de Liliana Matei|29 aprilie 2022

Volumul de eseuri le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a scriitoarei și a identității sale auctoriale, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală. Ediția în limba română, apărută în traducerea Ceraselei Barbone și editată în condiții grafice deosebite, a plecat zilele acestea către librăriile fizice și online din întreaga țară.

Recentul volum continuă proiectul colecției sale de scrieri nonficționale Frantumaglia din 2016: asamblarea de fragmente narative ca părți constitutive ale identității scriitorului. Spre deosebire de volumul anterior, care a luat naștere ca o carte ce reunea corespondență diversă, interviuri și fragmente narative nepublicate ale Elenei Ferrante, „Invențiile ocazionale” realizează o cartografiere mult mai coerentă și mai închegată a lumii interioare și a vieții cotidiene a scriitoarei. Regăsim aici multe din dorințele, temerile, ambițiile și eșecurile sale, Elena Ferrante dezvăluind o fărâmă autentică din ea însăși.

„Aceste texte au apărut după ce am scotocit direct în memorie în căutarea unei mici experiențe reprezentative; am dat, fără să mă gândesc, peste convingeri formate despre cărți citite cu mulți ani în urmă, cu care am pierdut și apoi am reluat legătura grație altor lecturi, am urmărit intuiții neașteptate, produse de aceeași nevoie de a scrie, am ajuns la concluzii abrupte din cauza spațiului de acum epuizat. În fine, a fost un exercițiu nou: de fiecare dată coboram în grabă găleata în interiorul unui abis întunecos al minții mele, trăgeam în sus o frază și așteptam cu neliniște să urmeze altele”, mărturisea Elena Ferrante în cadrul unui interviu.

Subiectele textelor reunite în volum, publicate timp de un an de zile de cunoscutul ziar britanic The Guardian, sunt extrem de variate: de la prima dragoste la schimbările climatice, de la amintiri din copilărie la violența de gen și încercările maternității, prietenia dintre femei sau competiția dintre scriitoare.

„Mă preocupă tot ce ține de aceste vremuri, dar ideea că mare parte din specia umană – copii, femei, bărbați – îndură în feluri diferite efectele inegalității mi se pare nucleul tuturor chestiunilor care ne epuizează fizic și psihic”, a mai declarat autoarea.

La fel ca și în cazul romanelor sale, apariția volumului „Invențiile ocazionale” a fost însoțită de cronici entuziaste semnate de critici de la cele mai importante publicații ale lumii: „vocea Elenei Ferrante este limpede, elocventă și plină de forță“ (The New York Times), „o polifonie tematică, o adevărată desfășurare epica a gândurilor un laborator de scriitură și o poetică a dimensiunii aparent obișnuite a vieții“ (Tiziana De Rogatis), „o experiență extraordinară; în scrisul Elenei Ferrante palpită o candoare neliniștitoare și plină de forță” (The Boston Globe).

Încă de la apariția romanului „Prietena mea genială”, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numită „Febră Ferrante“. Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți precum James Wood, John Freeman sau Eugenia Williamson. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie. La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei ce rămân” și „Povestea fetiței pierdute”, romanele „Fiica ascunsă”, „Iubire amară”, „Zilele abandonului” și „Viața mincinoasă a adulților”, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă. Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016). Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial. Cea mai recentă adaptare este cea a romanului „Fiica ascunsă”, debutul în regie al actriței Maggie Gyllenhaal, ecranizare nominalizată la cele mai importante premii în cinematografie ale anului 2022, ce reunește nume importante ale cinematografiei, precum Olivia Colman, Dakota Johnson, Peter Sarsgaard, Jessie Buckley sau Paul Mescal.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).